Generatia Zdrobita

Detractorii lui Druta recidiveaza

June 21, 2008 on 4:37 pm | In recenzii |

Paradoxal sau nu, dar există o specie de oameni care se hrănesc doar cu venin. Scriam cu cîteva săptămîni în urmă despre un cenaclu literar eşuat (de altfel finanţat de ICR Bucureşti) la Chişinău. Indivizii tunau şi fulgerau contra lui Ion Druţă. Îl judecau şi condamnau dintr-o perspectivă, apoi găseau alta şi îi tot dădeau mai departe. Pesemne că nu le-a fost suficienta şedinţa şi au hotărît să iasă şi în spaţiul public prin presă, săptămînalul Literatura şi Arta oferindu-le cu generozitate aproape o jumătate de pagină.

Articolul scris de o liceană (deşi nu am observat ca în sală cineva să ia notiţe sistematic) a fost întitulat – Orgoliul – forţa autodistructivă a scriitorului Ion Druţă (Literatura şi Arta, nr. 24 din 12 iunie 2008, p. 4).
Totul de fapt s-a pe ,,studiul” unui critic autohton, cu titlul Povara şi osînda orgoliului. După cum menţionează autoarea - ,,eseul schiţează, prin intermediul unei minuţioase documentări şi al unei laborioase analize ,,fenomenul complex Ion Druţă”, mai cu seamă din perspectiva ,,bifurcaţiei creator-om sau artă-moralitate” (coloniţa 1, pasajul 1).
Domnişoară, haideţi hotărîţi-vă, şi dumneavoastră şi mentorii ce vă stau în spate, e vorba de un ,,eseu” sau de un ,,studiu”. Dacă nu ştiţi care diferenţa, deschideţi DEX-ul şi vă lămuriţi. Pe de altă parte dragi cititori, ai paginii noastre, imaginaţi-vă ce profunzime – să scrii un studiu în care să demonstrezi că Ion Druţă e orgolios! Iar să scrii un eseu în care să meditezi asupra orgoliului lui Druţă, e echivalent cu nevoia de a te duce la o consultaţie la neurolog!

Ce mi-e trist, e că toate aberaţiile astea ce le proliferează nişte cercuri înguste de la Chişinău, ajung uşor accesibile publicului din România, şi ne fac de ruşine. Nu e suficient că în anii 1990 ne-au făcut o faimă proastă o parte din studenţii moldoveni ce s-au perindat prin România, acum ne fac de ruşine scriitorii noştri posmoderni cu pornografia lor fără de margini, apoi aceste cenacle care nu au altă ocupaţie decît să se ocupe cu demitizarea, dar vai, fără a avea cele mai elementare cunoştinţe despre ce înseamnă demitizarea, fără a poseda tehnicile acesteia.

Revenind la articolul liceencei din clasa a XII-a. Pasajul 3 începe cu - ,,polemicile s-au declanşat în lanţ…”. Care polemici? Înafară de două-trei puncte de vedere care au fost necondiţionat în sprijinul lui Ion Druţă şi argumentele cărora nu au fost ascultate, restul s-au întrecut în denigrare. Revenim la acestea mai joc.

Coloana 3, pasajul 1 jos - ,,De asemenea, elevii care ar studia doar opera lui Druţă ar fi protejaţi de acţiunea ,,malignă” a scriitorilor ,,străini”, cum ar fi, bunăoară, un Rebreanu sau un Slavici”. Domnişoară, am şi eu cîteva întrebări ca şi cetăţeanul turmentat. Arătaţi vă rog unde şi cînd a spus Druţă că Rebreanu sau Slavici ar avea acţiune ,,malignă”, iar în al doilea rînd vă asigur că nu a declarat că sunt străini! Aici însă apare altceva! Slavici ca autor e un clasic, un clasic contemporan cu Eminescu, şi care merită studiat, e drăguţ, dar e slăbuţ!
Iar despre Rebreanu, un alt ardelean, e un scriitor care are o tehnică narativă foarte bine dezvoltată, dar ca idei, ceea ce exprimă el, e sărăcăcios şi cam irelevant pentru cititorul moldovean. Paradoxul e că toţi aceşti scriitori români, de la sfîrşitul secolului XIX şi de pînă la 1940, au o absenţă relevantă a sentimentului religios. Unicul din literatura română cultă care salvează situaţia e Vasile Voiculescu, în rest, plutim în aer.
Şi păstrînd proporţiile, Druţă a răzbătut mult mai bine la publicul moldovean decît oricine altcineva. Şi chiar dacă are momente lingvistice uşor regionalizante, uşor arhaizante, prin ideile exprimate, prin trăirile reflectate, se situează mult peste Rebreanu. Haideţi să contrapunem oricare două opere – Ion şi Biserica Albă. Ce avem în primul caz? Un sat ardelean şi o degradare cruntă pentru o bucată de pămînt, care distruge tot ce e uman, care duce la crimă, apoi la altă crimă… Ce avem în Biserica Albă? Moldova ocupată de austrieci, străbătută de armate ruseşti, cu călugării lui Paisie Velicikovski alungaţi de imperiali, cu un sat mic în care toată lumea se zbate pentru construcţia unei BISERICI! Şi aşa mai departe.

Nu cred că trebuie să mai stăruim asupra articolului…
Peste două zile, pe la orele mesei, m-a telefonat cineva şi mi-a zis că era un interviu cu Ion Druţă la TRM. Iată cîteva spicuiri ca să vedem diferenţa de abordare.
,,Mihai Cimpoi, după Povara bunătăţii noastre, mi-a trimis o scrisoare în care zicea că îţi vine să iai un boţ de pămînt şi să-l mănînci, după Biserica Albă scris că-ţi vine să posteşti… pînă la urmă a rămas cu sărmăluţele şi vinul”.
,,Pe atunci era foarte activ şi criticul, reacţiona. Critica literară e oglinda societăţii”.
,,Cărţile mari apar rar de tot. După Eminescu aşa şi nu a mai apărut un Eminescu, deşi despre mulţi s-a zis ,,iată un nou Eminescu”.
,,Astăzi toate tarabele sunt pline de maculatură. Cui nu-i trăzneşte prin cap publică o carte”.
,,În orice caz ar trebui să ştim şi să păstrăm ce am avut”.
,,Trebuie puse Troiţe la toate izvoarele naturale din Republică”.
,,În viaţă totul poate fi posibil cu condiţia de a nu irosi energia în pustiu. Glasul cugetului apare numai în tăcere”.
,,Nu vă abateţi, nu vă daţi furaţi de nimicuri”.
,,Cititorul meu din Moldova, mă umple de lumină”.

Închei aici fără comentarii.