Cîteva zile în urmă am răsfoit „Aldine“, suplimentul „României libere“ din 8 ianuarie 2010. La pagina cinci am dat de un articol interesant, „Gri, culoarea preferată“, semnat de Dan Stanca.
Am ales cîteva fragmente din acesta.
„În regimul trecut cei care-şi mai amintesc ştiu foarte bine că nu erau culori. Regimul comunist a fost un regim decolorat, monocrom, dominat de un gri sau cenuşiu care voia să exprime resemnarea şi lipsa de orizont. După 1989 am crezut că recîştigăm culorile. Aveam nevoie de o gamă cromatică fie şi ţipătoare ca să ne însufleţim viaţa care până atunci părea aşezată sub criptă. Ne bucura fiecare afiş, fiecare reclamă, fiecare vedetă care-şi expunea farmecele fără perdea“. Dar, a venit înfrîngerea:
„Programele de televizor, dominate de emisiuni de divertisment din ce în ce mai agresive, nu ne mai interesează. În pofida cromaticii abundente trăim din nou într-o dictatură a gri-ului fiindcă sufletul românului mediu aparţine unui om obosit. Ce putem face ca să ieşim din această moleşeală? Fiecare, ca să supravieţuiască, îşi consolidează egoismul. Strânge pentru el şi pentru familia lui, societatea l-a înstrăinat, se simte indiferent sau chiar înrăit faţă de o lume în care idealurile colective au murit“.
Mai jos o propoziţie verde-n faţă – „Acum totul e isterie, vulgaritate, un stil animalic de a ne consuma energia“.
Deznodămîntul sec ca şi realitatea, pe care majoritatea se fac că nu o văd:
„Visele ne vor fi străbătute doar de bancheri care vor vorbi despre căderea controlată a leului. Leul cel adevărat a fost tranchilizat“.

Preluat din „Aldine“, secţiunea săptămînală a ziarului „România liberă“, anul XIII, nr. 703 din 8 ianuarie 2010, p. 5 – „Gri, culoarea preferată“ (la rubrica „Argument“) de Dan Stanca.