Thu 4 Feb 2010
„Conducătorul secţiei din Łodz a KSD (Asociaţia Jurnaliştilor Catolici – n.n.), red. Zygmunt Chabowski atenţionează că mulţi jurnalişti ignoră obligaţia de a fi paznici şi propagatori ai adevărului şi devin canale ale actorilor politici, economici, ai prorocilor moralei liberalismului. Se ajunge la manipularea cu conştiinţele individuale şi societală, iar aceasta ne ameninţă cu pierderea identităţii de către întregi grupe sociale”.
(…)
După prof. dr. hab. Piotr Jarosyński, „astăzi, dacă cineva nu poate negocia, sau nu cade de acord cu compromisul, este privit ca un om rămas în urmă. În schimb cel care negociază, ajunge la consens sau compromis, este văzut ca un om contemporan, civilizat, om al viitorului. Dar în profunzime compromisul, care constă în cedări reciproce, se poate referi doar la negoţ. Nu este în schimb posibil în sfera ştiinţei, mai ales în matematică, şi mai mult acolo, unde conduce finitul. Nu este de asemenea de imaginat în sfera obligaţiilor, în care criteriu de bază e demnitatea fiinţei umane. De ideologia compromisului, propagată în mod obraznic, se leagă relativismul şi convenţionalismul, care declară, că totul este arbitrar şi contractual. Acceptarea unei astfel de ideologii e acordul cu dreptul celui mai tare. Cine are media, banii, puterea, poziţii politice, acela dictează regulile. Cercurile evidenţiate depind de aceea, ca personal prin raţionalizări specifice, să implanteze compromisul în morală, în religie. În faţa acestor tendinţe trebuie să fim foarte atent, sînt pur şi simplu manipulări, după care se ascunde setea de a conduce pe ceilalţi oameni”.
(Sursă: „Kultura i Biznes. Magazyn Kulturalno-Spoleczny”, nr. 50, listopad 2009, s. 3, „Media a granice kompromisu” de Janusz Janyst)
www.katolickie.media.pl