Generatia Zdrobita

Cultura cititului

O zi frumoasă. În sala publicaţiilor periodice de la Biblioteca naţională. Răsfoiesc paginile unui ziar mai vechi pentru o lucrare. Linişte. Brusc se aude un cîntec zgomotos. Pauză. Se aude încă o dată. Tăcere. Mă întorc înapoi. La masa din spate stau două domnişoare. Nu poţi zice că-s urîte, dar nici că-s Ilene Cosînzene.
Da şini mî sună? Îi zice una celeilalte.
Uiti la telefon.
Iată de unde venea sunetul mi-am zis.
Mă întorc umil şi încerc să citesc mai departe. Imediat se aude iar cîntecul pop, pseudoşlagăr altădată. Pauză. Se mai aude odată. ,,Să-i spun să-l dea mai încet?” mă întreb în gînd. Dar clocoteam, nu aş fi putut să i-o zic liniştit, aşa că tac. Mă uit la ceilalţi oameni din sală. Nici unul nu s-a întors. Majoritatea tineri, probabil au şi ei mobile şi nu se simt deranjaţi. Un cercetător în vîrstă răsfoieşte în linişte mai departe revistele ce le avea în faţă.
Tresar a treia oară. De data aceasta parcă m-ar fi zgîriat un motan pe spinare. Şi tot am tăcut. Una din fete a răspuns.
,,Da, venim. Da, o să fim la 12 la Universitate”.
Atunci n-am mai rezistat şi m-am uitat un pic pieziş la ele. N-aveau treabă. Una îi zicea celeilalte – ,,i-am zis c-o să fim la 12”.
Mă uit la ceas. E ora 11.10. Parcă n-a mai rămas atît de mult.
Dar liniştea lecturii nu mi-am mai regăsit-o. Chiar e aşa de greu de dat mobilul pe silenţios? Încă 5 ani în urmă pe cînd eram student şi aveam şi eu mobil, pînă şi al meu, care era destul de simplu, avea opţiuni din cele mai silenţioase. De la simpla aprindere a ecranului în tăcere la un picăit sesizabil pe o rază de un metru, dar care nu deranja pe cei din jur. E atît de greu?
Încerc să citesc mai departe, dar nu mai reuşesc. Chiar să nu existe nici o urmă a bunului simţ? Cînd vezi această obrăznicie în public îţi vine să răcneşti.
Peste cîteva minute s-a mai auzit un telefon. De data asta mai încet, dar l-am auzit de la 5 m. Vorbea o domnişoară drăguţă. Ce folos că îi drăguţă? Parcă nu-i păsa că elemente destul de discrete ale relaţiei ei cu cel de capătul telefonului, transpar şi auzului altora
În aceaşi sala unei altei domnişoare (ce cuvînt fin!) ia sunat mobilul. Se scoală c-a apucata şi începe să ţocăie ca grenadierul afară din sală. Vrînd să ne scutească de zgomot a făcut zgomot de stadion.
Limita imaginabilului avea să o treacă aparent liniştitul cercetător. Ia sunat şi dînsului mobilul de parcă am fi fost la Woodstock!

Pe toţi pereţii Bibliotecii Naţionale e scris că cititorii sunt rugaţi să închidă telefoanele. De fapt situaţia e aceeaşi şi în oricare Bibliotecă din Cluj, dar mare folos din acestea nici acolo nu era. Posibil că într-o bună parte a estului nostru sălbatic e tot aşa. Ce e de făcut? Credeam că la Bibliotecă vin oameni cu cît de cît afinităţi intelectuale. Dar nu-i aşa. Şi la urma urmei toate dialogurile sunt seci şi scurte. Era o certitudine că x vine la universitate, nu! ea trebuie să fie sunată şi să confirme pe telefon. Iar cenţii se duc, deşi din bunul simţ nimic nu mai rămas.

În societate se discută multe probleme. Programe şcolare. Manuale. Se introduc o mulţime de inovaţii inutile. Alte lucruri bune sunt lichidate. Oameni de cultură se zbat pentru una sau alta. Şi ce e cel mai tragic, ce contează dacă va trece respectiva reformă mai mult sau mai puţin păguboasă? Ce contează? Ce-i cărora ea se adresează de-acum sunt pierduţi şi nu din punct de vedere al cunoştinţelor în istorie sau literatură, ci din punctul de vedere al bunului simţ!
Fete pe tocuri care fac paşi de atleţi; fete în rochii de seară ziua în amiază mare; fete care îşi arată buricul în stradă deşi nu e nimic interesant în asta; elevi care fumează pe la colţuri sau chiulesc de la ore (nu trebuie de alergat departe, ci de stat un pic pe lîngă un liceu din centru între orele 8 şi 10 pentru a vedea aceasta); o mulţime de tineri care vorbesc la mobil, dar care parcă spun în 90% de cazuri cîteva formule supra erodate: ,,sună-mă mai tîrziu”, ,,da, acuş vin”, ,,da îs în drum”. O mulţime de gunoi aruncat pe lîngă coşuri. Tineri care nu cedează locul bătrînilor în autobuz sau troleibuz; aceleaşi fete drăguţe discutînd cu ,,fa” şi în limbaj declasat.

Ce e de făcut? Fiindcă nici o critică nu e valabilă dacă nu se aduc soluţii. Ce e de făcut? Lipsa generalizată a bunului simţ, a percepţiei asupra normelor etice, comportamentale şi vestimentare e un semnal de alarmă.
…
Şi totuşi Biblioteca e pentru oameni care citesc, care citesc şi gîndesc. Şi nu poate exista om deştept şi nesimţit. Măsura umanităţii e bunul simţ, după aia vin celelalte!