Generatia Zdrobita

Ţamblac Grigore

Grigore Ţamblac s-a născut în Bulgaria apuseană (la Târnova) în anul 1364. În anii 1390 s-a aflat la Constantinopol, slujind pe lângă Patriarh. Etapa cea mai importantă din viaţa lui, pentru istoria culturii româneşti, a început la 1401. La 26 iulie 1401 a fost trimis cu o solie în Moldova din partea Patriarhului Matei către Alexandru cel Bun şi Mitropolitul Iosif, pentru a cerceta cazul scaunului mitropolitan moldovean (de cel puţin 9 ani era un conflict între părţi). După A. Iaţimirschii, pe drum Gr. Ţamblac ar fi trecut pe la Cetatea Albă, unde a şi aflat povestirea despre mucenicia lui Ioan cel Nou. În timpul aflării în Moldova, până în anul 1406 (toamna), a ţinut mai multe predici. După A. Iaţimirschii acestea ar fi următoarele:
- La Naşterea Maicii Domnului (în Suceava, 8 septembrie 1401);
- Cuvânt de laudă celor trei tineri şi lui Daniel (în Suceava, 17 decmbrie 1401);
- Despre Sfintele Taine (în Suceava, 20 decembrie 1401);
- Cuvânt despre adormiţi (Suceava, februarie 1402);
- Cuvânt despre viaţa în pustie, părinţilor ostenitori, care s-au arătat vrednici în postire (Suceava, martie-aprilie 1402);
- Cuvânt la naşterea lui Ioan Botezătorul (24 iunie 1402);
- Cuvânt de laudă lui Petru şi Pavel (29 iunie 1402);
- a compus Mucenicia lui Ioan cel Nou de la Belgorod (vara 1402);
- Cuvânt de laudă celor 40 de mucenici din Sevastia;
- Cuvânt de laudă Sf. Gheoghe;
- Cuvânt despre prorocul Ilie;
- Cuvânt la tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul.
- Cuvânt despre post şi lacrimi;
- Cuvânt despre milostenie şi săraci;
- Cuvânt în Duminica Floriilor;
- Cuvânt în Joia Mare;
- Cuvânt în Vinerea Mare.
Activitatea lui Gr. Ţamblac în Moldova s-a încheiat cam atunci când a murit Mitropolitul Moscovei, Ciprian, care era şi unchiul lui Grigorie. Dacă a aflat vestea dinainte şi a încercat să ajungă la Moscova atunci, sau a aflat după ce acesta a murit, nu putem spune cu exactitate. Cert e că odată cu moartea acestui Mitropolit, Gr. Ţamblac a plecat din Moldova. Asupra activităţii lui ulterioare existând multe semne de întrebare şi neclarităţi. Pentru noi însă rămâne ca cea importantă, perioada în care el s-a aflat pe teritoriul Moldovei şi avut o puternică activitate religioasă aici. După aprecierea doamnei A. Trifonova, de la Casa Puşchin, - Cuvintele constituie cel mai larg despărţămînt în creaţia scriitorului. Legate de perioada moldoveană a vieţii lui sunt 16 cuvinte: de laudă sfinţilor, cuvintele spuse cu ocazia sărbătorilor domneşti şi celor legate de Naşterea Domnului, discuţiile din perioada triodului. De epoca activităţii de propovăduire şi de organizare bisericească a activităţii lui G. Ţ. în Moldova, probabil, ţine (atribuită lui de R. Constantinescu) anonima - ,,Predislovie şi învăţătură către toţi creştinii pravoslavnici”.
O problemă care rămâne deschisă, ar putea fi elucidată de teologi dacă ar analiza Cuvintele lui Gr. Ţamblac. În ce măsură avem influenţe isihaste în scrierile lui? Mulţi autori ruşi din secolul al XIX-lea l-au criticat pentru apelul prea des la Sfinţii Părinţi din secolul IV. Or fără a intra în prea multe detalii, constatăm că aceasta a şi însemnat isihasmul, o punte directă şi aducere la realităţile Bizanţului de secol XIV, a Sfinţilor Părinţi din secolul al IV-lea.
Considerăm că predicile menţionate mai sus constituie prima manifestare originală a culturii române scrise ajunsă până la noi astăzi. Aceasta nu înseamnă că până la Gr. Ţamblac nu s-au spus predici (fiecare predică fiind oarecum originală deoarece cel care o ţine are un fel specific de a o exprima şi trebuie să ţină cont de publicul căruia i se adresează), ele nu au ajuns la noi, s-au pierdut sau pur şi simplu nu au fost consemnate. Un aspect interesant ţine de limba în care a ţinut Gr. Ţamblac predicile. Fiind valah balcanic (lucru arătat şi de numele lui ), ar fi putut comunica uşor pe teritoriul Moldovei într-o română veche. Pe de altă parte, nu există nici un dubiu că atât cărturarii de la Suceava, cât şi teologii din mănăstiri, cunoşteau bine limba slavă (şi uneori chiar şi greaca), ceea ce ar fi făcut ca ţinerea predicilor în slavă să nu ridice probleme de înţelegere şi receptare pentru cei care l-au ascultat pe Gr. Ţamblac.
Important ni se pare şi orizontul cultural pe care îl avea Grigore Ţamblac. Datorită acestuia oamenii cu care a intart în contact aici, au avut cel mai mult de câştigat. În Moldova cultura slavă scrisă exista de cel puţin câteva decenii (ne referim la ceea ce ştim sigur în baza manuscriselor păstrate), existau şi monahi care citeau şi copiau manuscrise slave (asta datorându-se şi fluxului călugărilor refugiaţi din sudul Dunării). Ţamblac vine dintr-o lume care la nivelul culturii scrise, al metaforelor şi simbolurilor utilizate, se afla mai departe pe scara evoluţiei decât cea din Moldova. Astfel considerăm prezenţa lui, fie şi de doar câţiva ani, pe teritoriul Moldovei, şi contactul cu mediul monahal autohton ca fiind una revoluţionară, implicând un salt mare înainte. De altfel asta undeva ar putea explica şi epoca ulterioară a lui Gavriil Uricul şi formarea noilor şcoli de scriere la mănăstirile Moldovei în următoarele decenii, având trăsături distinctive şi percepute ca originale de celelalte popoare ortodoxe.
Printre autorii pe care Gr. Ţamblac îi cunoaşte bine şi pe care îi citează, după Mitropolitul Macarie - ,,Grigorie cel mai mult urma celui mai cunoscut orator creştin – Ioan Gură de Aur; dar de multe ori foloseşte idei din învăţăturile lui Vasilie cel Mare, Epifanie, Andrei Criteanul, Ioan Damaschin şi alţii, prelucrând, de altfel aceste împrumuturi astfel încât le dădea un caracter desinestătător, cu trăsături proprii”. Un alt autor, P. Şevîrev, vede în stilul lui Gr. Ţamblac influenţa ,,vârfului retoricii scolastice”, de unde şi trage următoarea concluzie – deşi această retorică e un neajuns, culmile adevărului propovăduit de Gr. Ţamblac ,,trec prin toţi secolii vieţii noastre vechi şi noi ai vieţii noastre şi leagă toate cuvintele propovăduitorilor noştri cu o linie invizibilă într-un întreg logic şi frumos. Astfel doar se poate de explicat cum Filaret şi Innochentie se întâlnesc cu gândurile cu Grigorie şi Fotie, cu Kirill şi Ilarion. Pentru adevărul veşnic nu există diferenţe între secolul al XIX-lea şi al XV-lea: adevărul e acelaşi, se schimbă doar forma în care e exprimat”.
Alţi autori surprind influenţa lui Grigore din Nazianz, ale cărui modele au rezistat în secolele IV-IX, şi au reapărut în veacul al XIV-lea cu concursul patriarhilor Callist şi Filotei. Autorii preferaţi ai lui Gr. Ţamblac au fost, după cum rezultă chiar dintr-un Cuvânt al acestuia, Sf. Trei Ierarhi – Vasilie cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.
În cazul în care aserţiunea Profesorului Ştefan Gorovei se va dovedi validă, înseamnă că la scurt timp după prezenţa lui Grigore Ţamblac în mediul cultural al Moldovei, în cadrul acesteia să se fi manifestat, cu prima scriere pe deplin originală, Grigore ,,monahul şi prezviterul de la marea biserică a Moldovei” (dar altul decât Ţamblac) şi despre care nu am şti nimic altceva decât faptul că ar fi scris Mucenicia Sfântului Ioan cel Nou de Belgorod.