Generatia Zdrobita

Literatura moldoveneasca veche - Istoriografia din Republica Moldova

Istoriografia de pe teritoriul Republicii Moldova e mult mai restrînsă decât cea din România sau Rusia, în ce priveşte subiectul tratat. Apariţia acesteea o putem lega de crearea R.S.S.M, iar studiile istorice propriu-zise legate de cultura medievală moldovenească, au început să apară cu precădere în anii ’60. Istoricii din R.S.S.M. au avut avantajul de a valoriza atât istoriografia din România, cât şi pe cea din Rusia. Dezavantajul a fost că lucrările lor nu au intrat în circuitul mai larg al culturii române, unde să fie dezbătute şi să-şi ocupe locul pe care-l meritau.
Primul istoric care trebuie menţionat, Eugeniu Russev (1915-1982), s-a format în şcoala românească interbelică. Printre cele mai importante lucrări, din perspectiva temei noastre de cercetare, sunt – Cronografia moldovenească din veacurile XV-XVIII şi Slova cronicărească – ecoul bătrânei Moldove. În prima din ele, mai multe capitole au fost dedicate cronografiei moldovene din secolul al XV-lea: Premizele apariţiei genului cronicăresc în Moldova (pp. 21-34), Letopiseţul anonim al Moldovei (pp. 35-42), Letopiseţul de la Putna (pp. 43-49), Cronica moldo-germană (pp. 50-57), Cronica moldo-rusă (pp. 58-66) şi Cronica moldo-polonă (pp. 67-72).
În ,,Slova cronicărească…”, care e mai mult o abordare din perspectiva literaturii, cu atenţie asupra discursului şi cauzalităţii, primul capitol - ,,Sub pecetea oficialităţii” (pp. 5-38), e dedicat cronicilor din veacul al XV-lea. Trebuie să menţionăm că E. Russev e unul din puţinii istoricii care a contestat exegeza lui I. Bogdan asupra ,,Letopiseţului lui Macarie”.
A mai semnat capitolul ,,Literatura din secolele XIV-XVI” din ,,Istoria Literaturii Moldoveneşti”, apărută postmortem în anul 1986, I.
Cronografia moldovenească a mai fost atinsă în studii şi de un alt cercetător - F. A. Grekul, care împreună cu B.I. Buganov au publicat în 1976 la Moscova lucrarea – Letopiseţele slavo-moldoveneşti din secolele XV-XVI. Pe lângă prefaţa care cuprinde pp. 3-23, în aceasta carte sunt redate textele originale ale următoarelor cronici – ,,Letopiseţul de la Bistriţa” (pp. 24-34), ,,Cronica scurtă slavo-moldovenească” (1359-1451), ,,Letopiseţul moldo-german” 1457-1499 (pp. 36-54), ,,Letopiseţul slavo-moldovenesc” 1359-1504 (pp. 55-59), ,,Letopiseţul slavo-moldovenesc” 1359-1512 (pp. 60-61), ,,Letopiseţul de la Putna” I 1359-1526 (pp. 62-67), ,,Letopiseţul de la Putna” II 1359-1518 (pp. 68-74), ,,Letopiseţul slavo-moldovenesc al lui Macarie” 1504-1551 (pp. 75-93), ,,Letopiseţul” lui Eftimie 1541-1554 (pp. 94-104), ,,Cronica moldo-polonă” 1352-1564 (pp. 105-124), ,,Letopiseţul slavo-moldovensc” al lui Azarie 1551-1574 (pp. 125-138), ,,Cronica murală de la Suceava” 1574-1590 (p. 139).
Cele mai importante contribuţii din istoriografia moldovenească referitor la cultura veche româno-slavă, aparţin Valentinei Pelin (1950-2006). Lucrare fundamentală e ,,Catalogul general al manuscriselor moldoveneşti păstrate în URSS. Colecţia bibliotecii mănăstirii Noul-Neamţ (sec. XIV-XIX)”, apărută la Chişinău în anul 1989. În introducere autorul se ocupă de soarta fondului de manuscrise de la Noul Neamţ, o parte considerabilă din care a fost adusă de la Neamţ în timpul persecuţiilor religioase din vremea domnitorului A.I. Cuza. Lucrarea propriu-zisă tratează manuscrisele din fondul mănăstirii Noul Neamţ aflate actualmente la Arhivele Naţionale din Chişinău.
Printre manuscrisele care reprezintă interes pentru noi (au fost scrise în Moldova) sînt cinci scrieri:
1) Povestirea despre Varlaam şi Ioasaf, din a doua jumătate a secolului al XIV-lea;
2) Omiliile lui Grigore Teologul din 6932 (1424);
3) Codicele miscelaneu de cuvinte, vieţi de sfinţi, apocrife şi povestiri din pateric, din 6956 (1448).
4) Mineiul cu sinaxar, pe noiembrie 6957 (1449);
5) Cărţile biblice a 16 proroci cu tălmăciri, 6983 (1475).
Printre alte lucrări semnate de V. Ovcinicova-Pelin menţionăm studiile: Contribuţii la studierea fondului de manuscrise din Chişinău, 1984; Tezaurul de manuscrise de la Neamţ – stadiul cercetărilor, 1994; Aspecte inedite în manuscrisele lui Gavriil Uric, 1998. În acest din urmă studiu, V. Pelin, argumentează că manuscrisele lui Gavriil Uric, din 1439 (nr. 164 la B.A.R.) şi din 1441 (nr. 165 B.A.R.), - ,,reprezintă cel mai vechi tip de Cazanie pentru sărbătorile anului din literatura românească”.
O contribuţie interesantă a fost cea a poetului Nicolae Dabija prin Antologia poeziei vechi moldoveneşti. Modele şi reconstituiri din 1987. În primele pagini ale lucrării a adus variantele în limba slavă şi traducerea în română, a celor mai vechi poezii moldoveneşti (secolele XV-început de XVI). Printre acestea se află una cu autor anonim, apoi cele din lucrările lui Gr. Ţamblac, Ciprian, G. Uricul, Ioanichie, poet anonim din anturajul lui Ştefan cel Mare (dintr-o scrisoare), Eustatie Protopsaltul, poeţii de la Putna, din Codicele voronţean şi din Psaltirea şcheiană.
Lucrarea lui Dabija a fost recenzată de V. Ovcinicova-Pelin. Pe lângă precizări binevenite, critica a fost în general mai puţin favorabilă lucrării. Apreciază că ,,alcătuitorul n-o aminteşte, deşi ea a apărut cu un an înainte de lucrarea dumnealui”, cu referire la Istoria Literaturii Moldoveneşti. Nu suntem întru totul de acord cu această trimitere, deoarece ,,Antologia…” s-a ocupat exclusiv de poezia veche, or în Istoria Literaturii Moldoveneşti nu sunt suficiente trimiteri la aceasta. Un alt amendament a fost - ,,se confundă literatura originală creată în Moldova, cu literatura ce ţine de fondul de asimilare din patrimoniul bizantino-slav”. Ni se pare o apreciere interesantă pe care vom încerca să o dezvoltăm în alte capitole ale tezei noastre de doctorat, când vom putea spune în ce măsură vorbim de originalitate în literatura românească veche şi cît de relevantă e originalitatea în literatura de factura bizantină şi postbizantină.
Lucrări tangenţiale temei noastre de interes sunt cele două studii semnate de Alexandrina Matcovschi – ,,Istoria fondului şi destinul colecţiei de manuscrise al lui A.I. Iaţimirschii”, 1982, despre manuscrisele donate de cunoscutul cercetător rus, şi ,,A.I. Iaţimirschii – redactor şi prefaţator la P.A. Sîrcu”, 1985, despre lucrările lui P.A. Sîrcu, apărute postmortem.
O abordare interesantă e cea a studiului Elenei Cartaleanu în cazul Letopiseţului lui Macarie, în care urmăreşte codul de onoare al cronicarului oficial, regulile şi limitele care îi determinau modalitatea de a scrie.

Concluzii
Istoriografiile română, rusă şi din Republica Moldova au adus în decursul a peste 120 de ani, numeroase contribuţii referitor la ,,slavonismul cultural” în Moldova şi Valahia în secolul al XV-lea. Accentul a fost mult mai puternic pus pe Moldova, datorită existenţei unui stil moldovenesc în miniatură, ligatură şi unor elemente proprii în lexic. În plus Moldova a contribuit la răspândirea a numeroase manuscrise în sudul Rusiei, care trecea printr-o puternică instabilitate politică datorată invaziilor tătare.
Printre lucrările cele mai utile, sunt cataloagele, întocmite atât de ruşi, cât şi de români. Aceasta se datorează atât faptului că multe lucrări au dispărut şi descrierea lor se păstrează doar în aceste cataloage, dar şi posibilităţii deschise nouă de a vizita respectivele biblioteci şi de a ne exprima asupra manuscriselor controversate (cel puţin sub raportul celor contestate de D.P. Bogdan şi P.P. Panaitescu, în scrierile lui A. Iaţimirschii).