Generatia Zdrobita

Diplomaţia Moldovei în epoca conflictelor interne (1433-1457).

După lunga şi liniştita domnie a lui Alexandru cel Bun (1399-1431) – mai puţin atacul otoman asupra cetăţii Chilia din 1420 şi cele atacurile conjugate munteano-otomane din 1429 (la iniţiativa lui Dan al II-lea) şi campania armatelor moldovene în Halici în 1431- a venit o perioadă tulbure în care tronul Moldovei a fost disputat de fiii marelui domnitor diplomat – Iliaş, Ştefan al II-lea, Petru al II-lea, Bogdan al II-lea, Petru Aron - şi pe alocuri de fiii lui Iliaş – Roman al II-lea şi Alexăndrel. Pentru a putea distinge mai bine anumite direcţii ale politicii externe a Moldovei în această perioadă, pentru început vom face cîte o scurtă prezentare a celor şapte domnitori care s-au perindat pînă la Ştefan cel Mare.
Iliaş – a domnit între anii1432-1433, 1435-1436, 1436-1442 asociat cu Ştefan al II-lea. A fost or-bit de acesta din urmă în anul 1442. După Grigore Ureche între cei doi fraţi au avut loc 5 războaie în toate biruind Ştefan al II-lea.
Ştefan al II-lea – 1433-1435, 1436-1442 asociat cu Iliaş, avînd capitala la Vaslui; 1445-1447. În 1447 a fost învins şi decapitat de către Roman al II-lea. În 1433 Ştefan al II-lea a fugit la munteni de unde a venit cu ajutor armat şi l-a detronat pe Iliaş.
Roman al II-lea – 1447-1448 – în 1447 a venit cu ajutor polon şi l-a ucis pe Ştefan al II-lea. A fost alungat de Petru al II-lea şi s-a refugiat în Polonia.
Petru al II-lea – 1444-1445, 1447 asociat cu Ştefan al II-lea, 1448-1449. A fost sprijinit de Ianoş de Huniadi (Iancu de Hunedoara), guvernatorul Ungariei să-l înlăture pe Roman al II-lea. I-a dat acestuia ca mulţumire pentru ajutor Cetatea Chilia.
Alexăndrel – 1449, 1452-1454, 1455. Fiul lui Iliaş a venit la domnie susţinut ca şi fratele său anterior, de către poloni. În 1455, învins de Petru Aron s-a retras la Cetatea Albă unde a murit la 26 august 1455.1
Bogdan al II-lea – 1449-1451, tatăl lui Ştefan cel Mare. L-a alungat pe Alexăndrel prin lupta de la Tămăşeni (toamna 1449), apoi i-a învins pe polonezii care au venit în susţinerea acestuia. În octombrie 1451 a fost ucis la Reuseni de către Petru Aron.
Petru Aron – 1451-1452, 1454-1455, 1455-1457. De două ori domnia i-a fost întreruptă de către Alexandrel. După ce a fost alungat de Ştefan al III-lea în 1457, s-a refugiat în Polonia, apoi în Ungaria. În anul 1469 a fost atras într-o cursă de Ştefan şi ucis.

Relaţiile cu Polonia şi Ungaria.
În continuarea tradiţiei stabilite încă în timpul lui Petru I, la 3 iunie 1433, Iliaş a încheiat un Tratat de închinare şi credinţă cu Vladislav al II-lea regele Poloniei, care cuprindea şi următoarea formulă ce arată obligaţiile Moldovei - ,,ajutîndu-l contra tuturor duşmanilor, oriunde ar fi de trebuinţă, neexceptînd pe nimeni”2. A doua zi boierii moldoveni au formulat după obicei o scrisoare prin care jurau credinţă regilor Poloniei. Deja în luna decembrie Iliaş nu mai era domnitor, pierduse tronul în faţa fratelui său Ştefan al II-lea , care a şi încheiat un nou Tratat de închinare şi credinţă cu polonii, la data de 13 decembrie la Lancici. Tot atunci, a fost făcut un important legămînt de către Arhiepiscopul Episcopiei şi sfetnicii lui Vladislav al II-lea. Reţinem următoarea formulare prin care partea poloneză ierta moldovenilor stricăciunile pricinuite în 1431 - ,,Şi această vină şi pagubă, pe care a făcut-o Alexandru Voievod, tatăl său, contra noastră şi a Coroanei, să nu le-o amintim niciodată, lor şi panilor lor şi Ţării lor în vecii vecilor”.3 În aceiaşi zi între Moldova şi Polonia a fost încheiat un tratat de hotărnicie.
În 13 ianuarie 1434, la Suceava a fost reluat Tratatul din 13 decembrie 1433 şi în plus într-un act separat boierii lui Ştefan al II-lea au făgăduit credinţă pentru domnul Moldovei regelui polonez. Odată ce a avut loc împăcarea lui Ştefan al II-lea cu Iliaş, primul i-a trimis de la Bîrlad, în 26 august 1435, scrisoare regelui polonez în care-l anunţa că s-a împăcat cu fratele său Iliaş şi că actele încheiate împotriva lui Iliaş nu mai aveau putere. În continuare, majoritatea înţelegerilor încheiate cu Polonia, între 1435 şi 1439 au purtat pecetea lui Iliaş din partea moldovenească.
Bicefalia puterii politice în Moldova a devenit evidentă în septembrie 1439 prin atitudinea polonezilor. La 8 septembrie la Suceava Iliaş a întărit vechile legături cu polonii, iar la 25 septembrie la Bîrlad, Ştefan al II-lea a încheiat un Tratat de alianţă şi omagial cu Vladislav al III-lea. Peste şase ani de zile, în 1445, 26 noiembrie, la Siret, Ştefan al II-lea a încheiat un nou Tratat de omagiu şi credinţă cu Coroana poloneză. Fie dorinţa de mărire a fraţilor polonezi, fie schimbarea deasa a domnilor cares e luptau acerb între ei au fost la mijloc, dar în 1448, 22 august, la Hotin, Petru al II-lea a încheiat şi el un Tratat de alianţă şi credinţă cu regele Poloniei, de acea dată, Cazimir al IV-lea. Tot atunci boierii moldoveni au confirmat printr-un act acest tratat.
Relaţiile autorităţilor moldovene nu au fost doar cu Coroana polonă, ci şi cu diferiţi nobili importanţi din teritoriile polneze care se mărgineau nemijlocit cu teritoriul Moldovei. În 1449,2 decembrie, la Suceava, Bogdan al II-lea a încheiat o Convenţie cu Detrih Buceaţchi, starostele Cameniţei şi Podoliei, care se obliga să nu găzduiască pe teritoriile sale pe Alexandru (fiul lui Iliaş), nici pe Maica sa (Marinca), nici pe boierii credincioşi lor, nici pe slugile lor.
Tot în vremea lui Bogdan al II-lea, politica externă s-a diversificat şi au început contactele cu Ianoş de Huniadi, guvernatorul Ungariei. În 1450, 11 februarie, la Roman a fost încheiat un Tratat de alianţă. Peste cîteva luni, la 5 iulie, la Suceava, a fost încheiat un nou tratat moldo-maghiar, prin care lui Bogdan al II-lea i se asigura că în cazul în care ar fi fost alungat de pe tron, urma să fie primit împreună cu apropiaţii săi în Ungaria.
După uciderea lui Bogdan al II-lea şi prima scurtă domnie a lui Petru Aron, pe tron a venit Alexăndrel, fiul lui Iliaş, care în 1453, la 26 februarie (Suceava) a încheiat un Tratat de pace, închinare şi credinţă cu Ianoş de Huniadi. Astfel, relaţiile moldo-maghiare, au căzut de la acelaşi nivel, la un statut de subordonare al Moldovei faţă de puterea suzerană a Ungariei. În acelaşi an, Alexăndrel a avut o învoială cu Cazimir al IV-lea la Tîrgul Siret, 23 septembrie. După o perioadă în care a fost detronat, în anul 1455, Alexăndrel a încheiat un nou tratat de închinăciune şi alianţă cu Coroana polonă.
Domnia însă i-a fost scurtă, şi noul vechi domnitor, Petru Aron, a încheiat şi el un Tratat de omagiu şi credinţă cu Cazimir al IV-lea, - 1455, 1 octombrie, Hotin. Toată această însă suzeranitate a Poloniei nu era decît o formalitate şi o măgulire a orgoliului acestora. În octombrie 1455 Moldova s-a trezit singură în faţa presiunii otomane şi nimeni din marii ei prieteni şi protectori nu au ajutat-o cu nimic. La 5 octombie, sultanul Mehmed-beg a trimis un ultimatum în care cerea să i se plătească 2000 de ducaţi de aur peste trei luni. Pe semne că Moldova a trimis solie la turci în frunte cu Mihul logofătul, dar fără bani, iar aceştia nu au putut ataca Moldova din cauza venirii iernii. Însă ultimatumul a fost reluat în iunie 1456.
La 5 iunie, la Vaslui, Petru Aron şi Aunarea Ţării au hotărît să răscumpere pacea de la turci: ,,şi am socotit între noi despre cotropirea şi pieirea ţării noastre, care este din toate părţile (!), şi mai ales de la turci, care au prădat şi pradă de atîtea ori… Dar să ne apărăm, nu este cu putinţă nicidecum, pentru că nu avem sprijin din nici o parte, aşa cum au avut înaintaşii noştri. (…) am hotărît cu toţii să ne plecăm capul în faţa acelei păgînătăţi”. Sol la turci a fost trimis acelaşi Mihail logofăt. În cîteva zile, porturile turceşti au fost redeschise pentru corăbiile care veneau din Moldova.
La mai puţin de o lună, la 29 iunie, la Suceava, Petru Aron a fost nevoit să mai încheie un Tratat de închinare şi credinţă cu Cazimir al IV-lea. Inutilitatea acestor tratate am văzut-o şi mai sus. Intervenţiile militare ale Poloniei în favoarea Moldovei, între 1387 şi 1691 pot fi numărate pe degete.
Cu puţin timp înainted e a fi detronat de Ştefan al III-lea, Petru Aron a încheiat o convenţie cu starostii Sneatinului şi Podoliei, Mujilo şi Bartaş Buceaţchi, după ce-l transmisese acestora spre a fi ucis, pe un oarecare Leu, care anterior prădase teritoriile poloneze de la frontiera cu Moldova.

Relaţiile cu Lituania.
Dacă faţă de Polonia Moldova avea un statut de vasalitate, cu Litunuania raporturile se desfăşurau pe picior de egalitate. În 1442 la 9 februarie, la Suceava a fost încheiat Tratatul de alianţă Iliaş-Cazimir, ultimul fiind mare cneaz al Lituaniei. După aceasta a urmat vizita d erăspuns a lui Iliaş în Lituania, la Troţ fiind încheiat Tratatulde alianţă Cazimir-Iliaş. După orbirea lui Iliaş şi alungarea lui, relaţiile cu lituanienii le-a preluat Ştefan al II-lea. În 1445, 25 iunie, la Iaşi, a fost încheiat un nou tratat de alianţă moldo-lituanian. În acesta, Cazimir specifica că nu va acorda în caz de nevoie ajutor contra Poloniei, Ungariei şi Tătariei. Astfel, prin aceasta, Tratatul de alianţă avea o valoare foarte scăzută, nefiindu-le moldovenilor de folos cu nimic.

Problemele cu tătarii.
În decembrie 1439 tătarii au prădat şi ars pînă la Botoşani, inclusiv şi acest tîrg. În decembrie 1440 au intrat în Ţara de Jos şi au ars şi prădat Vasluiul şi Bîrladul.4