1600 la Moldova (dupa A.I. Gonta)

June 9, 2007 on 12:58 pm | In istorie medie |

Conflictul munteano-moldovean de la 1600.
25 aprilie 1600 Suceava a fost atacată de un grup de oaste care a coborît din Bistriţa Năsăudului. Ieremia Movilă a reuşit să îi oprească pe invadatori şi să îi împrăştie. Aceştia nu au mai încercat un al doilea atac după părerea lui A. Gonţa. Însă s-au dus şi au jefuit mănăstirea Slatina şi biserica romano-catolică din Baia.
30 aprilie - Avangarda lui Mihai a pătruns pe Valea Trotuşului şi a fost bătută, suferind mari pierderi. În următoarele zile, ca represalii, Tîrgul Trotuş, care rezistase asediului, a fost ars din temelie, împreună cu 70 de sate dimprejur. În scurt timp însuşi Mihai se alătură trupelor sale. Ajung în faţa Bacăului abia în 8 sau 9 mai. Aici are loc o mare bătălie, în care armata turco-tataro-moldoveană este învinsă, pierderile fiind mari şi foarte mulţi fiind luaţi prizonieri.
În următoarele zile invadatorii au jefuit:
1. Pe Bistriţa în sus – Bodeşti, Seliştea, Romîni, Seachil, Roznova, ocupat Tg. Neamţ, jefuită Agapia.
2. pe Siret – Dăvideni, Medieneşti.
3. Ciupeşti, Negoeşti.
Ieremia Movilă, după o scurtă rezistenţă în faţa Sucevei, ajunge la Botoşani în 15 mai. Văzînd că Suceava rezistă, cedarea acesteia este cumpărată cu bani de la Traşcă.
Cavaleria lui Mihai îl ajunge pe Movilă la satul Verbia. Movilă fuge la Hotin, iar efectivele de poloni şi moldoveni dau o luptă în care pier pînă la ultimul – 16 sau 17 mai 1600. Mai tîrziu Ieremia va ridica acolo nişte movile spre veşnica pomenire.
O ultimă înfrîngere moldo-polonă a fost suferită în 18/28 mai lîngă Hotin. O altă coloană a prădat satele Tomeşti de pe Tutova în drum spre Iaşi, şi Micleşii lui Drăguş. Apoi au urmat satele dintre Miletin şi Prut. În continuare: Albeşti şi Ionăşenii pe Jijia, Mihăileşti sub Carpeniş, Baloşeni cu Cotuşca pe Volovăţ şi Dumenii pe Iubăneasa. Altă coloană a nenorocit pe oamenii pămîntului din Vasiliuţi, Hîjdienii de pe Dubovăţ, Hărădăuţii pe Racovăţ.
Hotinul nu a putut fi cucerit. Întocîndu-se de acolo, trupele mihăilene au jefuit din nou mai multe sate moldovene.
La incursiunea muntenilor în Pocuţia şi Podolia, au participat şi Sorocenii, Orheienii şi Lăpuşnenii.
Am folosit studiul lui A. I. Gonţa, Campania lui Mihai Viteazul în Moldova, în A. I. Gonţa, Studii de Istorie Medievală, Editura ,,Dosoftei”, Iaşi, 1998, pp. 359-372.

No Comments yet »

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment

XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>

Powered by WordPress with Pool theme design by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds. Valid XHTML and CSS. ^Top^


Traduceri Cluj Napoca