Remember “Timpul nostru”
July 7, 2007 on 11:25 am | In istorie contemporana | Suntem tineri, şi avem deseori tendinţa de a uita ce s-a întîmplat pe spirala timpului (cu doar cîţiva ani în urmă), avînd o legătură nemijlocită cu timpul prezent şi cu unele realizări ale acestuia. Fără exemplul unor predecesori (în cazul în care aceştia există), riscăm să inventăm din nou bicicleta şi să repetăm greşeli, să depunem eforturi pentru care la vremea lor alţii (predecesorii) au plătit un preţ (şi pentru ca cei care le vor urma să poată face un pas înainte, în plus). Or pentru a progresa, trebuie luată în consideraţie şi experienţa zilelor trecute, nu neapărat demult apuse, fără a cădea însă în extrema ucenicului care îşi caută obsesiv mentorul!
În decembrie 2000, după un Cerc de Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale, avînd încuviinţarea unor membri ai catedrei de Contemporană, şeful acestuia – Nicula Alin (pe atunci anul IV) a propus ca şi subiect de discuţie proiectul unei reviste studenţeşti. Printre participanţii la acea întîlnire, continuată în cafeneaua ,,Cin-Cin”, au mai fost Kudor Tünde (anul IV), Cornel Pintilescu (anul I), Augustin Boticiu (anul II), Hadrian Gorun (anul III). În mai puţin de o săptămînă a avut loc o a doua adunare într-o sală de la ,,Institut”, la care au venit studenţi interesaţi şi reprezentativi (!), de la toate cercurile studenţeşti – Antică, Medievală, Modernă şi Contemporană. Cei care asistam din partea anului I la acele adunări – la care paradoxal, dar asta arată probleme ce existau atunci, nu s-au găsit colegi interesaţi din anii II şi III – Vlad Popovici, Alin Olteanu, Cornel Pintilescu şi subsemnatul, visam mai mult o revistă de opinie studenţească, între 6-12 foi care să apară la două sau patru săptămîni. Noi încă nu puteam distinge foarte clar între: opinie studenţească, eseistică şi lucrări ştiinţifice… dar timpul le-a pus pe toate la locul lor.
Revista ar fi putut să apară în luna martie, dar din cauza unor presiuni din partea unor sus-puşi în ierarhie (dar din partea de jos a acesteia! Unde Domnul ar săruta, Boierii Mici pot lovi!) – presiuni care de altfel mult mai tîrziu s-au exercitat şi asupra ,,Chartei…” şi care sunt descurajante şi lasă un gust amar pentru studenţii interesaţi – s-a hotărît creşterea numărului de pagini al revistei de la 40 şi ceva la mai multe. Pe de altă parte a apărut şi un mic antagonism în cadrul revistei. Cu toate dificultăţile şi cu aportul decisiv al studenţilor din anul IV, revista a apărut în iunie 2001.
Mai jos vom reda cuprinsul acesteea. Pentru a le aduce un omagiu celor care ne-au precedat şi pentru a trezi interesul studenţilor de azi, de a căuta această revistă la BCU sau Institut.
“Timpul Nostru” Revista Studenţilor de la Istorie. Nr. 1/2001, 64 p.
Editoriale: Nicula Alin-Remus (anul IV), Timpul Nostru, p. 1.
Ciprian Ghişa (anul IV), Renaşterea entuziasmului, p. 2.
Interviu: Cu Decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie, conf. univ. dr. Nicoară Toader, luat de Ianoş Rodica (anul IV).
Opinia studenţească – pp. 5-7.
Istorie Antică: Mihai Munteanu (anul IV)1, Influenţe elenistice în monetăria geto-dacilor. Monede greceşti în spaţiul carpato-danubiano-pontic, pp. 8-13.
Cristian Virag (anul IV), Exploatarea sării în preistorie, p. 14.
Istorie Medie: Dinu Niculina (anul IV), Relaţiile comerciale ale Imperiului Otoman cu Europa – Capitulaţii şi Negustorii, pp. 15-16.
Corneliu Pintilescu (anul I), Relaţiile româneşti cu otomanii în timpul lui Mircea cel Bătrân, pp. 16-20.
Istorie Modernă: Rodica Ianoş (anul IV), Dispute privind reforma învăţămîntului francez în a Treia Republică, pp. 21-22.
Emil Grapă (anul IV), Problema cultivării limbii oglindită într-un manuscris anonim al unei societăţi literare de la 1808, pp. 23-24.
Istorie Contemporană şi Relaţii Internaţionale:
Mihai Grigoraş (anul IV), Austria, pp. 25-29.
Alin Oltean (anul I), Legio patria nostra, pp. 29-31.
Hadrian Gorun (anul III), Semantica gesticii şi a scenariului festiv legate de 23 august, pp. 31-34.
Istorie Orală: Loránd Mádly (anul IV), Istoria Contemporană a Castelului Bánffy din Luncani. După ralatările lui Ştefan Bánffy, pp. 35-36.
Istoria Artei: Cora Fodor (anul IV), Theodor Aman, eclectic? pp. 37-40.
Elena Irimescu (anul III), Câteva consideraţii cu privire la pictura murală a mănăstirii Probota, pp. 41-42.
Integrare Europeană: Radu Gog, Relaţiile C.E.E.-C.A.E.R., pp. 43-45.
Recenzii: de Rareş-Gheorghe Iancu, şi de Nicula Alin, pp. 46-49.
Interviu cu Ministrul delegat, negociator-şef pe lângă U. E., Vasile Puşcaş, pp. 50-51.
Reportaje politice: pp. 51-61. Din realitatea basarabeană: pp. 62-63.
Revista a fost tehnoredactată de Iancu Rareş-Gheorghe. Redactor-şef: Nicula Alin-Remus; redactori: Kudor Tünde, Rodica Ianoş, Ghişa Ciprian, Tărîţă Marius, Vlad Popovici, Cornel Pintilescu, Alin Oltean. Ultimii patru am fost incluşi cu titlu de încurajare. Noi însă mai mult am asistat la discuţii, şi doar unii au scris pentru revistă.
Pe parcursul lunilor ianuarie-mai 2001, au mai fost şi alţi studenţi care şi-au adus aportul într-o formă sau alta la apariţia revistei, însă nu am reţinut numele acestora, de aceea din păcate nu îi putem menţiona aici.
O bună parte din cei care au făcut ,,Timpul Nostru”, au plecat la studii post-universitare peste hotare, alţii nu s-au mai întors în Cluj!2 Pe de altă parte am fi dorit ca absolvenţii Facultăţii, care rămîn prin apropiere, să ţină legătura cu studenţii mai mici, să-i încurajeze şi chiar să participe la proiectele acestora.
Un grup de studenţi din anul II, am încercat în octombrie 2001 şi în mai 2002, cu susţinerea unui student din anul III, să continuăm proiectul ,,Timpul Nostru”, dar datorită orgoliilor, s-a rămas doar în stadiul discuţiilor în contradictoriu şi eşuate. A mai existat o tentativă a unor studenţi din anii II şi IV în noiembrie 2002, dar nici aceasta nu s-a încununat cu succes.
A devenit clar că pentru a reuşi e nevoie: de experienţă – pe care o acumulasem între timp cei care am ajuns în anul III – şi de atragerea studenţilor silitori şi oneşti de la toate secţiile, şi nu a studenţilor care strigă cel mai mult şi duc discuţii de cafenea, deseori vulgarizînd pînă şi seminarele. Dar ce e val ca val ca valul trece!
În ianuarie 2003 un grup de studenţi de la liniile română şi maghiară, a început lucrul la noua revistă a studenţilor. S-a hotărît schimbarea formatului din A 4 în B 5, şi adoptarea unei ţinute strict ştiinţifice. Denumirea a fost şi ea modificată – eram o altă generaţie, aveam un pic alt spirit, trecuse prea mult timp din iunie 2001. În 11 aprilie 2003, în închiderea Sesiunii de Comunicări a Studenţilor de la Istorie a fost lansat numărul 1-2/2003 al revistei ,,Charta Studiorum”.
Piatra de temelie, reperul la care ne-am referit tot timpul, cît am lucrat cu studenţii care şovăiau sau trebuiau atraşi, a fost ,,Timpul Nostru”. Ar fi fost mult mai greu pe un teren pe care nu mai călcase nimeni. Astfel, acum, prin prezentul remember, pe această cale, le aducem mulţumire studenţilor (din anul IV) care în anul universitar 2000/2001 au escaladat Everestul şi au reuşit, efortul lor fiind continuat prin apariţia revistelor ,,Charta Studiorum” nr. 1-2/2003, 3-4/2003 şi 5/2004!
No Comments yet »
RSS feed for comments on this post. TrackBack URI
Leave a comment
Powered by WordPress with Pool theme design by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.
Valid XHTML and CSS. ^Top^
