Istoricul A.I. Gonta
June 9, 2007 on 12:59 pm | In istorie contemporana | Alexandru I. Gonţa (1918-1977).
Se naşte la 10 august în tîrguşorul Glodeni, ţinutul Bălţi, în familia lui Ioan şi Mariei Gonţa (născută Diaconu). Şcoala primară a făcut-o în comuna Mălăieşti, judeţul Bălţi (1925-1929). Seminarul teologic de la Edineţ (1930-1931) şi Seminarul ,,Veniamin Costachi” din Iaşi (1931-1937). Facultatea de Teologie de la Iaşi-Chişinău (1937-1941), după care şi-a luat licenţa în Teologie la Cernăuţi în 1942. Între 1942-1947 a lucrat ca paleograf la Arhivele Statului din Iaşi. A mai luat o licenţă în Drept în 1947 şi una în Litere şi Filosofie în 1948.1
A. Gonţa a fost un medievist de forţă care a abordat cu pertinenţă şi asiduitate multe din apectele privind istoria medievală a Moldovei în particular, şi a colaborat la publicaţii seriale în general.
Dintre acestea menţionăm cele 11 volume ale Documentelor privind Istoria Românilor, A. Moldova apărute între 1951-1957; seria documentară refritoare la Revoluţia din 1821, IV vol., 1959-1962 şi la apariţia volumului Documentele privind fiscalitatea în Moldova în veacul al XVIII-lea. Printre cărţi importante, chiar de referinţă, ajunse din păcate postum la cititor, se numără – Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502, Munchen, 1983; Satul în Moldova medievală. Instituţiile, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986; Legăturile economice dintre Moldova şi Transilvania în secolele XIII-XVII, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989; Indicele numelor de locuri al seriei A, Moldova, pentru anii 1384-1625; Relaţiile românilor cu slavii de răsărit până la 1812, Chişinău, ,,Universitas”, 1993; Indicile numelor de persoane ca o completare la indicile toponimic, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1995. Un ultim volum postum, care conţine atît studii antume cît şi inedite, a apărut datorită colaborării dintre Doamna Dr. Veronica Gonţa, Maria Magdalena Szekely, Ştefan S. Gorovei şi Ioan Caproşu. Printre titlurile inedite menţionăm:
Consideraţiuni asupra categoriilor de ţărani în Moldova veacului al XV-lea; pp. 55-72.
Bulgarii şi sârbii în Ţările Române în secolele al XV-lea şi al XVI-lea; pp. 73-88.
De la curţile cnejilor la târgurile medievale moldoveneşti; pp. 167-172.
Originea istorică a numelui ,,Dorohoi”; pp. 173-182.
Relaţiile moldo-germane în secolul XIII şi până în prima jumătate a celui de-al XVI-lea;
pp. 293-296.
Moldova între poloni şi turci în preajma anului 1538 şi complotul contra lui Petru Rareş;
pp. 343-358.
Moldova sub Alexandru cel Bun şi fiii săi (planul unei monografii). pp. 395-396.
A încetat din viaţă prematur la 24 ianuarie 1977, lăsându-ne o moştenire considerabilă, dovadă a dragostei sale faţă de neam.
No Comments yet »
RSS feed for comments on this post. TrackBack URI
Leave a comment
Powered by WordPress with Pool theme design by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.
Valid XHTML and CSS. ^Top^
