Generatia Zdrobita

Fragment din ‘Drumuri…’

Dumitru a intrat în sala de bucătărie de la etajul şapte. ,,Peisajul a rămas acelaşi. Nu aveau cum să-l schimbe. E acelaşi. Aici îmi făceam ceaiurile de la orele 6.50-7.00, cînd ajungeam primul la bibliotecă. Vedeam luminiţile maşinilor care circulau în dimineţile tomnatice. E o senzaţie specială. Atunci eu eram în anul I, iar tu încă erai la Chişinău, abia începusei clasa a XI-a. Nu ştiam unul de altul. Nu ştiam că aşteptarea chinuitoare nu va mai fi atît de lungă, că în sfîrşit ne vom întîlni. Mai erau doar doi ani jumate, o nimica toată la cît de mult a durat aşteptarea. Eu eram anul I, tu erai clasa a XI-a. Nu ştiam încă…”.
Dumitru a deschis caietul şi a început să deseneze ce vedea pe geam. Prima construcţie care i-a ieşit în evidenţă era biserica reformată. ,,Are un cucoş verde pe cupolă în loc de cruce şi mai are şi un ceas pe turn. De multe ori cînd pregăteam mîncarea, mai ales duminica, mă uitam la acest ceas. Ce bine se vede şi drumul ce vine de la parc. Dar iată jos şi o bucăţică de ,,Piezişă” se întrevede. Mă uitam dimineaţa la studenţii care se duceau pe la Facultăţi… Acolo unde acum e internet-café, atuncea era ,,Crocodilul”, un local în care moldovenii se băteau cu sportivii. L-au închis vreo şase ani în urmă”.
Şi-a aruncat privirea în depărtare. ,,Iată şi ,,Hoia”. Pădurea care se vede şi cîmpia pe care mai tot timpul rămînea zăpadă, deşi în oraş era demult pierdută. În martie acum doi ani şi, am fost cu tine la pădure încolo, după ,,Tăietura Turcului”. Am căutat ghiocei, dar nu i-am găsit. Apoi am trecut pe la Mătuşă, în ,,Grigorescu”. Ce bine era… Bineînţeles aveam grijile de atunci, dar eram şi liberi…”.
S-a uitat la sala de bucătărie. ,,Au spart masa de piatră ce era la geam… Da, o singură bucătărie la 100 de oameni de pe palier. La ce condiţie ne aducea căminul! Oameni care acasă aveau camera lor, patul lor, aici dormeau unul la altul în cămin. Sau dacă dormeau la ei, oricum erau cinci într-o cămăruţă”. Ieşit din bucătărie, a început să se plimbe pe coridor şi să se uite la cifrele de pe uşi ca să îşi mai aducă aminte cîte ceva. În camera ,,138” stăteau un fel de ,,semihippy” stranii, în ,,139” erau basarabeni, în ,,140” trebăluiau băieţi de la ,,Teologie”. Uite-i – Ciuri (cu care discutam chestiuni existenţiale), Pavilione (cu plecările în America), Pantone (cu mai multe pretene), Georgione (cu Mara lui cea frumoasă), Ketos (moroşanul), Cici (din Suceava) care venea o dată la cîteva luni, Avram (cu bicepşii) care era cu un etaj mai jos… Podar (care scria poezii şi filozofa, prietenea cu Moni). Unde încăpeau atîţia? Atunci nu m-am întrebat, dar uneori cred că au dormit cu schimbul”.
O clipă s-a oprit în faţa propriei camere – ,,141”. Acum cum ar fi să bat şi să îi rog să îmi dea voie să intru să stau un pic? Nu aş recunoaşte nimic, dar tot camera mea va rămînea. Visele mele de atunci nu puteau să se fi risipit. Dorinţa de a studia şi de a cunoaşte… Iată-i pe Munci (cînd sufletist, cînd realist), pe Gogu (de la ,,Electronică”), pe Franky (cam straniu), plus Roco care nu s-a reţinut mai mult de două săptămîni.
Ce ploi frumoase au fost în luna iunie a primului an de studiu, spre sfîrşit… Iar eu visam, o visam pe ea. Simţeam că idealul exista, simţeam că se va împlini, doar că mă sătura acea aşteptare fără de sfîrşit”.
A şovăit în drept cu camera ,,142”. ,,Şi aici e atîta linişte. Cine stătea? A, da – Muri (serios), Căluşeru (pasionat de fotbal), Dacian (fan Eliade) şi încă un băiat al cărui nume nu îl ţin minte. Ei erau mai liniştiţi decît cei din ,,140”. A trecut de camera ,,143” - ,,Aici stăteau tot basarabeni. Ce nu îmi place cuvîntul ăsta. Moldoveni erau. Mă temeam într-un fel de ei. Ascultam şi eu toate poveştile astea despre cît de fioroşi sîntem şi iată… În ,,145” stăteau nişte tipi pletoşi, bărboşi, aveau şi un cîine-lupuşor. Aha! Iar în ,,139” era un pui de pitbul. Mai ales prin mai-iunie au tot organizat lupte prieteneşti de cîini. Şi mai era o cameră stranie. Trebuie să mă uit pînă la capăt, poate măcar vizual o să îmi aduc aminte. Da, aici erau. La ,,156” stăteau nişte unguri de la ,,Fizică” sau ,,Informatică”, la care pe uşă era o plăcuţă (furată?) pe care scria ,,PRODECAN”.
A mers pînă la capătul coridorului ca să se uite pe geam spre oraş. De multe ori a stat şi acolo, visînd cu ochii deschişi. A remarcat Biserica Ortodoxă, Biserica Catolică, cupola Primăriei, căminul ,,XIV”, căminul ,,VI”, cantina şi clădirea cu cerepiţă roşie de la Facultatea de ,,Geografie”. Deasupra acesteia din urmă, ca şi şase ani mai devreme, pe horn ieşeau aburi. ,,Ce or fi arzînd atîta acolo?… Lîngă căminul medicinist din faţă era un plop? Nu sînt sigur ce specie de copac e, dar spre mijlocul lunii mai, umplea aleele de puf. Era atît de copilăresc. Mi-aducea aminte de anul 1986 cînd am văzut pentru prima dată copii mai mari ca mine, care dădeau foc la trenuleţe de puf”.
Dumitru a urcat la etajul opt pe scara de incendiu. În spatele uneia din uşi a auzit un cîntec în rusă. ,,Or fi fiind moldoveni de răsărit”. ,,И зимой и летом не бывало ждать людей… но не здесь…”.1 A luat-o pe coridor mai departe. Nu ar fi vrut să fi ieşit cineva din cameră şi să-l fi prins ascultînd pe sub uşă. ,,Păcat că ascultă în rusă… Noi sîntem moldoveni şi definirea noastră faţă de români nu e prin muzica rusească, ci prin lucruri de altă natură…”. A trecut liniştit pe lîngă ,,161”, camera în care a stat în anul II de studiu. ,,Aici am locuit cu Pavelea (cu ceasul care suna dimineaţa şi ne trezea pe toţi), Filosofu’, Lupu (băcăuanul) şi Vladic (cu sala de forţă)”. A urmat camera ,,160”. ,,Şi acum îi văd pe Hohlescu, Igor cu Ludmila, Suţiu, Simi şi Flo… Parcă mai ieri intram pe la ei în cameră”. S-a oprit abia la geam, de unde se vedea cartierul ,,Mănăştur”.
,,Deseori stăteam aici seara şi mă uitam la luminiţile maşinilor care veneau şi plecau pe ,,Calea Mănăştur”. Ha! În anul întîi, în octombrie, într-o sîmbătă, am văzut o gaşcă stranie aicea jos… Lîngă o ,,Dacie 1310” albastră erau trei băieţi şi două fete cu berile în mînă şi care ascultau ,,Treceţi batalioane române Carpaţii”! În depărtare mă uitam, mai ales, ziua, la blocurile din ,,Grigorescu”. Da, stranii vremuri erau. De fapt vremurile sînt întotdeauna aceleaşi.2
Păcat că sala de lectură era deschisă doar în sesiune, în restul timpului pe uşa ei era aninat un lacăt mare frumuşel. Şi coridorul era prost aerisit, tot timpul se răspîndea putoarea…”. A făcut cîţiva paşi şi a ajuns în drept cu scările. ,,Ha!… Deseori vedeam fete pe tocuri sau pur şi simplu fete drăguţe care urcau la nouă sau la zece. Noi cu băieţii stăteam şi ne rîdeam, ce aşa o forţă le făcea să se urce atît de sus? Pe de altă parte ne era trist că pe la noi nu prea venea nimeni…
Oare unde stătea Vali? Deasupra celor cu pitbul-ul de altădată – în camera ,,159”… El e cel care a scris acolo unde lipsea stingătorul de incendiu - ,,Camera ,,161” - seminar de Istoria Transilvaniei”. Ce discuţii s-au mai purtat şi la noi în cameră în toamna acelui an II”!
A coborît pînă la etajul patru la care a stat în anul IV de studii. Pereţii bej erau murdari de la întălţimea de 0,5 m la 1 m. ,,Urme de picioare masiv, de la ţigări şi de la băuturi vărsate”. Pe palier era un teanc de uşi. Printre acestea Dumitru a zărit-o pe cea pe care scria ,,91”. ,,Ha, au pus termopane în loc… Ce mai contează. Cît am mai patimit în spatele uşii ,,91”! Nu a stat mult la etajul IV, erau amintiri neplăcute… ,,În acel an, ce a fost plăcut am trăit în camera ,,84” din ,,VI”.
Ieşit din căminul ,,XVI”, a observat că pe toţi stîlpii erau afişe despre concertele ce se ţineau trei seri la rînd. Duminica seara, printre cei care urmau să cînte, erau scrişi şi cei de la ,,Bere Gratis”. ,,Ar trebui să vin şi în timpul concertului să te sun ca să auzi şi tu cîntecele noastre. ,,De-aş fi pasăre să zbor, la tine aş vrea s-ajung…”, ,,Îţi mai aduci aminte…”, ,,Aş vrea să-ţi spun, dar nu ştiu cum…”, ,,Pe străzile albastre”… Ar fi interesant dacă o forţă ne-ar aduce aici, pe amîndoi, la acest concert. Tu nu ai rezista şi cred că m-ai ierta. Cred în împăcare. Cred”.
Dumitru s-a întors pe jos în cartierul ,,Grigorescu”. Ajuns acasă, i-a trimis Lilianei un mesaj. ,,Mîine seara e concert ,,Bere Gratis”. Îmi plac cîntecele lor. Mă duc. Poate vii şi tu”? În cîteva minute Liliana i-a răspuns - ,,Vin şi eu. Cântă prietenul la care stau”.