Generatia Zdrobita

continuare fragment “Drumuri intru regasirea dragostii” (autor Nichita, Chisinau, 7515)

să vezi că o să treacă”, i-a zis parcă încercînd să-l domolească Liliana.
- ,,Cum, tu nu mai simţi nimic pentru el”?
58

- ,,Eu am plecat cu trei ani în urmă în Spania. El mă aştepta la Iaşi, îşi făcea masteratul, iar eu îi trimiteam bani ca să-şi plătească taxa. După trei luni eu m-am întors şi… Apoi am plecat pe şase luni. Atît de mult aş fi vrut să fie şi el cu mini acolo, să vină să stăm împreună…”.
Dumitru a împietrit. ,,Poate că şi Alina ar fi vrut să vin cu ea pe malul Mării Egee. De fapt nu ar fi vrut, ci sigur a vrut… Iar cît despre scopul plecării ei, e acelaşi, s-a dus să facă nişte bani pentru noi doi. Deşi nu mi-a zis aceasta, era clar că pentru asta pleca…”.
- ,,După cele şase luni m-am întors şi i-am zis să îşi găsească o altă fată. Apoi el îmi povestea despre eli…”.
- ,,Da’ el nu a încercat să lupte, măcar prin scrisori, să te mai caute, să îţi arate că simte ceva, dor sentimentul nu moare…”.
- ,,Eu iar am plecat în Spania… pentru doi ani. El mi-a mai scris vreo jumate de an, în care eu nu i-am răspuns, după care a încetat…”.
- ,,Liliana, tu chiar nu mai simţi nimic acum pentru el”? Deşi fata vorbea atît de liniştit, Dumitru era convins că ea mai simţea ceva, chiar existenţa acelui dialog era o dovadă, chiar regretele care abia se resimţeau erau suficiente.
- ,,Noi nu mai sîntem aceiaşi, şi eu m-am schimbat şi el s-a schimbat…”.
Dumitru a dat din cap. ,,Nu ai cum să te schimbi”.
- ,,Înţelegi, eu nu eram eu. Eu eram ceea ce a vrut el să facă din mini. Eu eram idealul lui asupra căruia el se revărsase cu toată pasiunea şi posesivitatea, fără ca să ia măcar oleacă persoana mea în considerari”.
Dumitru a dat înţelegător din cap.
- ,,Parcă aş vorbi de tini”?
Dumitru a dat încă o dată din cap. Nu era exact cum zicea fata, dar era prea lung ca să îi explice. ,,Probabil că eu aş fi fost ca şi el, dacă nu aveam revista şi sesiunile…”.
- ,,Aveam părul lung pînă aici”. Liliana a dat cu mîna în dreptul mijlocului. ,,Mă îmbrăcam în fuste scurte cu carouri, că aşa îi plăcea lui… Eu nu eram eu, eu eram ceea ce vroia el”!
Dumitru stătea neputincios lîngă fată şi dădea din cap. Chiar dacă el nu făcuse acele lucruri, le simţea ca şi adresate lui, pentru că undeva în mintea sa ar fi dorit ca Alina să se fi îmbrăcat cum îi
59

plăcea lui, să fi avut coafura cum îi plăcea lui, deşi nu i-a impus aceste lucruri. ,,Doar la urmă, în ultimile noastre trei săptămîni, iritat de faptul că plecai, eu te-am tachinat aproape în fiecare zi pentru vestimentaţie. A fost un nonsens din partea mea. Tu săraca nu ştiai că de fapt eu în forma asta vroiam să îţi zic că eram contra plecării tale”.
- ,,Eu nu aveam personalitate…”, a continuat Liliana.
Dumitru dădea în continuare trist din cap. ,,Cîtă dragosti a avut fata aceasta ca să se lase atît de modelată de prietenul ei. Oare el cu ce se ocupa? Că eu făcînd reviste, mi-era gîndul în altă parte, iar el dacă era tot timpul cu ea, vai de căpşorul ei ce putea să iasă… Eu nu am fost în această ipostază şi nu ştiu cum ar fi ieşit. Oare de ce e acest model atît de devorator”?
Liliana a tăcut, iar Dumitru nu ştia ce să îi zică. De fapt ea nici nu îi cerea să zică ceva. Era o discuţie în care fiecare doar îl asculta pe celălalt.
- ,,Ştii, Lili, ce mă înnebuneşte, e ce a făcut ea acolo după graniţă… dacă aş şti că s-a întîlnit cu vre-un fanar… De aş fi fost moldovean adevărat luam o armă şi mă duceam acolo… da’ eu îs intelectual. Noi intelectualii nu facem aşa ceva…”. Lui Dumitru i s-a făcut amar de ce zicea (,,deşi strămoşii noştri cum ar fi făcut”?), iar Liliana l-a privit o clipă vigilent, apoi i-a revenit vechea expresie şi a început să cînte încetişor. S-a oprit şi cu un zîmbet senin l-a întrebat:
- ,,Vreai să îţi cînt ceva”?
Dumitru, mirat, a făcut un gest aprobator cu capul.
- ,,Nu am mai cîntat de mult, dar o să mă strădui să iasă bini…”. Liliana a zăbovit cîteva clipe, după care a început să cînte încetişor: - ,,A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva…/ cu umbra unui copac sau mai bini cu umbra ta…/ Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,/ că or sa-mi crească aripi ascuţite pînă la nori,/ că ai să te ascunzi într-un ochi străin,/ şi el o să se închidă cu o frunză de pelin…”.
Liliana avea glas şi cînta atît de duios, că Dumitru ar fi vrut să fugă. Se simţea nevrednic de a auzi acel cîntec aşa cum îl cînta ea. ,,E atît de lăuntric. Parcă mi l-ar adresa mie, de fapt probabil îi este adresat lui, chiar dacă ea zice că nu mai există nimic. Ea îl iubeşte şi uite că îşi revarsă acum această dragosti în faţa mea”.
60

Liliana a continuat:
- ,,Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac/ iau cuvinte şi le-nec în mare./ Şuier luna şi o răsar, o prefac/ într-o dragosti mari”.35
Liliana a tăcut. Zîmbea. Avea un zîmbet foarte frumos. ,,Zîmbetul ei e trist, atît de trist. Trist şi frumos. Ea nu seamănă cu Alina. Cred că are 1,75 m, a făcut cu totul altă Facultate… dar prin ce a simţit seamănă. Poate măcar acum o să înţeleg o parte din stările prin care a trecut sărmana mea Alinucă”.
- ,,Ţi-a plăcut”?
- ,,Da. Mulţumesc… Cîţi ani aţi fost împreună”?
- ,,Cinci”.
- ,,E mult. Noi am fost trei jumate…”.
- ,,Noi am stat şi în cămin, şi în chirie împreună…”.
Dumitru a simţit că i se strîngea ceva în piept, că pe inimă parcă i s-ar fi mişcat o furnică.
Au tăcut un timp. Dumitru a întrerupt tăcerea:
- ,,Ai avut pe cineva în acest timp acolo?…”.
- ,,Nu”.
,,Incredibil, fata asta chiar îl iubeşte foarte mult”, a gîndit el şi a întrebat-o:
- ,,Şi nu crezi că aţi mai putea fi împreună?…”.
- ,,Nu cred. Ţi-am zis că ne-am schimbat. În plus el are o prietină acum, ţine mult la ea şi se vor căsători. Prietinii lui zic că seamănă cu mini, dar eu am văzut-o în fotografii şi nu mi s-a părut…”.
,,Straniu, adică şi eu ca să mă autoamăgesc ar trebui să îmi găsesc pe una care să semene cu Alina? Ha! Ce prostie”, gîndi Dumitru.
- ,,Mie îmi plăcea să o privesc dimineaţa cum dormea. Era atît de copilă. Eu mă uitam la ea şi mă străduiam să nu fac nici un cel mai mic foşnet, ca să nu o trezesc”. Dumitru o vedea pe Alina cum stătea cu căpşorul pe pernă, iar razele soarelui inundau camera. ,,Era atît de aproape, dar şi atît de departe în acelaşi timp. Aş fi vrut să fiu cu ea acolo, în visul ei”.