Pe urmele Bizanţului

Materialele cuprinse în revistă acoperă patru rubrici. Prima din ele, Studii, cuprinde cercetările a 11 autori, pornind de la simbolurile eneolitice ale puterii pînă la Războiul din est văzut de veteranii bucovineni. Printre autori sunt S. C. Enea (Tîrgu Frumos), Violeta-Anca Iepure, Mirela Beguni, D. Balan, D. Vitcu (Suceava), Monica Marghetici (Iaşi), V. Gafiţa (Suceava), Laure Teulières (Toulouse), C. Pantea (Oradea), C. Sandache (Iaşi), P. Paustovanu (Suceava).
A doua rubrică a revistei, Articole, cuprinde textele a şapte autori. Aceştia abordează diverse probleme, pornind de la Cavaleria romană şi Hippika Gymnasia, pînă la România şi Pactul Balcanic (1934-40). Printre semnatari se numără L. Amon (Craiova), M. Ignat (Suceava), Ute Hofman (Chemnitz), Ana Cazacu, Harieta Mareci, R.-F. Bruja (Suceava), A. Osca (Craiova).
Rubrica Muzeologie. Arhivistică. Conservare cuprinde două studii. Doina-Maria Creangă s-a ocupat de investigarea fragmentelor de piele din secolul al XVII-lea de la Mănăstirea Suceviţa (pp. 283-288), iar Olimpia Mitric de cărţile blăjene aflate în fondurile şi colecţiile bucovinene (pp. 289-294).
Ultima rubrică, Documente, cuprinde contribuţia Olimpiei Mitric întitulată – O expoziţie importantă de documente originale (1800-1940) (pp. 295-296) şi documentarul lui R.-F. Bruja – Traian Brăileanu în Documente III (pp. 297-302). După o scurtă introducere, cel din urmă autor, propune 13 documente din Fondurile Ministerului de Interne român şi din Arhivele de Stat ale Regiunii Cernăuţi. ,,Din documente reiese că profesorul cernăuţean era implicat în toate formele de manifestare ale naţionalismului românesc… Un document îl prezintă în plină campanie electorală a anului 1937, dar şi pe listele Adunării Deputaţilor pentru judeţul Cernăuţi”. Din alte documente reiese că era supravegheat de poliţie (p. 297). (more…)

1946 aprilie 1, Bucureşti. Telegrama ministrului de externe român, Gheorghe Tătărescu, către delegaţia română din Londra privind atitudinea anglo-americană potrivnică retrocedării întregii Transilvanii României, cerută de partea sovietică, drept urmare a îndeplinirii condiţiilor din Convenţia de armistiţiu încheiată cu puterile Aliate.
pp. 65-66. MAE, către Legaţiunea din Londra. La telegrama dvs. 30 martie
1. Atitudinea anglo-americană este logică cu poziţia ocupată încă din 12 septembrie 1945 cînd la Conferinţa celor Trei de la Londra delegaţii anglo-americani s-au opus retrocedării întregii Transilvanii cerută de Delegaţia sovietică. (more…)

Т. М. Исламов, Т. А. Покивайлова, Восточная Европа в силовом поле великих держав. Трансильванский вопрос. 1940-1946 годы [Europa de Est în cîmpul de interacţiune al Marilor Puteri. Chestiunea transilvană. 1940-1946]. Москва, «Индрик», 2008, 240 с.

În anul 2008, la Moscova, sub egida Institutului de Slavistică al Academiei de Ştiinţe Ruse, a apărut volumul Europa de Est în cîmpul de interacţiune al Marilor Puteri. Chestiunea transilvană. 1940-1946 (în continuare vom da toate denumirile de capitole sau paragrafe traduse direct în română). Cartea reprezintă varianta redactată a manuscrisului din anul 2004. Unul din autori, T. M. Islamov (n. 1 mai 1927, Baku) nu a putut din păcate participa la etapa finală, decedînd după o boală grea la 31 decembrie 2004. Acest fapt ne şi determină să fim mai reţinuţi în aprecierea unor aspecte punctuale discutabile, deoarece T. M. Islamov nu va mai putea răspunde observaţiilor.
Istoricul moscovit V. N. Vinogradov îl evocă într-un cuvînt comemorativ astfel - ,,Cercul intereselor sale e impresionant – procesele genezei naţiunilor în Europa Centrală şi de Sud-Est, istoria relaţiilor internaţionale în secolele XVII-XX, istoria politică a Ungariei, Austriei, monarhiei dualiste, investigaţiile arhivistice, publicarea documentelor. Toate acestea la nivel de pionerat. Era sufletul şi centrul iniţiativelor colective în aceste probleme şi un cercetător ştiinţific superior în toată puterea acestui cuvînt” (pp. 7-8). (more…)

Cîteva zile în urmă am răsfoit „Aldine“, suplimentul „României libere“ din 8 ianuarie 2010. La pagina cinci am dat de un articol interesant, „Gri, culoarea preferată“, semnat de Dan Stanca.
Am ales cîteva fragmente din acesta.
„În regimul trecut cei care-şi mai amintesc ştiu foarte bine că nu erau culori. Regimul comunist a fost un regim decolorat, monocrom, dominat de un gri sau cenuşiu care voia să exprime resemnarea şi lipsa de orizont. După 1989 am crezut că recîştigăm culorile. Aveam nevoie de o gamă cromatică fie şi ţipătoare ca să ne însufleţim viaţa care până atunci părea aşezată sub criptă. Ne bucura fiecare afiş, fiecare reclamă, fiecare vedetă care-şi expunea farmecele fără perdea“. Dar, a venit înfrîngerea:
„Programele de televizor, dominate de emisiuni de divertisment din ce în ce mai agresive, nu ne mai interesează. În pofida cromaticii abundente trăim din nou într-o dictatură a gri-ului fiindcă sufletul românului mediu aparţine unui om obosit. Ce putem face ca să ieşim din această moleşeală? Fiecare, ca să supravieţuiască, îşi consolidează egoismul. Strânge pentru el şi pentru familia lui, societatea l-a înstrăinat, se simte indiferent sau chiar înrăit faţă de o lume în care idealurile colective au murit“.
Mai jos o propoziţie verde-n faţă – „Acum totul e isterie, vulgaritate, un stil animalic de a ne consuma energia“.
Deznodămîntul sec ca şi realitatea, pe care majoritatea se fac că nu o văd:
„Visele ne vor fi străbătute doar de bancheri care vor vorbi despre căderea controlată a leului. Leul cel adevărat a fost tranchilizat“.

Preluat din „Aldine“, secţiunea săptămînală a ziarului „România liberă“, anul XIII, nr. 703 din 8 ianuarie 2010, p. 5 – „Gri, culoarea preferată“ (la rubrica „Argument“) de Dan Stanca.

Jurnalul Naţional

Ce să faci o oră întreagă? M-am dus pînă la autogară. Aceasta e un pic mai sus de piaţă. Mi-aduc aminte că mai mulţi ani în urmă un bătrînel care vorbea interesant vindea acolo la o masă ziare. De această dată nu mai era acolo. Colţul respectiv era gol… Şi gara mi-a părut mai goală. Aş fi aşteptat autobuzul de Cernăuţi, dar urma să fie abia la ora 12.00.
Vroiam să cumpăr nişte ziare ca să îmi fac o imagine despre cum e presa românească la moment. Oricum, cumpărasem joi pe vineri noaptea la o staţie de petrol, şi vineri şi sîmbăta la Cluj ,,Jurnalul Naţional”. Mă distrase nespus de mult lozinca de pe prima pagină, care deja exista în luna septembrie 2009. ,,MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ”. La numărul din 7 ianuarie, supratitlul scris mărunţel - ,,Este momentul să renunţăm la a mai fi o fabrică de nonvalori cu valabilitate redusă”. Ai ce adăuga aici? După ce ani de zile toată presa a contribuit (direct sau prin indiferenţă) la nonvalorizarea societăţii, acum pretinde că luptă? Atunci cînd nu se discuta procesul Bologna, pentru că Românii adoptă fără discuţii, de ce nu s-a scris măcar un cuvînt de critică, fie şi la diverse?
Faptul că am ajuns în sistemul eşuat 3+2 contra căruia au fost majoritatea profesorilor universitari… Incredibil, să fii profesor universitar şi să nu ai curaj să iai atitudine în public! Nici un cuvînt despre dezavantajele acestui sistem.
În ultimii doi ani am constatat la Chişinău că ssitemul Bologna e un rateu complet. În trei ani mare studii nu se fac. Dar sînt şi veşti bune. M-am bucurat nespus de mult să aud cu cîteva zile în urmă la Varşovia că profesorii polonezi pregătesc acum documentaţia pentru revenirea la fostul sistem. Dacă ei vor sparge regula, poate şi alţii le vor urma.
Numărul din 8 ianuarie avea titlul – „Pentru că doar micul şi berea cu iz electoral mai scoate lumea în stradă”. Iar articolul de fond – „Teroarea petardaţilor” (joc de paralelisme cu „retardaţii?” Adîncimi nebănuite ale gîndirii…). Jenant, zicea colegul meu din grupa de Istoria Artei, Dan.
Însă, nu voi mai insista asupra acestui ziar. Am constatat totuöi un lucru îmbucurător. Dacă ai dorinţa de a căuta, printre pagini de maculatură pură, în orice ziar românesc poţi găsi şi articole bune. Uneori chiar principiale, semnalînd probleme existente. Realitatea e cü aceste articole se pierd pe fondul general.
(more…)

Am coborît lîngă prima staţie din centrul Suceavei. Ploaia continua tot aşa de mărunt. Mi-am adus aminte de prima dată cînd am fost acolo. O dimineaţă din septembrie 2003. Am fost plăcut surprins. Am descoperit o lume despre care deşi studiam la facultatea de Istorie, nu aveam nici o cea mai vagă idee. Nu ni se preda istoria… Istoria noastră adevărată. Suceava era plină de Biserici. Toate avînd ceva special, după cum a şi fost denumit stilul arhitecural – moldovenesc. Atunci nu am reuşit să aflu denumirea unora din Bisericile din centru. Deşi apăreau inscripţii precum că erau reparate din fonduri… Nu apărea hramul! Mi-a plăcut îndeosebi Sf. Dumitru. De altfel, ulterior, ori de cîte ori am ajuns în Suceava, m-am străduit să trec pe la această Biserică. Credinţa dăinuie, chiar dacă noi nu mai credem în nimic. Prea mult s-au rugat şi au luptat strămoşii, ca totul să dispară. Cîtă credinţă aveau…
De această dată, deşi mi-era greu să privesc în sus, am dorit să revăd pronaosul. Numele sfinţilor scrise în chirilica noastră medievală şi premodernă sînt atît de frumoase. E atîta lumină în ele. Ca şi reprezentările, sînt o fereastră şi o reflecţie a lumei spre care trebuie să aspirăm. Mult mai pură, mult mai curată. (more…)

La ora 6.35 trenul a ajuns la Burdujeni. Cine a trecut prin anii 2001-2005 cu trenul prin Suceava, ştie că oprea în Iţcani (Burdujeni era în reparaţie). Te apucă un soi de dor pentru acea staţie… Cîndva rămasă în Moldova, Suceava fiind anexată Austriei. Oamenii care locuiesc în această regiune sînt moldovenii adevăraţi şi s-ar putea spune că doar ei au mai păstrat mai pronunţat spiritul nostru ancestral. Iată cîteva mostre.
1. – Ieri l-o arătat la piaţă pe Preşedintele.
- Şi ce voia să cumpere?
- Vorbea cu ăştia care cu aparatul de ţuică cu paharele… După o tăcere bătrînul a spus înăduşit - Hoţii, hoţii, hoţii!
- Poate ăsta pute face ceva dacă intra, Geoană.

2. –Păi toate poţi să le cîştigi, dar dacă pierzi sufletul, nu ai nimic.
- Da.
- Trupul e din pămînt, pleacă şi dacă nu e nimic, nu e nimic.
(avusese si o formulare ‘nu se poate ridica la cer’, dar nu am retinut propozitia in intregime) (more…)

A fost o data o tara in care intelectualii au luptat pentru identitatea ei… Dar zadar. Riurile zidite in soare se surpau precum zidurile Monastirii Argesului in fiecare noapte.
Am avut un secol XVIII fanariot. Si totusi, a stralucit scoala de la Neamt, formata in jurul lui Paisie Velicicovschi. Despre epoca a scris I. Druta in “Biserica Alba”. Il mai avem pe domnitorul Grigore Ghica al III-lea ucis de emisarii Istambulului pentru faptul ca a contestat actul prin care nord-vestul Moldovei era cedat Austriecilor. Acestia au inchis 19 manastiri si multe biserici ortodoxe pe care le aveam acolo. N-o sa gasiti despre aceasta in manuale…
Apoi a urmat secolul al XIX-lea. Un secol care pina la unirea din 1859 a fost intre doua tabere, iarasi evitate. Prima din ele, care in cele din urma a invins, era constituita de carvunari, panglicari, juni corupti etc. Acestia considerau ca acasa totul e primitiv, si dupa experientele lor indelungate in cafenelele si bordelurile pariziene si italiene au hotarit sa ne modernizeze. (more…)

Mai mult timp in urma am citit intr-un ziar valah, sau oi fi auzit la un post tv valah, ca Excelenta Sa Adrian Nastase are blog.
Auzind aceasta nu mi-am dat seama de tragismul situatiei. E o tema care dincolo de punctele pro sau contra, trebuie tratata. Dincolo de toata vinzoleala sudica, cultura si politica romane au dat totusi personalitati marcante in ultimii 20 de ani. Insa, la Bucuresti nu ca ar fi greu de rezistat, la Bucuresti cele mai bune intentii se cufunda in noroi. La Chisinau la moment avem astfel de doritori (de clonare a spiritului dimbovitean). Dar, la noi nu or sa reuseasca. Cu toata decaderea noastra a moldovenilor de la 1752 incoace, ceva a mai ramas. Cu tot derapajul pseudointelecualilor nostri, vom rezista.

Deci revenind la personalitatile noastre.
Unul din cei mai mari jurnalisti pe care ii avem, desi de citiva ani nu mai scrie cum ar fi scris altadata, e Critian Tudor Popescu. E unicul jurnalist care in toamna 2004 a avut curajul sa il infrunte pe primarul Bucurestiului din acea vreme - Dl Traian Basescu.
(Intre paranteze, ca un exemplu, ca sa va dati seama de diferenta de nivel. (more…)

Pe la ora 7 seara şi cîteva minute, duminica (10 ianuarie 2009) am coborît în gara bucureşteană Basarab. Am ales metroul. Poveste aparte, dacă nu eşti locuitor al Bucureştilor. La una din staţii, la care am trecut de pe o rută pe alta, am luat din cutiuţa magică de culoare portocalie (coincidenţă, nu?) un ,,Adevărul de seară”, cotidian gratuit.
Titlul mare ce l-am observat anterior, la alţi oameni care citeau în metrou era - ,,Utilajele de deszăpezire îi rad pe şoferi la buzunare”. Nimic nou, ca de obicei o situaţie conflictuală, dar care nu ţine de idei sau de valori sau de orice, ci de bani. Articolul care putea fi citit la p. 3, semnat de Raluca Curteanu, în fond se referea la - ,,Mecanicii auto spun că reparaţia maşinilor care au ajuns în atelierele lor după ce au intrat în gropile formate în asfalt la curăţirea zăpezii costă, în medie, 1.000 lei” (Adevărul de seară, 10 ianuarie 2010, nr. 442).
Doar ca elementare remarci. Termenul ,,rad”, în acest caz folosit cu sens suburban, care probabil la Bucureşti nu se mai simte, deoarece demult e urban şi un bun al exprimării în spaţiul public. Al doilea moment, observaţi formularea foarte perversă - ,,mecanicii auto spun”. Acest mod de a da ştirile a fost inaugurat de un nenorocit pentru cultura noastră post tv dîmboviţean, deschis parcă prin 1996. Se încearcă o intrare în încrederea cititorului, dar şi o apropiere. Observaţi că nu sînt date nume concrete. Ele vor urma mai departe. În articol. De fapt primim din start concluzia, pe care încă nu am verificat-o cu logica proprie parcurgînd textul. (more…)