Generatia Zdrobita

Domnitor ucis de otomani - 1777

November 9, 2007 on 7:05 pm | In istorie moderna | No Comments

Domnitorul Grigore Ghica al III-lea a condus Moldova între 18 martie 1764-23 ianuarie 1767 şi 28 septembrie 1774-1 octombrie 1777. A fost un adept al alianţei cu Rusia; a fost asasinat de un capugiu trimis de Poartă. De notat că a protestat vehement la ocuparea nord-vestului Moldovei (Cernăuţi-Suceava) de către armatele austriece în anul 1775, protestînd la Poartă, fiind susţinut de un grup de boieri. Au cerut ca măcar Hotinul şi Chilia (raiale turceşti atunci) să fie retrocedate Moldovei.

,,Este o datorie sacră a aduce o pioasă amintire acestor bărbaţĭ patrioţĭ, prea mult lăsaţĭ uĭtăriĭ. Eată-ĭ precum îĭ vedem iscăliţĭ: Gavriil (Calimah), Mitropolit Moldoveĭ; Constantin Sturza, Vel Vornic; Costache Konaki, Vel Vornic; Ştefan Sturza, Vel Vornic; Vasile Kostaki, Vel Vornic; Vasile Roznovanu, Vel Hatman; Ioan Cantacuzino (Cronicarul), Visternic; Neculai Roset, Vel Vornic. Este un titlu de glorie strămoşească şi o pildă neuĭtată pentru urmaşiĭ lor şi totodată un respuns la nevrednicele ocărĭ ce pasiunea şi ignoranţa aruncă vechilor Boierĭ”.

(Logofetul Costachi Konaki, 1888, p. 21).

,,Stihuri asupra domnului Grigore Ghica”.
(de Enache Kogălniceanu (1729-1795))

Vrînd s’arăt şi să vorbesc,
De mirare mă uimesc,
Aş grăi, nu mă pricep,
Nu ştiu de unde s’ăncep;
Să fac o jalnică vorbă
Pentru domnul Ghica vodă,
Cel puternic şi vestit
La ce sfîrşit au venit!
…………………….. (1777)

Relaţiile comerciale româno-belgiene (1880-1906) – partea I

October 31, 2007 on 2:52 pm | In istorie moderna | No Comments

de Vele Ana-Maria (UBB, CLuj-Napoca, studiu aparut in numarul 5-6 al revistei Charta Studiorum)

Epoca modernă, una dintre cele mai importante perioade din istoria poporului român, a fost dominată de idei şi de fapte care au constituit un proces relativ unitar, guvernat însă de diferite legi caracterizate prin diversitatea şi varietatea de particularităţi şi contradicţii ce au dat un colorit special şi specific perioadei, marcate de eforturi permanente de înscriere a ţării în contextul general european al dezvoltării economice, sociale şi politice. România a încercat, prin demersuri nenumărate şi prin intermediul personalităţilor strălucite cu care a fost dăruită, să-şi câştige locul cuvenit pe continentul european. Aceste eforturi au fost impulsionate şi stimulate în împrejurări interne şi externe, care, într-un fel sau altul, au influenţat şi şi-au pus amprenta asupra vieţii economice, inclusiv asupra legăturilor comerciale externe.
Ţările Române, încă de la sfârşitul Evului Mediu, realizaseră economiile lor naţionale, chiar înaintea multor state europene. Ele aveau teritorii vamale deosebite şi, în acelaşi timp, unitare. Hotarul lor politic era hotarul lor vamal, nu aveau seniori cu privilegii care să lovească trecerea mărfurilor, aşa cum erau în ţările Europei centrale şi apusene. La intrarea în Ţările Române, mărfurile erau supuse aceluiaşi tratament, iar taxele vamale erau cunoscute dinainte. Măsurile economice şi vamale se luau în cancelaria domnească, nici boierii, nici oraşele nu erau îndreptăţite să ia asemenea măsuri. Visteria domnului era visteria statului, acolo se adunau veniturile şi de acolo se acopereau cheltuielile publice.1
Istoria comerţului nostru – spunea Nicolae Iorga – e o condiţie necesară pentru a înţelege sub toate raporturile, în originea ca şi în dezvoltarea sa, istoria neamului nostru însuşi.2
România avea o bogată producţie agricolă destinată exportului, însă comerţul nostru extern a reflectat instabilităţile şi discontinuităţile condiţionate şi impuse de recolte şi de perioadele de vegetaţie. Deşi oferta era bogată şi variată, însoţită de insuficienţa mijloacelor de depozitare şi de nesatisfăcătoarea şi defectuoasa finanţare, aducea de nenumărate ori în situaţii grele şi nesigure atât pe producătorul, cât şi pe comerciantul de cereale.
Producţia e un fenomen de prim ordin al vieţii economice, dar nu unicul. Producând, omul transformă elementele naturii pe care şi le apropie în vederea satisfacerii nevoilor lui. Producţia nu e un scop în sine, deoarece nu se produce decât pentru a consuma; între producţie şi consum se stabileşte cu timpul un echilibru.3
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, România îşi întemeia dezvoltarea pe resursele sale naturale, pe forţa de muncă rezultată şi înregistrată din creşterea demografică şi pe mijloacele financiare şi tehnice, în majoritate externe, investiţiile străine dobândind un rol important. Nu existau procese de dezvoltare intensivă, bazate pe tehnici industriale, pe productivitate şi eficienţă ridicate (caracteristicile economiilor avansate), ţara noastră debutând pe făgaşul unei economii moderne, fiind în măsură a-şi organiza relaţiile sale externe în condiţiile unei Europe moderne.
Unirea Principatelor şi apoi independenţa au integrat efectiv România, ca stat suveran, în politica europeană şi au făcut posibilă elaborarea şi aplicarea unei politici economice şi de comerţ exterior corespunzătoare intereselor mari ale ţării, posibilităţilor ei de export şi nevoilor ei de import.4
Această perioadă s-a remarcat prin includerea tot mai adâncă a economiei româneşti în schimburile pieţei europene, în primul rând datorită intereselor vitale de dezvoltare ale României, astfel, pe pieţele externe europene, se desfăceau până la 50% din producţia agricolă, pâna la ⅔ din producţia petrolieră şi ¼ din cea a lemnului – toate reprezentând materii prime şi combustibil, de altfel România se situa pe locul 1 în exportul de porumb şi pe locul 2-3 în exportul de grâu şi orz.5
Industrializarea, care putea să ridice productivitatea muncii naţionale şi să mărească gradul de competitivitate a produselor româneşti, era abia la începutul desfăşurării sale şi îşi manifesta în măsură încă slabă, efectele pozitive.6
Activitatea cea mai importantă şi cea mai eficientă în cadrul economiei româneşti, rămânea comerţul efectuat cu beneficii mari, iniţial organizat din iniţiativa şi conform intereselor particulare, ulterior statul arătându-se interesat în măsură tot mai mare de comerţul exterior, construind căi ferate, organizând vămile şi stabilind tarife vamale. Totodată, a dobândit importanţă dezvoltarea şi îmbunătăţirea aparatului diplomatic, care avea drept responsabilităţi tot mai multe interese economice naţionale, s-au modernizat şi utilat porturile, au fost date legi, conforme cu interesele politicii economice şi s–au creat instituţii auxiliare care să faciliteze desfăşurarea schimburilor comerciale.
Permanent, în exporturile României, au predominat cerealele. Această dominare covârşitoare a cerealelor prezintă marele neajuns al dependenţei balanţei comerciale şi, deci, a întregii vieţi economice româneşti, de recolte agricole, de vreme, de ploaie, de secetă. Pentru România, recoltele rele au însemnat criză, dificultăţi bugetare, stagnare.7 Se dorea diversificarea şi intensificarea agriculturii şi a zootehniei precum şi industrializarea materiilor prime agricole.
Comerţul extern se făcea în mare parte prin porturile Galaţi şi Brăila. Portul Galaţi a reprezentat centrul tranzacţiilor comerciale pe Dunărea Inferioară. Dacă Brăila trecea drept portul principal la export, depăşind însă Galaţii cu valori nu întodeauna categorice, acesta din urmă îşi asigura cota cea mai mare la importul României pe calea apei, întrecând Brăila cu valori de două sau de trei ori mai mari.8
La 13 ianuarie 1836, prin ordinul domnesc, Brăila este declarată ,,antrepo” ceea ce în limbajul de atunci semnifica port liber. În aceste condiţii puteau fi importate şi depozitate într-un perimetru delimitat de bariere al oraşului Brăila, mărfuri de orice fel şi de orice provenienţă, fără plata taxelor vamale sau a oricăror taxe, cu excepţia a patru articole: tutun, tabac, vin şi rachiu.9
La 1 iunie 1873 intră în vigoare acelaşi ordin domnesc şi pentru portul Galaţi. Privilegiul de porto franco a conferit portului Galaţi un rol foarte important în export şi mai ales în import, dar şi de intermediar în cadrul relaţiilor de schimb între ţările occidentale şi întreaga zona de la Dunărea de Jos, escală pentru Serbia, Bulgaria şi în oarecare măsură piaţă de valorificare a produselor acestor provincii sau ţări.10
La sfârşitul secolului al XIX-lea, mecanismele economice s-au pus în mişcare într-un rapid proces de dezvoltare, iar societatea românească îşi modifică structura, trecând de la statul tradiţional la cel modern, trecere facilitată de mutaţiile care au avut loc atât în principalele sectoare ale economiei (industrie, agricultură, cultură, transport, sistemul bancar, comerţ) cât şi în planul psihologiei sociale şi a mentalităţilor, acestea din urmă schimbându-se cel mai greu.
Sosită cu o întârziere de unu-două secole faţă de Occidentul european la creaţia economico-industrială ţara noastră, în virtutea legilor sociale ale progresului, asimilează totuşi prin importul de maşini şi utilaje, tehnicieni şi conducători ai producţiei şi schimbului, sistemele de producţie şi organizare moderne, recuperând astfel parţial, rămânerea în urmă în multe domenii ale producţiei şi organizării activităţii economice.11

Datele demarajului economic pentru o serie
de ţări europene şi non-europene

Anglia
1783 - 1802
Franţa
1830 - 1860
Belgia
1833 - 1860
SUA
1843 - 1860
Germania
1868 - 1873
Suedia
1868 - 1890
Japonia
1878 - 1900
Rusia
1890 - 1914
Canada
1896 - 191412

În cadrul comerţului românesc, un rol important este ocupat de exportul de cereale. Tradiţionalul debuşeu pentru grânele româneşti a fost reprezentat de Anglia, însă sfârşitul secolului al XIX-lea a însemnat scăderea ponderii Angliei, locul său fiind luat de Belgia.

Orientarea geografică a exportului românesc de cereale şi derivate în perioada 1881-190013

1881-1885

1886-1890
1891-1895
1896-1900

Valoare absolută (mil. lei)

Pondere în total export (%)

Mil. lei

%

Mil. lei

%

Mil. lei

%
Anglia
77,34
45,30
133,48
62,30
90,51
35,7
41,42
21,4
Austro-Ungaria
49,98
29,3
6,65
3,10
21,48
8,6
29,1
15
Belgia
2,54
1,5
26,65
12,4
54,49
21,5
84,21
43,5
Franţa
15,18
8,3
10,45
4,9
7,13
2,8
5,04
2
Germania
2,53
1,5
7,04
3,3
52,29
20,7
8,16
4,2

Import

1886-1890

1891-1900

Milioane lei
%
Milioane lei
%
Anglia
88,56
26,8
75,53
20,93
Austro-Ungaria
59,98
18,15
93,54
25,92
Belgia
17,14
5,18
15,53
4,3
Franţa
28,01
8,48
28,18
7,81
Germania
92,82
18,09
102,08
28,2914

Până în 1880, schimburile comerciale româno-belgiene, din cauza valorii nesemnificative, n-au figurat în statisticele româneşti. Relaţiile comerciale între România şi Belgia nu s-au dezvoltat decât din 1884, procesul devenind constant, exceptând 1890, an cu recolte mediocre. Toate exporturile pentru Belgia se făceau pe mare şi pe nave engleze, greceşti-româneşti sau italiene. Până în 1900, nici o navă belgiană nu a fost în apele Dunării.15
Tranzacţiile comerciale ale României cu Belgia nu erau exprimate exact şi înregistrate concret în statisticile ambelor ţări, deoarece prin Belgia se făcea un comerţ de tranzit, mai ales cu cereale pentru piaţa germană, aceste împrejurări constituiau adevăratele obstacole în consemnarea exactă a originii şi destinaţiei ultime ale produselor respective româneşti. Belgia importa producţiunile noastre nu atât pentru a le consuma în ţara sa, cât pentru a le reexporta, producând astfel economiei naţionale belgiene câştigul unui negoţ intermediar.16
Anvers-ul fiind foarte bine utilat, având specialişti de seamă în comerţul mondial, având legături serioase la Dunăre, a fost cel mai indicat să aprovizioneze cu cereale nordul Franţei şi Germania apuseană. Anvers-ul a fost întotdeauna interesat de posibilitatea de a controla direct colectarea cerealelor dunărene şi colaborarea strânsă care a existat între încărcătorii brăileni şi importatorii din Anvers până la prima conflagraţie mondială, a fost un impuls şi un stimulent puternic pentru comerţul dunărean.17
Relaţiile comerciale ale celor două popoare, bazate pe respect reciproc, au evoluat în coordonatele timpului, ajungând la o dezvoltare constituind un domeniu de interes sporit.
Despre raporturile economice cu Belgia se spunea în anii ’80 ai secolului al XIX-lea că: interese materiale de schimb şi de comerţ între ambele ţări există; ele sunt varii, multiple şi de importanţă destul de mare pentru noi.18
România exporta în Belgia mai ales făinoase, fructe, legume şi alte produse vegetale, produse alimentare, băuturi şi importa de acolo metale şi fabricate metalice, materii minerale, textile, uleiuri, grăsimi, produse exotice, piei, încălţăminte, blănuri, hârtie, lemn, parfumuri, medicamente, coloranţi, lacuri.19
După tratatul comercial încheiat de M. Mitilineu şi Frére Orban la 14 august 1880 şi care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1881, între cele două ţări s-au mai încheiat o serie de convenţii cum ar fi: convenţia consulară, semnată la Bucureşti la 31 decembrie 1880/12 ianuarie 1881, urmată de convenţia de extrădare, convenţia pentru protecţia proprietăţii industriale şi a mărcilor de fabrică, precum şi convenţia pentru asistenţă judiciară.
Ca urmare a întăririi relaţiilor comerciale prin tratate şi convenţii, a sporit valoarea importurilor şi exporturilor. Evoluţia comerţului românesc cu Belgia:

Anul
Statisticile belgiene
Statisticile româneşti
1881
11.377.000 franci
559.000 lei
1882
20.140.000 franci
593.000 lei
1883
29.430.000 franci
1.831.655 lei
1884
15.487.000 franci
2.250.666 lei
1885
36.892.000 franci
9.865.485 lei
1886
32.316.000 franci
15.240.368 lei
1887
48.466.000 franci
15.701.989 lei
1888
90.941.000 franci
31.651.868 lei
1889
96.800.000 franci
37.541.899 lei20

Această statistică prezintă clar evoluţia valorii comerţului exercitat de cele două state, însă diferenţele destul de mari între statisticile belgiene şi cele româneşti provin fie din însumarea valorilor în lei şi în franci, fie din faptul că anumite produse au fost transportate pe vase sub pavilion străin, care au transportat mai ales cereale la Anvers. Dezvoltarea relaţiilor româno-belgiene în domeniul comerţului şi industriei au dus şi la trimiterea unor români în Belgia pentru a-şi desăvârşi cunoştinţele referitoare la anumite sectoare de producţie.
În anul 1880 a fost înfiinţat un vice-consulat la Anvers, care, în 1885, va fi transformat în consulat, iar în 1889 se va înfiinţa şi vice-consulatul de la Ostende. Din aceleaşi considerente economice, în anul 1890, consulatul de la Anvers a fost ridicat la rangul de Consulat general.21
Înainte de a prezenta valorile comerţului realizat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea cu Belgia şi alte ţări, este semnificativ faptul că în anul 1904, Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Vămilor din România, a publicat două volume, conţinând rezultatul unei anchete asupra stării industriei în ţară. Primul volum este consacrat industriei mari, mici şi mijlocii, însă ambele conţin numai datele statistice ale anchetei.
În primul volum, marea industrie e divizată în 16 clase, şi cuprinde 625 fabrici. Tablourile statistice indică situarea geografică a fabricilor, forţa maşinilor şi numărul muncitorilor. Din cele 625 fabrici, 236 au fost fondate înainte de 1886, 167 în perioada 1886–1892, iar 222 după 1892. Capitalul utilizat de marea industrie este evaluat la 247 milioane franci. Numărul total al muncitorilor din aceste fabrici este de 40.000, din care 30.000 sunt români, iar 10.000 străini. Materiile consumate ating cifra de 121 milioane franci, iar produsele acestor fabrici diverse evaluate la 231 milioane franci.22
Cele mai dinamice ramuri de producţie au fost industria morăritului, a zahărului, a cimentului, a hârtiei, cherestelei, petrolului, siderurgiei, a transporturilor şi telecomunicaţiilor.
Insuficienţa capitalurilor naţionale a facilitat pătrunderea masivă a capitalului străin, atât sub forma împrumuturilor de stat cât şi a investiţiilor directe. Cele mai însemnate domenii în care au pătruns capitalurile străine au fost industriile extractivă, forestieră şi a zahărului. Au cunoscut o mai intensă dezvoltare producţia bunurilor de consum şi exploatarea materiilor prime, pe când ramurile producătoare de maşini şi utilaje au rămas deficitare.

Dezvoltarea industriei în România până la 1914

Categoria
Unităţi
Forţa motrice
Personal

Număr
%
C. P.
%
Număr
%
Total
61.953
100,0
60.745
100,0
162.630
100,0
Industria mare
(mecanizată)
625
1,0
45.212
74,4
39.746
24,4
Industria mică
(meşteşugărea-scă)
54.405
87,8
236
0,4
105.031
64,6
Industrii speciale
(mori, fierăstraie,
pive)
6.923
11,2
15.297
25,2
17.853
11,023

Dezvoltarea industrială a fost înconjurată printr-o legislaţie protecţionistă, ce urmărea promovarea, protecţia şi încurajarea industriei naţionale.
Alături de industrializare care a reprezentat una din coordonatele majore ale României moderne, comerţul şi schimburi comerciale au constituit un factor la fel de determinant pentru modernizarea ţării în sens general, însă relaţiile comerciale ale României cu Belgia, în particular au dus la un nivel ridicat al câştigurilor, precum şi la dezvoltarea de alte relaţii directe în toate domeniile şi la apropierea dintre ele în sensul conlucrării şi colaborării.
După încheierea tratatului comercial din 1880, s-a făcut simţită în mod semnificativ creşterea valorii schimburilor între cele două ţări; astfel valorile exportului belgian la noi sunt:

1880
3.331.310 lei
1881
3.600.887 lei
1882
2.736.728 lei
1883
5.670.053 lei
1884
3.801.160 lei
1885
6.671.132 lei
1886
14.495.507 lei
1887
16.495.507 lei
1888
16.373.436 lei
1889
19.316.558 lei24

Dacă în 1879, valoarea exportului belgian la noi a fost de 1.513.408 lei, în anul 1881 ajung la 3.600.887 lei, tratatul favorizând exportul în România a tuturor produselor industriale belgiene. În felul acesta ţesăturile, care altădată deţineau principalul loc, au fost înlocuite treptat cu produse ale industriei grele, fier, produse din fier, maşini şi vagoane de tramvaie şi cale ferată. Belgia deţinea însă un loc important în comerţul cu produse chimice, sticlărie, zahăr, amidon.25
Tratatul din 1880 avea valabilitate până în anul 1890, iar dacă nu era denunţat cu un an înainte de expirare se prelungea până în anul 1881, însă guvernul român a denunţat tratatul de la 8 martie 1890 pe baza articolului al 17-lea din tratat, urmând ca acesta să-şi înceteze valabilitatea în anul următor.
Deşi existenţa unui tratat comercial ferm a dus la scăderea schimburilor dintre cele două ţări, valoarea importurilor şi exporturilor României în perioada 1890-1895 n-a înregistrat diminuări semnificative guvernul belgian a fost nemulţumit:

Import

1890
362.791.054 franci
1891
436. 682.685 franci
1892
380.747.296 franci
1893
430.489.731 franci
1894
422.142.287 franci
1895
304.574.517 franci

Export

1890
275.958.415 franci
1891
274.662.089 franci
1892
285.984.057 franci
1893
370.651.787 franci
1894
294.198.384 franci
1895
265.048.411 franci26

Au existat scăderi în cazul schimburilor dintre cele două ţări, explicate de consulul României la Anvers: la diminuarea trimiterilor noastre în Belgia a contribuit, pe de o parte abundenţa recoltei în S.U.A., iar pe de altă parte şi dificultăţile de a exporta cereale româneşti în Germania, debuşeul principal al pieţei din Anvers pentru provenienţele noastre.27
În ziua de 24 ianuarie 1894, Alexandru Lahovary din partea României şi G.G. For-geur din Belgia au semnat noul tratat româno-belgian. Referindu-se la acesta, ambasa-dorul belgian spunea: Convenţia a fost făcută conform dorinţelor exprimate de guvernul nostru.28. El avea în vedere, acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate (art. 1) şi reducerea de taxe pentru produsele ţării sale.
Noul tratat va intra în vigoare la 1 aprilie 1894, iar în cadrul lui, alături de probleme cu caracter strict comercial şi economic au fost reglementate şi chestiuni de ordin consular. Prin acest tratat se va contribui la întărirea prieteniei şi la dezvoltarea relaţiilor comerciale care există atât de fericit între cele două ţări.29.

Tablou comparativ al importurilor şi exporturilor României în perioada
1895-1905:

Anii
Import

Export

1895
617.229 tone
304.574.517 lei
2.040.729 tone
265.048.411 lei
1896
656.077 tone
337.922.929 lei
2.660.467 tone
324.056.652 lei
1897
693.819 tone
355.782.804 lei
2.082.245 tone
224.179.690 lei
1898
882.902 tone
389.908.439 lei
2.644.192 tone
283.181.567 lei
1899
789.789 tone
333.267.938 lei
1.300.864 tone
149.119.657 lei
1900
412.105 tone
216.985.878 lei
2.047.223 tone
280.000.431. lei
1901
484.368 tone
292.433.760 lei
2.984.859 tone
353.830.877 lei
1902
462.333 tone
283.344.349 lei
3.318.260 tone
374.819.219 lei
1903
470.075 tone
269.923.710 lei
3.238.186 tone
355.630.307 lei
1904
525.294 tone
311.371.613 lei
2.269.108 tone
261.872.339 lei
1905
731.039 tone
337.537.985 lei
3.463.945 tone
457.101.394 lei30

În această statistică cuprinzătoare se constată evoluţia schimburilor comerciale, cu excepţia anului 1899, când s-au înregistrat diminuări explicate de către partea română prin recoltele slabe din acel an. Astfel sunt evaluate beneficiile tratatului, care a fost prelungit până în anul 1906, de ambele părţi.
C. D. Cioriceanu consideră că valoarea medie a exporturilor româneşti în Belgia atinge între 1891 şi 1900, 77.000.000 lei sau 38 % din totalul exporturilor, această ţară devenind un client de bază al României.
Pentru a fi mai exacţi şi pentru a explica mai clar valoarea Belgiei în cadrul comerţului românesc trebuie precizat faptul că, deşi în anul 1891 ocupa locul al doilea ca ţară în care se exportau produsele româneşti, ea devine în anul 1905, prima, nemaifiind depăşită decât Anglia.

Clasificarea ţărilor, tablou al exportului după importanţa
ţărilor în anii 1891 şi 1905:

1891
1905

Anglia
52,23 % din total
Belgia
32,13 %

Belgia
15,01 %
Ţara Bascilor
18,25 %
Germania
11,28 %
Italia
10,32 %
Austro-Ungaria
8,45 %
Austro-Ungaria
8,98 %

Şirul statisticilor poate continua cu tabloul exporturilor şi importurilor din Belgia la începutul secolului al XX-lea, ilustrând importanţa pe care această ţară o reprezintă pentru România.

Tabloul exporturilor în Belgia:

1900
-
1.046.398 tone
51,11 %
-
140.545.933 franci
50,19 %
1901
-
1.638.007 tone
54,88 %
-
174.539.239 franci
49,32 %
1902
-
1.797.849 tone
54,18 %
-
204.324.139 franci
54,51 %
1903
-
1.516.896 tone
46,84 %
-
171.039.241 franci
48,09 %
1904
-
539.471 tone
23,60 %
-
70.499.311 franci
26,92 %
1905
-
1.015.215 tone
29,31 %
-
146.864.371 franci
32,13 %
1906
-
1.197.641 tone
28,43 %
-
152.495.437 franci
31,04 %31

Valoarea exporturilor se menţine ridicată, cu excepţia anului 1904 când s-a înregistrat o recoltă proastă. Belgia este o ţară importantă şi în sensul importurilor, fiind un client fidel al României, cunoscând o evoluţie şi modificări în structura lor.

Tabloul importurilor din Belgia:

1901
484.368 tone
292.435.760 franci
5,1 milioane lei
1902
462.333 tone
283.344.549 franci
5,1 milioane lei
1903
470.075 tone
269.923.710 franci
5,7 milioane lei
1904
552.294 tone
311.371.613 franci
7,2 milioane lei
1905
731.039 tone
337.527.985 franci
7,5 milioane lei
1906
734.352 tone
422.834.924 franci
10,7milioane lei32

vom reveni mai tirziu cu aparatul critic pentru care inca nu am gasit o solutie de a-l insera, de altfel ca si in cazul tabelelor.
multumim pentru intelegere.
Nichita