Generatia Zdrobita

Polonezi pentru Moldova

22-23 mai 1652.
Oastea hatmanului polonez Martin Kalinovschi şi a nobilului Kazanovschi a încercat să bareze calea cazacilor spre Moldova la Batog (aproape de Viniţa, deşi regele le interzisese să facă aceasta. Polonii au luptat eroic, dar au fost înfrînţi, pe cîmpul bătăliei au rămas împreună cu conducătorii lor. După aceasta cazacii au avut cale deschisă spre Moldova. Fapta hatmanului Kalinovschi însă nu trebuie uitată! Erau vremuri cînd turcii doar percepeau haraciul, dar nu protejau aproape deloc Moldova în faţa tătarilor şi cazacilor!

1600 la Moldova (dupa A.I. Gonta)

Conflictul munteano-moldovean de la 1600.
25 aprilie 1600 Suceava a fost atacată de un grup de oaste care a coborît din Bistriţa Năsăudului. Ieremia Movilă a reuşit să îi oprească pe invadatori şi să îi împrăştie. Aceştia nu au mai încercat un al doilea atac după părerea lui A. Gonţa. Însă s-au dus şi au jefuit mănăstirea Slatina şi biserica romano-catolică din Baia.
30 aprilie - Avangarda lui Mihai a pătruns pe Valea Trotuşului şi a fost bătută, suferind mari pierderi. În următoarele zile, ca represalii, Tîrgul Trotuş, care rezistase asediului, a fost ars din temelie, împreună cu 70 de sate dimprejur. În scurt timp însuşi Mihai se alătură trupelor sale. Ajung în faţa Bacăului abia în 8 sau 9 mai. Aici are loc o mare bătălie, în care armata turco-tataro-moldoveană este învinsă, pierderile fiind mari şi foarte mulţi fiind luaţi prizonieri.
În următoarele zile invadatorii au jefuit:
1. Pe Bistriţa în sus – Bodeşti, Seliştea, Romîni, Seachil, Roznova, ocupat Tg. Neamţ, jefuită Agapia.
2. pe Siret – Dăvideni, Medieneşti.
3. Ciupeşti, Negoeşti.
Ieremia Movilă, după o scurtă rezistenţă în faţa Sucevei, ajunge la Botoşani în 15 mai. Văzînd că Suceava rezistă, cedarea acesteia este cumpărată cu bani de la Traşcă.
Cavaleria lui Mihai îl ajunge pe Movilă la satul Verbia. Movilă fuge la Hotin, iar efectivele de poloni şi moldoveni dau o luptă în care pier pînă la ultimul – 16 sau 17 mai 1600. Mai tîrziu Ieremia va ridica acolo nişte movile spre veşnica pomenire.
O ultimă înfrîngere moldo-polonă a fost suferită în 18/28 mai lîngă Hotin. O altă coloană a prădat satele Tomeşti de pe Tutova în drum spre Iaşi, şi Micleşii lui Drăguş. Apoi au urmat satele dintre Miletin şi Prut. În continuare: Albeşti şi Ionăşenii pe Jijia, Mihăileşti sub Carpeniş, Baloşeni cu Cotuşca pe Volovăţ şi Dumenii pe Iubăneasa. Altă coloană a nenorocit pe oamenii pămîntului din Vasiliuţi, Hîjdienii de pe Dubovăţ, Hărădăuţii pe Racovăţ.
Hotinul nu a putut fi cucerit. Întocîndu-se de acolo, trupele mihăilene au jefuit din nou mai multe sate moldovene.
La incursiunea muntenilor în Pocuţia şi Podolia, au participat şi Sorocenii, Orheienii şi Lăpuşnenii.
Am folosit studiul lui A. I. Gonţa, Campania lui Mihai Viteazul în Moldova, în A. I. Gonţa, Studii de Istorie Medievală, Editura ,,Dosoftei”, Iaşi, 1998, pp. 359-372.

Petru Rares. 1538

Anul 7046 (1538) - ,,Cîndu au venit asupra lui Pătru-vodă Suleiman împăratul turcescu cu toată puterea sa şi muntenii cu domnu său şi sultanul cu tătarii dimpreună şi Tarnovschii hatmanu cu oastea leşască, vă leato 7046 septevrie 20”
…Şi toate acestea pre o vreme s-au tîmplatu cîndu Tarnovschii hatmanul leşescu, cu mare oaste trecusă Nistrul la Hotin şi cetatea începusă a bate în anii 7047 aşteptîndu şi pre Avgust craiul, carile au venit pănă la Liovu nu cu puţină putere. Tătarii de altă parte umpluse ţara, de robiia şi ardea, turcii trecea Dunărea, mai dîntru înlăuntru boierii şi ţara cunoscîndu la ce vine lucrul, să sfătuia şi unul de la altul cerca sfat, ce vor face, ca să poată hălădui de atîta nevoi ce au aţîţatu pen ţări, de s-au strînsu o grămadă de răotăţi şi răsipă asupra ţărilor.
Acestea toate dacă i-au venit la urechile lui Pătru-vodă şi mai vîrtos Hîrea chielariul i-au spus cum că şi ţara să voroveşte să-l părăsască, multă scîrbă întră la inima lui, că încătro vrea întoarce oastea mai naintea, nu putea cunoaşte, că leşii venise cu tărie, puterea turcului mare, mulţimea şi iuţimea tătarilor neoprită, ce şi dinlăuntru slabi şi plin de vicleşug. Ce din toate ş-au ales cu ai săi de au sfătuitu ca să ajungă la Ianoşu craiul ungurescu să-i împace şi să întoarcă oastea asupra tătarilor, ca de-i va birui, pre turcu pre lesne îl va împăca. Ci sfatul, măcară cîtu-l de bun, un lucru ce ieste din voia lui Dumnezeu nu să poate schimba. Măcară că Avgustu craiu leşescu l-au împăcat Ianoşu craiul şi fu slobod dintr-acolo, iară oastea tătărască şi puterea împărăţiei turceşti ca un pohoiu degrabu ce vine acoperindu-l-au, de i-au căutat a lăsa tot şi s-au dat spre munţi, părăsitu de toată slujba ce avea”.
Letopiseţul Ţării Moldovei, pp. 76-77.

Frinturi moldovene

Fetele moldovene la 7092 (1584)
Călătorul Francisc de Pavie, senior de Fourquevaux, descrie următoarele: ,,Pe drumuri intîlniam adese ori cîte două zeci sau trei zeci de căruţe împreună, întorcîndu-se de la tîrgurile din apropiere, în care se găsiau fete foarte frumoase in simplicitatea lor – belles extrêmement et sans art -, cu cununi de flori pe cap, ca să arate că sunt de măritat. Cumparam, în treacât, de la ele lapte, păsări şi ouă, cu care căruţele lor erau încărcate. Ouale erau aşezate cu vârful în sus. Fetele calcau şi se sprijiniau pe ele fără să le strice”.1

Imn Moldovei – 1684
……………………..
Ochiul cuprinde luncile Prutului, în care se oglindesc cîmpiile curate ce se întind pînă la Nistru, cîmpii întinse, care se arată ca o întindere fumurie sau ca mărime asemenea oceanului. Nistrul cel măreţ (…) chiar acolo unde desparte în două Podolia, curge printre stînci sculptate natural, ca şi cum ar fi lucrate de mînă de om; e mai frumos ca Nilul, deşi e slăvit Nilul, ce curge înconjurat de trestii. Nistrul întrece chiar Dunărea, a cărei ape sînt nesupuse albiei. Valurile Nistrului, în umbră, udă maluri cu pereţi strîmţi, şi fluviul poartă război cu Fiobus, ca să prindă din razele lui, căci stîncile aplecate ascund cerul. Ţînţarul, duşmanul somnului oamenilor, nu se află aici. Şi cînd se arată totuşi maluri joase la vaduri, ele sînt asemenea labirintelor de grădini de ape, sau asemenea sprîncenelor sublime de pe fruntea veselă a regelui slăvit, cu fruntea senină ca cerul! Dacă zeiţele din fabulele greceşti ar fi aflat de aceste ţinuturi, ar fi venit desigur aici din Olimpul lor. Pestetot cîmpii mănoase, păşuni întinse, care alte pămînturi în lume se pot asemăna cu acestea! (Miron Costin)

Asediul cetăţii Neamţului de către Ian Sobieţchi al III-lea. 1691 ,,Ci craiul, pornindu-şi tabăra de la Cotnari, după ce trecu apa Siretului, ca să nu pară că se întoarce în Ţara Leşească fără vreun laur de biruinţă, îşi porneşte tabăra către Neamţ; este anume Neamţul o cetate străveche şi foarte tare. Însă, cum domnilor nu le este îngăduit să întărească asemenea cetăţi cu oaste şi strajă, în cetate locuiau doar 9 vînători (iar tîrgul este în şes). Pe care craiul se încearcă să o cucerească. Vînătorii se gătesc de apărare, închid porţile cetăţii, se rînduiesc cîte doi în fiecare colţ al cetăţii, căpitanul lor îmbelşugîndu-i bărbăteşte cu praf de puşcă şi gloanţe. Craiul întîi se mînie, apoi pune balimezurile şi minele, însă, cum cetatea era aşa făcută că nu păţea nici o vătămătură, îl ţine patru zile pe crai la împresurare; pierde cincizeci de ostaşi, împreună cu căpitanul tunarilor, pînă cînd, trimiţînd un mijlocitor, le porunceşte să iasă şi să dea cetatea, lăsîndu-li-se viaţa şi armele. Aceia rămăsese doar şase, căci trei fusese ucişi: răspundeau că nu pot da cetatea fără porunca domnului”.
Regele polon a găsit soluţia cu ajutor unor grămătici care cunoşteau moldoveneşte şi a întocmit o scrisoare falsă din partea domnitorului prin care vînătorilor li se ordona să predea cetatea. Vînătorii neştiind prea multă carte, au crezut că scrisoarea e într-adevăr din partea domnitorului şi au predat-o.
,,Cînd coboară ei pe poarta de jos, unde craiul îşi aşezase un scaun ca să-i privească ieşind, el vede cîte doi vii purtînd pe umeri cîte un mort, şi apoi nimic. Cînd întreabă: ,,ci unde sînt ceilalţi ostaşi care au apărat atîtea zile cetatea”, căpitanul răspunde: ,,afară de aceşti 9 oameni pe care-i vede n-a mai fost nici unul, dintr-înşii muriră 3 în ziua întîi, iar ei şase au apărat cetatea şi n-ar fi dat-o pînă la moarte, dacă n-ar fi văzut porunca domnească ce li se aduse”.
Mîniat, regele leah a vrut să îi execute, însă intervenţia hatmanului Iablonovschi l-a făcut pe rege să-şi respecte cuvîntul dat.
Mai sus am folosit fragmente din Viata lui Constantin Cantemir de Dimitrie Cantemir.