Generatia Zdrobita

fragment din romanul “Drumuri intru regasirea dragostii” de Nichita (Chisinau, 7515)

June 2, 2007 on 12:56 pm | In drumuri | 1 Comment

Drumul Bucureşti-Cluj. ,,IC 533”
Ымь паре рэу кэ тоамна а трекут,
Кэ плопий ласэ умбре пе зэпадэ…
Е крынгул меу ынгындурат ши мут
Ши ну май вин кокоареле сэ-л вадэ.
Вин вифореле ши се кулкэ’н праг.
Мь-е дор кумплит де тине ши де соаре…
Яр плопий стау ынгындураць ши так
Ши тот висязэ стригэт де кокоаре!
(Емил Лотяну, Ымь паре рэу…)

Călătorul din dreapta lui Dumitru citea ziare bucureştene, care din titluri trădau apetenţa dîmboviţeană pentru scandal (atît în politică, cît şi în alte sfere ale vieţii). Omul din stînga vorbea cu tînărul din faţa sa despre pericolul calculatorului, care odată intrat în viaţa copilului îl distrage de la toate.
- ,,Copilul ăla nu îşi mai face lecţiile şi în genere nu mai face nimic. Tot stă la calculator şi se joacă”.
Dumitru s-a uitat lung la fata din faţa sa. ,,E drăguţă că mi-a răspuns la salut. Da, părul e frezat scurt şi pare mai matură aşa. Ochii ei parcă ar fi umezi, îs trişti sau îmi pare? În general e sfioasă. Oare merge la Cluj şi acolo o aşteaptă un băiat pe peron? Iată că s-a uitat o dată la telefonul său mobil. Ce bine ar fi fost dacă nu ar fi existat aceste telefoane. În rest evită să mă privească. Bun, am eu impresia că trage la mine cu semicoada ochiului şi că în rest se uită pe geam sau trist în jos? Oare ar vorbi cu mine? Dar ce să vorbesc cu ea? Dacă eram cu patru ani în urmă cînd nu mă ştiam cu Alina, aş fi căutat să dialoghez cu ea, dar acum… Nu are nici un sens, deşi mi-e trist şi aş vrea pur şi simplu să vorbesc. Mai bine iau foile şi pînă la miezul nopţii reuşesc să îmi fac planul romanului despre studenţia mea”.
Dumitru şi-a scos mai multe foi din geantă, le-a pus pe un caiet şi a început să scrie. Nota evenimentele care i se păreau simbolice. ,,Vai, cîte s-au întîmplat pînă s-o fi cunoscut pe Alina! Sute de zile la bibliotecă, sute de ore de cursuri şi de seminar, vreo 40-50 de
34 Poezia face parte din volumul Кемаря стелелор, Кишинэу, Ед. де Стат ,,Картя Молдовеняскэ”, 1962, п. 49.
55

ore de petreceri şi dansuri, visul meu pentru fata maghiară, experienţa cu mişcarea ,,hippy á la Cluj”, dezămăgirea totală de Facultatea de ,,Istorie”…”. A scris pe scurt zeci de idei, dar tot nu ajungea la momentul de cotitură – decizia de a face revista studenţească şi întîlnirea cu Alina. ,,Cîte s-au întîmplat! Nici nu-mi dau seama cum am reuşit să mă păstrez pînă a o fi întîlnit. Am trecut prin atîtea situaţii dubioase şi periculoase…”.
Dumitru simţea că uneori fata din faţă îl privea scurt. De fiecare dată el încerca să îi prindă privirea, dar în clipa în care ridica ochii, ea deja era într-o poziţie aparent ,,inofensivă”. În scurt timp şi-a dat seama că cei trei bărbaţi din compartiment erau ardeleni, după modul lor de a vorbi, oarecum mai diplomatic şi mai sec.
La Braşov, trenul a stat 20 de minute în gară. Fata a ieşit afară ca să fumeze o ţigară. ,,Am mai fost de trei ori în această gară – de două ori în anul II şi o dată la începutul anului IV. Nu ştiu de ce doar eu ţin minte frumosul care a fost, iar tu l-ai uitat. Atunci în anul IV, ploua tomnatic, eu întîrziam la tren, iar mama alergase cu mine pînă pe linia cinci. Mi-era aşa de trist că o lăsam la Braşov. Iar tu atunci ardeai de nerăbdare aşteptîndu-mă la Cluj – nu puteai concepe o singură zi fără mine. Uneori mă speria uşor această dragosti atît de puternică ce mi-o purtai”.
După ce trenul a pornit, Dumitru a hotărît să se dezmorţească pe coridor. Era obosit să mai şadă, iar de scris idei din studenţie nu mai rezista. Imaginile îl izbeau puternic şi erau foarte greu de suportat – îi dădeau senzaţia că pierduse ceva, illo tempore. ,,Fata aceasta văd că stă în compartiment. Oare cum ar fi ca ea să iasă şi să intrăm în vorbă? Cred că a aţipit un pic sau…”. La capătul coridorului a apărut un chelner cu o tavă pe care avea mai multe cafele.
- ,,Cafea, cine doreşte”?
Fata a ieşit din compartiment şi a cumpărat o cafea. Privirea ei avea un uşor zîmbet. Dumitru s-a uitat şovăitor la ea şi a întrebat-o:
- ,,Cît costă”?
Ea a înţeles că el ar fi vrut un gît de cafea, aşa că i-a întins paharul. Dumitru, surprins, a sorbit o picătură şi i-a întors paharul înapoi.
- ,,Sînteţi studentă”?
- ,,Nu”.
56

- ,,Mergeţi la Cluj”?
- ,,Da”.
- ,,Şi eu tot. Ah… Nu mai sînt student… e atît de greu să te întorci, din prieteniile care au rămas acolo, nu mai e nimic…”.
- ,,Da de undi (i)eşti”? Fata trecut la persoana a II-a singular.
- ,,Eu? Din Moldova, Chişinău”.
- ,,Sîntem din acelaşi spaţiu…”.
- ,,Da? De unde eşti”?
- ,,Tîrgu Neamţ”.
În mintea lui Dumitru au răsărit falnici Carpaţii, mînăstirile Moldovei precarpatine, oştenii de altădată, vulturii care brăzdau văzduhul, bourii fioroşi…
- ,,Ai învăţat la Cluj”?
- ,,Nu. Eu am învăţat la Iaşi”.
- ,,A? Poate că şi eu ar fi trebuit să învăţ la Iaşi, dar aşa a ieşit la Cluj, şi nu regret, cel puţin pentru că…”, Dumitru s-a gîndit la prietenia cu Alina. ,,Am făcut ,,Istoria”.
- ,,Eu am făcut ,,Geografia”.
- ,,Şi la Cluj te duci în vizită”?
- ,,Da”.
Dumitru se simţea bine că vorbea cu o moldoveancă. Atît ardelenii, cît şi muntenii, sînt altfel. Moldovenii însă sînt deschişi şi poate că şi din această cauză pătimesc atîtea.
- ,,Mi-e trist… Am fost şi două luni în urmă la Cluj şi mi-e aşa de trist… Nu a mai rămas nimeni şi…”.
- ,,Să ştii că o să-ţi treacă, totul treci, deşi foarti greu. Eu am trecut prin stări asemănătoare, dar am citit mai mulţi autori… o să fie bini”.
- ,,Îmi dau sama, gen Dale Karnegie care îţi zice că după statistică cad numai atîtea fulgere şi atunci de ce să fim îngroziţi cînd nimerim pe furtună, şansa că o să ne lovească un fulger e infimă. Dar eu adaug, totuşi individul cela care a fost lovit de fulger există şi atunci degeaba el a gîndit că…”.
- ,,Ai să vezi că doar trebuie timp…”, i-a şoptit domol fata. ,,Apropo, noi doi nu am făcut cunoştinţî”.
- ,,Da, eu mă numesc Dumitru”, a zis el şi i-a întins mîna.
- ,,Liliana”. Strîngerea mîinii ei a fost moale.
57

,,Ce nume moldovenesc are. Ce îmi place şi accentul ei. Ar trebui să scriu cum pronunţă cuvintele, mi-ar prinde bine cînd aş scrie despre călătoria cu trenul”. Liliana şi-a terminat cafeaua, dar continua să ţină paharul în mîna dreaptă. Ambii se sprijineau uşor de peretele cu geamuri.
- ,,Legat de faptul că nu trece… În anul doi am fost la un film cu nişte colegi de an, parcă se numea ,,Mandolina Căpitanului Corelli”. Nişte unităţi de infanterie italiene au fost plasate în timpul celui de-al doilea război mondial pe o insulă greacă. Aveau un căpitan care cînta la mandolină. El s-a îndrăgostit de o fată greacă, s-a înfiripat o poveste de dragosti între ei.
Cînd italienii au trecut de partea ,,Aliaţilor”, nemţii au atacat insula şi i-au spulberat. Căpitanul a supravieţuit, grav rănit, salvat de partizanii greci, conduşi de iubitul de pînă la război al fetei. După război a ajuns înapoi în Italia. Fata era tristă şi tînjea după el, iar tatăl ei care era medic, i-a zis – ,,Dragostea nu e ceea ce ai trăit, ci e ceea ce rămîne după ce totul s-a terminat”. Înţelegi? Ceea ce contează e ce rămîne după”.
După ce au tăcut un timp, fata i-a zis, oscilînd între fiorii unei slabe şovăieli şi siguranţa încrederii:
- ,,Da… Tu ştii… semeni foarte mult cu prietinul meu… pe care l-am avut la Iaşi. Îl chema, de fapt îl şi cheamă, Bogdan”.
Dumitru era surprins şi nu prea. ,,Straniu că poate exista cineva cu care să samăn eu”. Fata a continuat:
- ,,Avea părul lung cum îl ai şi tu, gesturile… mă uitam la tini cînd scriai şi cum ţineai foile. Modul în care te îngîndurai ca să-ţi aduci aminti ceva… Era slăbănog şi în plus astmatic”.
- ,,Acum nu mai eşti cu el”?
- ,,De mai mult timp nu mai sîntem. El a făcut ca şi tini ,,Istoria”…”.
Dumitru s-a îngîndurat – ,,Cam multe coincidenţe încep să apară”.
- ,,Ştii, eu tot îs despărţit de simpatia mea… ea a plecat peste hotare… De fapt de aceea mi-e trist să merg la Cluj. Acesta e oraşul iubirii noastre…”.
- ,,Cu timpul o să treacă. Ai…