Generatia Zdrobita

Noul Neamt. Chitcani

Mănăstirea Noul Neamţ din gubernia Basarabiei, aflată pe maulul Nistrului, a fost fondată de un grup de călugări (32) fugiţi de la Neamţ din Principatele Unite ca urmarea persecuţiilor declanşate de regimul Cuza. Moşia Chiţcaniului aparţinea mănăstirii Neamţ din vremea lui Alexandru cel Bun, astfel monahii doar au făcut o adresare autorităţilor ţariste pentru ca să li se recunoască această posesiune. La 13 ianuarie 1864 au primit aprobarea pentru construcţie.
Primul egumen a fost Teofan Cristea între anii 1864-1883, urmat de ieroschimonahul Andronic (1885-1893). Acesta din urmă a avut şi o activitate literară puternică. Pe lîngă inventarierea manuscriselor pe care le-au salvat şi aduc de la Neamţ, a scris ,,Istoria pentru sfintele mănăstiri Neamţu şi Secu” (X volume) şi ,,Istoria pentru noua mănăstire Neam” (II volume). Este considerat ,,ultimul cronicar al secolului al XIX-lea”.
În anii 1902-1905 a fost clădită Biserica Adormirii Maicii Domnului, iar minunata clopotniţă între anii 1913-1914.
Între anii 1962 şi 1990 mănăstirea a fost închisă, în locul ei fiind plasat un spital de boli infecţioase. Manuscrisele, printre care şi 12 de secole XIV-XV, au fost mutate la Arhiva Centrală de Stat din Chişinău.
În anul 1990 s-au auzit din nou colopotele mănăstirii, iar viaţa acesteia a revenit la normal.