Pe urmele Bizanţului

E bine atunci cînd te împiedici de articole care te pun pe gînduri. Deşi într-o presă care coboară tot mai jos aceasta e tot mai greu. Cu cît nivelul intelectualului care scrie e mai înalt, cu atît glasul lui se pierde în zgomotul provocat de trubaduri. Sau după cum scria un basarabean în interbelic, e ca o privighetoare închisă în colivie într-o cameră plină de vrăbii.
Răsfoind nişte ziare bucureştene am dat de un text extraordinar semnat de Andrei Pleşu. Vezi «Spiritul independent» din «Adevărul», 2 septembrie 2009, p. 19 (cam departe de prima pagină !). 
Autorul se opreşte asupra fenomenului denigării.
«Desigur, exerciţiul denigrării nu trebuie confundat cu exercitarea, legitimă şi necesară, a spiritului critic. E cît se poate de igienic, din punct de vedere social şi politic, să observi lucid, să amendezi derapajul oriunde îl întîlneşti şi să-ţi exprimi, nestingherit, rezervele. Denigrarea e altceva: nu o formă de discernămînt, ci o specie a urii, sau, în cazuri benigne, a băşcăliei. E negativitate de principiu, judecată anterioară analizei, sau analiză folosită strict pentru a confirma o judecată gata făcută. Din acest motiv, tocmai întrucît faptele reale nu contează, victima denigratorului nu se poate apăra. Orice ar face, e condamnată dinainte. Denigrarea e modalitate curentă a luptei politice. Adversarul e “vinovat” nu atît pentru că a făcut vreo nefăcută, ci pentru că e “adversar”, pentru că e din alt partid. Pe scurt, e vinovat fiindcă e vinovat»
În încheiere denigratorul e caracterizat astfel:
«Se lăfăie în propria sa «competenţă»: ştie, e informat, are mereu dreptate, dă de pămînt cu toţi care îl contrazic. E rău, e viril, e haios. E băiat deştept. «Dă tare» şi, în acelaşi timp, face cu ochiul complice spre asistenţă. E greu să vezi în zbenguiala histrionică a unui asemenea ins, felul de a fi al unui «spirit independent». Pînă şi «tonomatul» e, în limitele salariului său, mai liber…».

Articolul complet la -
www.adevarul.ro/articole/spiritul-independent.html

(www.rp.pl, 22-09-2009, 14:34 – «Premier nie wierzy w czarny scenariusz Fitcha»)
În data de 11 septembrie 2009 analiştii de la Fitch au atenţionat că dacă guvernul polonez nu va întreprinde măsuri, există pericolul ca datoria ţării raportată la PIB să treacă de pragul de 55%. Aceasta ar duce la scăderea ratingului Poloniei în viitor. Destul de pesimist e apreciată şi situaţia cehilor şi Maghiarilor.
De cealaltă parte, premierul polonez nu crede în pronosticuri pesimiste. Într-un interviu pentru postul TVN24 a declarat - «Am luat cunoştinţă de raportul Fitch Ratings şi trebuie să vă spun că este atît de neadecvat pentru realităţile europene» încît dacă am compara cu alte ţări, «Polonia ar fi într-o situaţie dramatică».
«În ţările Europeid e Vest situaţia se prezintă mult mai neliniştitor decît în Polonia, dar nu există rapoarte alarmante». Faptul că raportul lega situaţia din Polonia cu alegerile care vor avea loc în anul 2010 l-a făcut pe Donald Tusk să precizeze – «Aceasta ne arată, că acest raport nu este în ultimă instanţă o onestă analiză economică, ci cel mult un pronostic politic».
D. Tusk de asemenea a amintit că anterior Polonia era pusă la pachet cu Lituania, Ucraina, Ungaria sau Cehia, iar apoi aprecierile s-au schimbat de aşa natură că a devenit iminentă în Europa.

Cei de la ziarul «Rzecz Pospolita» au mai citat şi părerea şefului misiunii FMI în Polonia, Mark Allen. «Deficitul structural încă mai creşte. Atingerea pragului de 3% va fi foarte grea pînă la atingere (sic!)».
Între timp, în prima jumătate a anului valuta poloneză a pierdut în raport cu euro 6,8%. M. Allen a mai adăugat că după opinia sa (!) politica economică şi finaciară a Polonia nu trebuie ghidată conform graficului introducerii valutei europene unice.
Articolul se încheie cu o apreciere care nu e clar cui aparţine. Probabil celor de la «RzPospolita». «În primul rînd trebuie să îndeplinim toate criteriile de la Maastricht, şi doar pe urmă să alegem data intrării în uniunea valutară».

Ce rezultă din materialul de mai sus? Că în Polonia lucrurile se discută, şi că nimeni nu operează cu categorii de adevăr absolut şi de analist universal cum se întîmplă din păcate la noi în republică.

În ce priveşte discuţiile în jurul deficitului bugetar în Polonia, ele au fost relansate de un articol semnat de ministrul polonez al finanţelor – Jacek Rostowski, în «Gazeta». După aceasta în discuţie s-a inclus şi  «RzPospolita» cu articolul – «Jacek Rostowski w artykule dla Gazety: deficyt 2010: ponad 52 mld zł», semnat de Agata Nowakowska în 5 septembrie 2009.

Dincolo de faptul că ţara lor de asemenea se confruntă cu criza economică mondială, polonezii îşi păstrează calmul şi privesc cu optimism în viitor. În acest sens, Wojciech Szacki a publicat în ,,Gazeta Wyborcza” din 12 septembrie 2009 un articol cu denumirea ,,Kryzys? Jaki kryzys”? (= Criza? Care criză?).
La începutul lunii septembrie 2009 a fost făcută publică informaţia precum că în anul 2010 deficitul bugetar al Poloniei va constitui 52,2 miliarde zloţi (= 19,6 miliarde dolari nord-americani). Conform sondajului făcut pe cale telefonică de PBS DGA în 10 septembrie 2009, rezultatele au fost următoarele:
În panică sunt 1%; nelinişte puternică au 14% din întrebaţi, 37% au o nelinişte slabă. Liniştiţi sunt 28%, iar linişte completă au 12%, de două ori mai mulţi decît în luna iulie.
În mare parte, ceea la ce au renunţat cei întrebaţi au fost cumpărarea unui apartament sau a unui automobil, unii nu au mai plecat în vacanţă. Temerea principală e pierderea locului de muncă. Şomajul a crescut comparativ cu septembrie 2008 de la 9,1% la 10,8%, iar în cursul anului curent circa 300 de mii de oameni au fost disponibilizaţi.

În acest an, din cauza crizei (au răspuns ,,da”):
1. mi-am redus cheltuielile cotidiene – 48%.
2. am renunţat la o cumpărătură considerabilă, de exemplu apartament – 37%.
3. am renunţat la vacanţă – 34%.
4. mi-am pierdut serviciul sau cineva din familia mea a pierdut serviciul – 23%.
5. angajatorul mi-a scăzut salariul mie, sau i l-a scăzut cuiva din familia mea.

Sociologul Ireneusz Krzemiński vorbeşte despre existenţa a două lumi în concepţia polonezului de rînd. Una e cea a mass media care zilnic serveşte ştiri despre criză, iar a doua e cea a vieţii de toate zilele în care criza nu s-a resimţit atît de puternic.

Pe noi nu ne cunoaşte speranţa, fericirea
Şi totuşi se avîntă să fie călăuze
Noi nimicim credinţa şi nimicim iubirea
Şi nu ne mai inspiră demult aceeaşi muză.

În noi nu se mai naşte cuvînt de bunătate
Nici ura nu se stinge, devine tot mai mare
Şi judecînd pe alţii luptăm pentru dreptate
Respectul şi ruşinea în fumul gri dispare.

Şi unde-i Dumnezeu în tot ce punem ură?
De numele-i etern nu pomenim acum
Închinăciunea sfîntă se stinge în uzură
Şi mila pentru fraţi azi se transformă-n scrum.

A. P. (mai 2009)

Ieri, 17 septembrie, s-au împlinit 70 de ani de la intrarea Armatei Roşii în Polonia de Est. Din 31 august 1939 Polonia încerca să reziste atacului foarte violent al Luftwaffe şi Wehrmacht. Şi iată că surpriză… De notat că Aliaţii Poloniei, Marea Britanie şi Franţa, s-au limitat doar la nişte declaraţii formale după ceea ce s-a întîmplat la ora 4.03 dimineata în 31.
Înainte de a veni în Polonia la 31 august 2009, premierul rus a publicat în Gazeta Wyborcza o scrisoare către polonezi. Aceasta a provocat mari discuţii. Asupra acestora vom mai reveni.
Detalii despre acea fatidică zi de 31 august, găsiţi foarte precis şi tragic precizate în materialul Zdarzylo sie 1 wrzesnia 1939 r.: Dzis jest wojna! de Wlodimierz Kalicki pe wyborcza.pl din 1 septembrie 2009.

Ieri, Preşedintele polon Lech Kaczynski a declarat că aceea a fost genocid (cu referire la Katyn). Vezi articolul Prezydent: to bylo ludobojstwo pe www.rp.pl.
Preşedintele a participat la ceremonia comemorativă de la Universitatea din Warminsk-Mazursk din Olsztyn. A precizat că urmare a agresiunii din 17 septembrie 1939 a fost masacrul de la Katyn, care nu poate fi numit altfel decît genocid. “Au fost 30 de mii de oameni şi fără judecată, fără documente concrete au hotărît să îi împuşte, aceasta este esenţa Katynului”. A mai adăugat că pentru Polonia această pierdere a însemnat şi exterminarea intelighenţiei.
“Trebuie să le cinstim memoria, nu de aceea că am iubi să fim victime, ci pentru că au căzut victime ale unei fărădelegi de neînchipuit”.