Pe urmele Bizanţului

Deşi au trecut cîteva săptămîni considerăm necesară semnalarea numărului 9 al revistei CULTURA.
Primul articol care atrage atenţia cititorului şi pare promiţător, e cel al lui Alfred Bulai – «Modernitatea ratată». Autorul consideră că trecerea de la statul tradiţional la cel modern a fost benefică. «Modernitatea a făcut aceşti uriaşi paşi în dezvoltare, a transformat militarii în funcţionari, care primesc arme doar atunci cînd au o anumită misiune, a eliberat individul prin secularizare şi a transformat credinţa religioasă dintr-o obligaţie într-un drept, a eliminat subiectivismul în aplicarea normelor şi legilor şi, mai ales, a reuşit să inducă ideea că oamenii ar trebui nu doar filosofic sau speculativ să fie egali, ci şi politic şi social».
Ar fi bine să îl cităm aici în contrapondere pe I. P. Culianu. «statul (modern – n.n.) nu a reuşit să ofere spaţii alternative pentru dezvoltarea individului şi a eşuat să dea un sens existenţei lumeşti, deoarece el are funcţii sociale şi psihologice total diferite de cele ale religiei».
Totuşi, articolul lui A. Bulai e unul interesant, mai puţin deznodămîntul. Se referă la cadrul legislativ pe care vrea să îl impună Colegiul medicilor astfel ca medicii să aibă dreptul de a primi cadouri de la pacienţi. Consideră că aceasta e o întoarcere în Evul Mediu.
Înainte de acest deznodămînt, face însă o apreciere pertinentă – «Noi ne lipseam de socialism pentru că ne reîntoarcem la capitalism. La perioada dulce şi hiperbolizată a perioadei interbelice./ Din acest motiv, multe confuzii şi probleme. Este greu să mergi înainte cu privirea întoarsă la trecut. Mai mult, tendinţa fireascăd e contestare a unui regim, imediat după abolirea lui, ne-a determinat să ne întoarcem împotriva chiar şi a proceselor de modernizare impuse de comunişti şi care nu aveau nimic comunist în ele. Prin mediul rural s-au reînfiinţat obşti săteşti, deşi ele nu mai pot funcţiona ca în secolul trecut, statul laic a fost pus serios sub ameninţare, instituţiile tind să se transforme în unele premoderne în care bruma de libertate şi egalitate pe care o căpătaserăm într-un secol şi ceva pare să dispară». Ultima frază rămîne totuşi discutabilă, dar dacă aşa vor oamenii, ce le putem face? În aceasta şi e libertatea lor…

Situaţia care s-a format la moment e una aparent interesantă. Dar cînd din decembrie 2008 încoace nu am avut situaţie interesantă? De fiecare dată o bîrfă nouă, o eroare nouă, iar evenimentele serioase au rămas undeva în subsidiar…
Aparent azi nu ar mai conta, dar noi credem că are importanţă următorul eveniment. În ziua de 24 iulie 2009 la Chişinău s-a aflat Radosław Sikorki, Ministrul Afacerilor Externe din Polonia.
Deja e o tradiţie că media contestatare prezintă orice european ca făcînd avertismente Moldovei, iar media apropiată guvernării prezintă în principiu evenimenţialul. De aceea ca să ne lămurim am căutat ecouri despre această vizită în presa poloneză. Din păcate nu le-am găsit prea multe. Totuşi era ceva pe site-ul wiadomosci.gazeta.pl şi pe wiadomisci.onet.plReportajul se numeşte – Sikorski zachęca Mołdawię do przestrzegania standardów demokracji. Tradus literalmente – Sikorski încurajează Moldova să respecte cerinţele democratice.
Mesajul diplomatului polonez este interpretat de jurnalistul Krzysztof Strzępka astfel – dacă în Moldova vor avea loc alegeri libere şi cinstite, Polonia poate deveni avocatul Moldovei în forurile Uniunii Europene.
R. Sikorski a declarat la întîlnirea din incinta Universităţii de Stat cu reprezentanţii scetorului neguvernamental şi reprezentanţilor mediului academic că repetarea evenimentelor din aprilie, va duce la autoizolarea Moldovei. Aceasta a spus-o referindu-se atît la autorităţi, cît şi la opoziţie!
În cazul în care totul va decurge bine, R. Sikorski a specificat că participarea la Parteneriatul Estic va duce la încheierea unei înţelegeri de liber schimb şi la liberalizarea regimului de vize. Moldova va avea ocazia să se apropie atît de Uniunea Europeană în general, cît şi de Polonia în particular.
Printre altele a spus şi că noua conducere de la Chişinău vor fi posibil susţinute de Polonia pentru a semna un acord de asociere cu UE.
În articol de asemenea sunt reflectate întîlnirea cu Preşedintele V. Voronin, Ministrul de Externe Andrei Stratan, declaraţiile de la conferinţa de presă.
Îţi lasă un gust amar faptul că despre această vizită avută loc la Chişinău află mai multe de pe un portal polonez decît din presa de la Chişinău,.
După ce descrie vizita diplomatului polonez la Chişinău, jurnalistul a alocat un spaţiu considerabil şi alegerilor. În fond aduce la cunoştinţa publicului polonez cifrele care erau cunoscute şi aici, şi care s-au dovedit a fi eronate. PC – circa 30%, PL – circa 10-15%, PD – circa 10%, pragul electoral urmînd să mai fie trecut de PLD şi Alians Nasza Moldawia.
În final scria – «Pentru alegerea preşedintelui sunt necesare 61 de voturi în Parlamentul cu 101 scaune, iar după aprecierea experţilor e puţin probabil ca opoziţia să acumuleze o astfel de majoritate. Astfel în caz de impas noile alegeri deja nu vor mai avea loc în acest an – acest lucru nu e permis de regulament».

Alte ziare poloneze au fost mult mai puţin interesate de eveniment. În fond ştirile care ţin prima pagină se referă la relaţiile polono-americane, la ofensiva pe care trebuie să o oprească trupele poloneze din Afganistan, la Canalul Public de Televiziune Polonez etc.

După www.wyborcza.pl (20-07-2009, autor Aleksandra Pezda) săptămîna trecută la Geneva a avut loc cea mai importantă întîlnire la nivel ONU din acest an, în ce priveşte sănătatea publică. Din motive neclare (autoarea se întreabă – de unde această ofensivă), delegaţia americană a insistat asupra semnării unui document comun referitor la ,,sănătatea reproductivă împreună cu accesul la metodele de planificare ale familiei”.
Polonia, Irlanda şi Malta au votat contra adoptării acestei declaraţii. De ce a făcut-o Polonia?
După părerea lui Krzysztof Suszek, secretarul de presă al Ministerului Sănătăţii, în ,,Polonia legea antiavort obligatorie a fost elaborată printr-un larg consens societal. Delegaţia noastră nu putea să procedeze în contra prevederilor interne ale ţării sale”.
Evenimentul a fost salutat de portalurile catolice, dar şi de cele de dreapta din SUA. În Polonia subiectul a interesat site-ul Fronda.pl. După părerea publicistului Tomasz Terlikowski, ,,Doar mulţumită abordării curajoase a delegaţiei poloneze nu s-a reuşit să se promoveze recunoaşterea uciderii nenăscuţilor ca drept al omului şi ca procedură medicală”.

E vară. Oamenii îşi caută de ale lor. O mînă de studenţie în SUA, alta prin Europa. O serie de părinţi se îndeletnicesc cu lucrul în străinătate, dar şi cu promiscuitatea existenţei în diaspore. Cînd va veni vremea ca cineva să descrie acestea? Dar între timp Moldova continuă să existe cu viaţa ei.
Ţăranii care au fost atît înjuraţi în unele surse mass-media în primăvară, lucrează acum grădinile şi livezile (dar şi primăvara lucrau) şi vor mai hrăni în consecinţă ţara încă un an. Ei, clar că sînt şi oameni care doar cumpără totul din străinătate sau de producţie străină. E dreptul jurnaliştilor de la Europa Liberă că lor le plac mai mult roşiile crescute pe apă în Turcia şi sucurile ucrainene. Mie însă nu. Le prefer pe ale noastre.
O evoluţie o are şi viaţa blogurilor. Mai mult sau mai puţin, fiecare ştie cîţi cititori are, fiecare ştie ce se citeşte. Şi merge înainte. Blogul nichita-org are deja doi ani şi ceva. Ar fi poate doar o concluzie de făcut în ce priveşte cel mai citit articol. Acesta a fost recenzia volumului de studii religioase INTER apărut la Cluj în anul 2007. De unde apetenţa pentru aceasta nu înţeleg, dar, probabil a fost o publicaţie mai de interes, şi cei care o căutau pe internet au dat de ea. În zilele de 7-11 februarie 2008 recenzia a fost deschisă de 111 ori. Totuşi, nu înţeleg interesul.
În principiu am încercat să pun accentul pe aspecte culturale şi pe proză. În ce măsură am reuşit, o ştiu cititorii probabil mai bine. Din februarie încoace nu am prea afişat materiale pe blog. De astăzi ne vom concentra pe prezentarea revistelor apărute care ne-au căzut la îndemînă, dar şi diverse ştiri în funcţie de interesul pe care îl pot prezenta.

Иноков черные дни. Полвека назад монахов объявили вне закона (Татьяна Соловьва) – Кишиневский Обозреватель, 9 июля 2009 г., с. 14.
Autoarea descrie pelerinajul la cinci sfinte lăcaşe de la Ţigăneşti, Curchi, Orheiul Vechi, Hirova şi Tabăra. De aici face trecerea la notiţa informativă nr. 155 din 7 aprilie 1959 în cares ezicea de reducerea numărului mănăstirilor în letonia, Lituania, Ucraian, Belorusia şi Moldova. Anterior, CC al PCUS hotărîse să ia ,,Măsuri de terminare a pelerinajului la aşa-numitele ,,locuri sfinte” (28 noiembrie 1958). Citează revista «Православный паломник» (2002 г., нр. 3). La 3 iulie 1959 primele patru mănăstiri au fost închise – Vărzăreşti şi Hirova de femei, şi Suruceni şi Ţigăneşti de bărbaţi. Astfel, spre deosebire de 1956 cînd existau 15 mănăstiri cu 1370 călugări, la 1 ianuarie 1961 au rămas 5 mănăstiri cu 439 de monahi.
Самые стойкие после ликвидации отправлялись в дейсвующий монастырь, когда и тот постигла печальная участь, иноки отправлялись дальше. Последним пристанищем был Кицканский мужской монастырь, где к 60-м годам оказались иноки из разных обителей края. Но и его постигла участь остальных монастырей.
După cum apreciază autoarea, se simte că mănăstirile de la Tabăra şi Hirova nu şi-au revenit nici în ziua de azi.
Continuă cu descrierea legendei mănăstirii Curchi şi cu reconstrucţia ei, la iniţiativa preşedintelui ţării. În final se opreşte asupra Orheiului Vechi unde locuiesc şi se roagă patru călugări.
Pentru a citi întregul articol puteţi intra pe www.ko.md

DACIA Literară, 2009, nr. 3 (84) – apărut în mai (www.dacialiterara.ro)
Alexandru Zub – Învinşi învingători sau învingători învinşi?
Dionisie Duma – Interviu inedit cu academicianul Constantin Ciopraga
Constantin Coroiu – Profesorul, despre Alexandru Husar
In memoriam Petre Stoica (1931-2009)
Anamaria Blănaru, Gheorghe Crăciun. Substanţialitatea cuvintelor
Val Gheorghiu în dialog cu Călin Cibotari - ,,Ştiu exact ce se întîmplă cu mine”.
Urmează poezii de Ion Murgeanu, Andra Rotaru, Michel Garneau şi Aida Hancer.
George Schwartz, Debutul Sfinxului din Florenţa
Nicolae Busuioc, Poetul încă aşteaptă surprize despre Simion Gociu
Valentin Ciucă, Mitologii subiective despre Petru Damir
Ilie Danilov, În dialog cu istoria un scurt excurs în opera lui Dostoievski
Steliann Dumistrăcel, Dăinuirea prin cuvânt – o excelentă prezentare a volumelor ,,Însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi din Ţara Moldovei”, publicate de istoricii ieşeni Ion Caproşu şi Elena Chiaburu.
Ioan Holban, Femeia care tulbură şi bărbatul care farmecă – se opreşte asupra ,,capitolului Nicolae Breban” din istoria prozei noastre contemporane.
Ion Hurjui – TutanCuman (7) îşi aduce aminte de Otilia Cazimir (1894-1967).
Emanuela Ilie – Scriitorul român. Rege şi ocnaş – recenzie a cărţii clujencei Dora pavel – Rege şi ocnaş (din culisele scrisului), 2008, 321 p.
Grigore Ilisei, Un european avant la lettre.
Cristian Sandache, Publicistica politică a lui Ioan Petru Culianu.
Liviu Suhar, O expoziţie Chris Burden.
Lucian Vasile Bâgiu – Cartea lui Iov între Septuaginta şi Textul Masoretic (traducere de Bartolomeu Anania).

Prima parte a revistei (vreo 5 pagini) tradiţional conţine o mulţime de răvaşe şi poezii trimise de copii din toate părţile republicii. Urmează opt mini-interviuri cu tineri cercetători din R. Moldova. Sub genericul Ideile rămîn moarte, dacă nu sînt puse în valoare se regăsesc Natalia Secară, Sergiu Porcesu, Andrei Ţîbîrnă, Sergiu Ciobanu, Aurelia Hanganu, Ion Xenofontov, Alexandru Stratan şi Alexandru Roşca.
La pp. 8-9 sînt propuse fragmente din poemele franceze ale lui Rainer Maria Rilke (1875-1926) – Tăcută Ţară…
Continuă serialul început în nr. 1 din 2009, Hronicul şi cîntecul vărstelor de Lucian Blaga. Fapt e că plimbările nu-mi erau învăluite de acel cald şi agreabil sentiment de securitate, ce ţi-l dă convieţuirea cu semenii înăuntrul unei cetăţi cu rînduieli bine statornicite. Nesiguranţa mea se înfăţişa din pricina lui Rupi, dar şi din pricina micilor trocari. Micii trocari erau băieţii şcheieni, băştinaşi. Puşlamalele circulau de obicei în grupuri compacte, în vederea întîlnirilor cu liceenii, care nu erau de prin părţile locului şi cărora le purtau o pică – aşa-zicînd profesională…Mai existau însă, pentru mine, şi unele primejdii invizibile. Ca să ajung acasă, fie de la liceu, fie din cetate, eram nevoit să trec pe lîngă un cimitir izolat în dunga unei livezi, de-a lungul unei alei ce urca spre Tîmpa. Seara, cînd se întuneca, zăream prin gratiile cimitirului, candelele arzînd pe morminte. Acolo îşi dormea somnul de veci poetul Andrei Mureşanu. (…)
Protoiereul A. Cibric a abordat subiectul – neliniştea cea bună, citînd din părintele Paisie Aghioritul (1924-1994).
Scriitorul I. Druţă e prezent cu nuvela Pacheloaia. De altminteri, gura satului şi statornicia nu păreau să o preocupe în mod deosebit. Căsuţa ceea stătea veşnic încuiată, tristă şi singurică, cu ferestruicile mereu întunecate, stăpîna fiind veşnic pe drumuri. Nimeni nu putea spune unde se duce Pacheloaia în zori de zi cu traista la şold, de pe unde se întoarce. Totuşi, fiindu-ne vecină, cînd revenea din călătoriile sale misterioase, trecea pe la noi, căci se avea bine cu mama.
Iurie Scutaru – Lomonosov – gigantul din Pomorie (p. 20). Motto-ul e un citat din M. Lomonosov – Un pitic este mic şi pe culme de munte, un om valoros este mare şi într-o vale.
De o mare utilitate pentru adolescenţi e textul Svetlanei Focşa-Semionov – Capcanele amînării (p. 21).
Interesant e articolaşul despre Stînca Mare, o rămăşiţă a coloniilor de corali din marea Sarmatică, la sud de satul Cobani.