Un bun prieten de-al meu m-a spus o poveste care mi-a lăsat impresii contradictorii. Îmi pare tristă şi frumoasă în acelaşi timp, şi nu o pot uita. Şi-a lăsat o amprentă stranie în sufletul meu şi nu pot să înţeleg de ce. Am încercat să îl conving să o scrie, dar el, ba că nu are talent, că nu vrea să de-a impresia că ar avea aere literare sau pur şi simplu că nu are talent. Astfel am hotărît să scriu eu istoria lui, deşi sînt conştient că îi voi da o redacţie proprie mie şi nu va corespunde întru totul variantei sale. Totuşi, firul roşu îi revine pe deplin.
«În acea zi se simţea mai rău. Această stare de apatie îl asalta de aproape două săptămîni şi nu reuşea să fugă sau să se ascundă de ea. Afară era înnourat şi bătea un vînt rece. El se uita cu compătimire la oamenii care treceau pe stradă. «Ei aşa şi nu conştientizează ce se întîmplă. Singuri inventează probleme, iar apoi în ruptul capului caută soluţii pentru ele. Şi aşa le trece cam toată viaţa».
S-a oprit la staţia de troleibuz. A examinat cerul şi a observat că undeva spre sud acesta sevedea în fîşii lungi senilii care răzbătuseră printre norii cenuşii. A zîmbit şi cuprins de entuziasm nu şi-a mai dezlipit privirea de pe cer. Peste cîteva minute la staţie s-a oprit o domnişoară îmbrăcată simplu, dar elegant. Ea l-a privit scurt după care şi-a coborît privirea în jos. Lui i s-a părut că în ochii ei văzuse o lumină caldă. Cînd ea şi-a ridicat privirea, el, mirîndu-se propriului curaj, i-a zis:
- Scuzaţi-mă domnişoară… uitaţi-vă cît de frumos se vede cerul acolo în depărtare.
Ea i-a zîmbit uşor şi i-a răspuns:
- Da, l-am observat cînd vedeam încoace.
- E atît de minunat, a şoptit el. În ultimul timp au fost atîtea zile frumoase. Ar trebui ca oamenii să observe acest cer.
- Aveţi dreptate, cerul e foarte frumos. Dumneavoastră însă nu credeţi că trebuie să ne bucurăm şi cînd vremea e rea?
- Nu ştiu. Nu cred.
- Nu vi s-a întîmplat să vă prindă o rece ploaie tomnatică şi să vă bucuraţi de ea dincolo de aparenţe.
- «Nu». Ela dat nedumerit din cap.
- «Dar pe mine m-a prins. Toate anotimpurile şi toate manifestările naturii ne sunt date de Dumnezeu».
- «Da. Aici o să cad de acord cu dumneavoastră. Dar de ce nu doriţi să vă reţineţi asupra acestui cer frumos»?
- «Nu că nu aş vrea. Dar cred că trebuie să priviţi optimist toate schimbările naturii».
- «Sînteţi cumva medic»?
- «Nu».
- «Dar poate pedagog»?
- «Nu», a răspuns ea din nou zîmbindu-i smerit. Ela tăcut pentru cîteva secunde şi i-a examinat cîteva secunde vestimentaţia clasică.
- «Ştiţi, dacă eram istoric, aş fi spus că aţi venit din anii ‘30».
- «De ce»?
- «Stilul dumneavoastră e tot atît de sever, dar şi aristocratic după cum am văzut în fotografiile vechi».
- «Vă mulţumesc, dar desigur exageraţi», ea s-a înroşit uşor.
- «Bine, scuzaţi-mă dacă am spus ceva greşit».
- «Nu vă faceţi griji».
- «Se pare că troleibuzele se reţin», a spus el tare, iar sieşi şi-a şoptit, «iar eu nici nu regret aceasta».
- «Probabil că şoferul are motive serioase. Se uită şi el la cerul albastru», a glumit ea.
- «Nu întîrziaţi»? s-a interesat el.
- «Încă nu», a răspuns ea degat.
Aici, prietenul meu, cînd îşi relata istoria la persoana I, s-a oprit şia deschis parantezele:
- «Ştii, mulţi consideră că protocolul nu are nici o valoare. În cel mai bun caz ar fi o formalitate. Dar uite ce mă gîndesc eu. Există specialişti care scriu cărţi, oameni care se poartă atît de manierat… După reguli eu nu aveam dreptul să trec nişte limite în discuţia cu ea. Dar mi-a fost teamă că nu o voi mai vedea niciodată şi atunci am întrebat-o, ceea ce nu mi-aş fi permis vreodată într-o situaţie similară. Pe de altă parte, modul în care vorbea ea, poate molatic, m-a convins că dacă mi-ar răspunde cu refuz, nu m-ar durea atît de tare».
«El s-a uitat în ochii ei şi după ce şi-a adunat gîndurile, a întrebat:
- «Cum credeţi, ne putem întîlni şi altădată»?
- «Da, oraşul nostru nu e atît de mare şi noi doi la sigur ne vom întîlni», a spus ea incredibil de uşor.
- «Aveam în vedere o întîlnire la care ambii am fi fost de acord să venim».
Ea nu a spus nimic. Atunci ela continuat:
- «Să ştiţi că nu-mi voi permite să vă cer numărul de telefon. Vă rog mult să mă scuzaţi, dar nu e în regulile mele să încalc regulile. Însă aş vrea să vă mai văd, dar aceasta desigur doar în cazul în care nu sînteţi împotrivă. Îmi cer scuze dacă v-am supărat cu ceva, eu nu insist. Şi nici nu am nici un drept în acest sens». Ea nu a auzit ce a spus el. Pentru cîteva minute s-a uitat în depărtare, după care şi-a coborît privirea în jos. El i-a zîmbit, s-a uitat la cer, după care a privit-o lung.
- «Ştiţi», a început ea cu un glas grav, «Dumneavoastră o să îmi spuneţi ce număr de telefon aveţi, iar eu vă voi telefona».
- «Bine», a fost el de acord.
Ea şi-a deschis poşeta şi după o scurtă căutare a scos un carneţel maroniu. După ce l-a răsfoit, i l-a întins.
- «Puteţi nota aici, pe foiţa cu datele prietenilor mei. Din păcate nu mai am nici o altă pagină liberă».
- «Bine…», el a privit-o pierdut şi a adăugat, «am uitat să mă prezint».
- «Adevărat, dar nici eu nu m-am prezentat», a rîs ea uşor.
- «Mă numesc Alexei».
- «Îmi pare bine, eu sînt Olga», ea i-a întins mîna.
- «De asemenea», a adăugat el în timpul strîngerii de mînă. «Voi nota aici».
- «Bine. Vreau să vă spun că la moment studiez la a dopua facultate, iar după masă sau seara lucrez . Am un program foarte aglomerat. Dar n momentul în care va apărea o ferestruică, vă voi telefona».
El a simţit că reîntîlnirea lor nu va fi ddegrabă şi a întrebat-o:
- «Se poate să vă scriu şi adresa mea de email»?
- «Da, vă rog. Dacă doriţi, vă pot trimite fotografiile care le-am făcut în natură».
- «Mi-ar plăcea», el i-a întins carneţelul înapoi.
- «Iată şi troleibuzul meu», ea a închis poşeta. «Mergeţi în aceeaşi direcţie»?
- «Nu».
Cînd a ajuns în drept cu uşa de mijloc a troleibuzului ea i-a zis:
- «Eu scriu poezii, dar dumneavoastră din întîmplare nu scrieţi»?
- «Dа, scriu».
- «Mă bucur», a adăugat ea şi a alunecat pe scăriţă în troleibuz.
Rămas singur în staţie el s-a uitat la acelaşi segment de cer. Acesta devenise şi mai luminos, deşi aproape că înserase. Peste cîteva clipe a sosit şi transportul care îi trebuia, dar el a rămas împietrit pe loc.
Simţea o uşurinţă de nedescris în suflet şi dorinţa de a sări în sus de bucurie. Gîndurile nu îi mai fugeau în toate părţile ca o turmă rătăcită de oi. A mers pe jos mai mult de jumătate din drum. Îşi dorea să întîlnească un prieten căruia să îi povestească despre frumoasa fată pe care o cunoscuse. A început să îi închide mini-ode în gînd. Numele ei îl încînta. «Olga, Olguţa…».
Peste o săptămînă ea i-a trimis un set de fotografii. În mesaj nu era decît o propoziţie - «Alexei, bucuraţi-vă de tot ceea ce ne înconjoară, Olga». El i-a mulţumit pentru mesaj şi nu a mai adăugat nimic..
Odată el mi-a arătat fotografiile ei şi am rămas fără cuvinte. Ea era foarte talentată, iar ceea ce fotografia arăta un suflet echilibrat cu un profund simţ al frumosului. El însă nu le vedea pe acestea. Pe fotografii erau surprinse parcurile din centrul Chişinăului în timpul diferitor anotimpuri. Alei în toamnă, monumentul lui Eminescu, alei înzăpezite din diferite unghiuri, cerul lunii martie, primele frunzuliţe verzi, explozia florilor la sfîrşitul lunii aprilie-începutul lunii mai.
Am încercat să îi explic că e o fată cu care s-ar potrivi de minune şi că trebuie să o caute. Însă ce ziceam eu era ca nuca de perete. El şi-a adus aminte de o fostă iubire şi suferea din nou ca un cîine părăsit în ploaie. O vreme a uitat de Olga. Eu cred că ea atunci intrase în sesiunea de iarnă. Ea i-a mai scris de cîteva ori. Prima dată la felicitat cu Crăciunul după calendarul gregorian, apoi cu ocazia venirii noului an. El însă umbla tot atît de posomorît. A început să îşi amintească studenţia şi pe cei care l-au lovit, pe prietenii care l-au uitat. Totuşi, la puţin după anul nou ceva s-a schimbat în el. L-am întîlnit în Biserica de lîngă ambasada rusă. Cu o bucurie copilărească apridnea lumînări la sănătate. Foarte liniştit asculta cum cînta corul, iar atunci cînd diaconul trecea cu cădelniţa, nu se putea sătura de mirosul de tămîie.
Eu atunci m-am gîndit - «Alexei a devenit bizantin».