Generatia Zdrobita

Cazacii pe capul nostru

Anul 7161.
,,În anul 7161, luna august 10 zile, cînd au jefuit Timuş Hmilniski, hetman voiska…, sf. mănăstire Dragomirna şi au pustiit-o şi au bătut-o, luă atunci din acea sf. mănăstire şi acest sf. praxiu, şi după aceea se ridică Toma Cantacozino, marele vornic al Ţării de Sus şi doamna lui Ana şi răscumpărară acest sf. praxiu de la oaste…”. Ioan Bogdan, Scrieri alese, p. 507, nota 2.

,,Zaci. 15. Timuş, cum au sosit la cetate, de a doa dzi s-au desfrînat la jacurile mănăstirilor, şi întîi asupra Dragomirnei mănăstirii cu puşci au mersu şi au bătut mănăstirea. Şi dacă i s’au închinat, toate odoarăle, veşmintele în jacu au dat, şi cîţi bieţi negustori era închişi acolea cu mulţi den boieri, ruşinîndu cazacii femei şi fete, şi nu ca creştinii, ce mai multu decît păgînii s’au purtat cu acea mănăstire. Şi să hie mai avut vreme cevaşi Timuş, nici o mănăstire n’ar hi hălăduit neprădată, odoacă”. Мирон Костин, Опере, Кишинэу, Литература Артистикэ, 1989, p. 141. Jac - jaf, a ruşina - a necinsti, a hălădui - a scăpa cu viaţa, odoacă – chiar.

Morti pentru Moldova la 1574

Moldovenii morţi pentru patrie în luptele cu Turcii, sub Ioan Vodă

Cu dragoste de neam, istoricul A. I. Gonţa, vorbeşte astfel despre moldovenii care au murit sub conducerea lui Ion Vodă în luptă cu Turcii. ,,Toţi aceşti războinici de ţară, în număr de 32 000, au murit pînă la unul, 12 000 în luptele de la Jilişte, Brăila şi Buceag, la Cahul rămînînd doar 20 000. La Roşcani, pe malul de răsărit al acestui iezer, cînd ,,turcii lăsînd partea dinspre cazaci, cu toată puterea s-au întors spre moldoveni şi puştile slobozeau într-înşii”, au căzut muşcînd pămîntul din glia străbună udat cu propriul lor sînge un număr de 13 000. ,,Şi multă moarte s-au făcut între amîndouă părţile, că nu era loc a călca pre pămînt, ci pre trupuri de om”, relatează cronica. ,,Aşa mai apoi bătîia de aproape, cît şi mîinile le obosisă şi armile scăpa”. ,,Ci moldovenii aşa sta (la luptă), cum s-ar fi gătit să moară au să îzbîndească”, încheie cronica.
După ce Ion Vodă s-a convins că rezistenţa este zădarnică, încercuit pe înălţimea satului Roşcani, fără apă şi cu praful de puşcă udat de ploaie, cei 7 000 de viteji care şi-au predat armele, încrezîndu-se în jurămîntul unor străini de neam şi de lege, au fost măcelăriţi în ziua de 11 iunie 1574.
După o însemnare grecească, numărul războinicilor moldoveni căzuţi în această încleştare, din 1574, se ridică la 32 000. Deşi au căzut toţi, pînă la unul în sacrificiul lor suprem ai au îngropat în acelaşi timp, alături de ei la Jilişte 20 000 de turci, la Brăila 2 000 şi la Cahul 8 000 de turci, iar în Bugeac, 20 000 de călăreţi ai stepelor, care au fost transportaţi în Crimeea cu 400 de care.
Ridicînd armele pentru independenţa Moldovei, ei au preferat să moară mai curînd în picioare, decît să trăiască în genunchi.”

Pradaciunile asupra Moldovei

De prada tătarilor. 1574 Iară dacă au pierit Ioan Vodă, tătarii s-au lăsat în pradă piste toată ţara, de au robit, de n-au fost niciodată mai mare pustiitate în ţară decît atuncea, că pre toţi i-au coprinsu făr’ de grijă pre la casile lor, unde astăzi între Prut şi Nistru au rămas pustiitate, de nu s-a mai discălicat oameni. (Grigore Ureche)

Prădăciunile cazacilor în anul 1584
(7092) Întru acestaş an, avgust 7 zile, strînsu-s-au cazacii şi fără veste au lovit Tighina, de o au arsu şi o au prădat-o şi au robit pre cei tineri, fete, copii, iar pre alţii pănă la unul i-au tăiatu şi multă dobîndă au luat cu sine, neavîndu cine să-l oprească sau să-i gonească, ci cu pace s-au întorsu înapoi.

Nu multă vreme după (7092) au mai lovit cazacii din sus de Tighinea, pre decindea de Nistru, nişte sate ce să discălicase pre hotarul leşescu, turci ciutaci, moldoveni foarte mulţi, carii ieşisă din ţară de răul nevoilor Iancului-vodă şi mare moarte au făcut într-însu şi pradă şi robii şi cu dobîndă s-au întorsu pre la casile lor.1

Polonezi pentru Moldova

22-23 mai 1652.
Oastea hatmanului polonez Martin Kalinovschi şi a nobilului Kazanovschi a încercat să bareze calea cazacilor spre Moldova la Batog (aproape de Viniţa, deşi regele le interzisese să facă aceasta. Polonii au luptat eroic, dar au fost înfrînţi, pe cîmpul bătăliei au rămas împreună cu conducătorii lor. După aceasta cazacii au avut cale deschisă spre Moldova. Fapta hatmanului Kalinovschi însă nu trebuie uitată! Erau vremuri cînd turcii doar percepeau haraciul, dar nu protejau aproape deloc Moldova în faţa tătarilor şi cazacilor!

un alt tresar

Antireplică la Tresar
de Alin
Am dat o replică odată
de fapt o glumă nesărată
rogu-te, gluma fie iertată
căci, uite… poezia toată.

Tresar…
mi s-a părut
că te-ai uitat o clipă la mine
şi tresar.
Mi-e dor de tine iar.
Dar tu ca libelulă
şi eu ca flutur rar
ne-am alergat, şi ne-am jucat…
Acum că totul e-n zadar
mi-e dor de fructe coapte
de mere – sîni şi buze.
şi de acele gîze
ce primăvara-mi vesteau
din mijlocul iernii din suflet.
Tresar…
Inima-mi rupe pieptul.
Am mai surprins o dată
acei ochi de fată
care mă fac ca să tresar.
Şi inima bate atît de rar…
să fie iară iarnă, în zadar?
/ianuarie 2003/

continuare fragment “Drumuri intru regasirea dragostii” (autor Nichita, Chisinau, 7515)

să vezi că o să treacă”, i-a zis parcă încercînd să-l domolească Liliana.
- ,,Cum, tu nu mai simţi nimic pentru el”?
58

- ,,Eu am plecat cu trei ani în urmă în Spania. El mă aştepta la Iaşi, îşi făcea masteratul, iar eu îi trimiteam bani ca să-şi plătească taxa. După trei luni eu m-am întors şi… Apoi am plecat pe şase luni. Atît de mult aş fi vrut să fie şi el cu mini acolo, să vină să stăm împreună…”.
Dumitru a împietrit. ,,Poate că şi Alina ar fi vrut să vin cu ea pe malul Mării Egee. De fapt nu ar fi vrut, ci sigur a vrut… Iar cît despre scopul plecării ei, e acelaşi, s-a dus să facă nişte bani pentru noi doi. Deşi nu mi-a zis aceasta, era clar că pentru asta pleca…”.
- ,,După cele şase luni m-am întors şi i-am zis să îşi găsească o altă fată. Apoi el îmi povestea despre eli…”.
- ,,Da’ el nu a încercat să lupte, măcar prin scrisori, să te mai caute, să îţi arate că simte ceva, dor sentimentul nu moare…”.
- ,,Eu iar am plecat în Spania… pentru doi ani. El mi-a mai scris vreo jumate de an, în care eu nu i-am răspuns, după care a încetat…”.
- ,,Liliana, tu chiar nu mai simţi nimic acum pentru el”? Deşi fata vorbea atît de liniştit, Dumitru era convins că ea mai simţea ceva, chiar existenţa acelui dialog era o dovadă, chiar regretele care abia se resimţeau erau suficiente.
- ,,Noi nu mai sîntem aceiaşi, şi eu m-am schimbat şi el s-a schimbat…”.
Dumitru a dat din cap. ,,Nu ai cum să te schimbi”.
- ,,Înţelegi, eu nu eram eu. Eu eram ceea ce a vrut el să facă din mini. Eu eram idealul lui asupra căruia el se revărsase cu toată pasiunea şi posesivitatea, fără ca să ia măcar oleacă persoana mea în considerari”.
Dumitru a dat înţelegător din cap.
- ,,Parcă aş vorbi de tini”?
Dumitru a dat încă o dată din cap. Nu era exact cum zicea fata, dar era prea lung ca să îi explice. ,,Probabil că eu aş fi fost ca şi el, dacă nu aveam revista şi sesiunile…”.
- ,,Aveam părul lung pînă aici”. Liliana a dat cu mîna în dreptul mijlocului. ,,Mă îmbrăcam în fuste scurte cu carouri, că aşa îi plăcea lui… Eu nu eram eu, eu eram ceea ce vroia el”!
Dumitru stătea neputincios lîngă fată şi dădea din cap. Chiar dacă el nu făcuse acele lucruri, le simţea ca şi adresate lui, pentru că undeva în mintea sa ar fi dorit ca Alina să se fi îmbrăcat cum îi
59

plăcea lui, să fi avut coafura cum îi plăcea lui, deşi nu i-a impus aceste lucruri. ,,Doar la urmă, în ultimile noastre trei săptămîni, iritat de faptul că plecai, eu te-am tachinat aproape în fiecare zi pentru vestimentaţie. A fost un nonsens din partea mea. Tu săraca nu ştiai că de fapt eu în forma asta vroiam să îţi zic că eram contra plecării tale”.
- ,,Eu nu aveam personalitate…”, a continuat Liliana.
Dumitru dădea în continuare trist din cap. ,,Cîtă dragosti a avut fata aceasta ca să se lase atît de modelată de prietenul ei. Oare el cu ce se ocupa? Că eu făcînd reviste, mi-era gîndul în altă parte, iar el dacă era tot timpul cu ea, vai de căpşorul ei ce putea să iasă… Eu nu am fost în această ipostază şi nu ştiu cum ar fi ieşit. Oare de ce e acest model atît de devorator”?
Liliana a tăcut, iar Dumitru nu ştia ce să îi zică. De fapt ea nici nu îi cerea să zică ceva. Era o discuţie în care fiecare doar îl asculta pe celălalt.
- ,,Ştii, Lili, ce mă înnebuneşte, e ce a făcut ea acolo după graniţă… dacă aş şti că s-a întîlnit cu vre-un fanar… De aş fi fost moldovean adevărat luam o armă şi mă duceam acolo… da’ eu îs intelectual. Noi intelectualii nu facem aşa ceva…”. Lui Dumitru i s-a făcut amar de ce zicea (,,deşi strămoşii noştri cum ar fi făcut”?), iar Liliana l-a privit o clipă vigilent, apoi i-a revenit vechea expresie şi a început să cînte încetişor. S-a oprit şi cu un zîmbet senin l-a întrebat:
- ,,Vreai să îţi cînt ceva”?
Dumitru, mirat, a făcut un gest aprobator cu capul.
- ,,Nu am mai cîntat de mult, dar o să mă strădui să iasă bini…”. Liliana a zăbovit cîteva clipe, după care a început să cînte încetişor: - ,,A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva…/ cu umbra unui copac sau mai bini cu umbra ta…/ Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,/ că or sa-mi crească aripi ascuţite pînă la nori,/ că ai să te ascunzi într-un ochi străin,/ şi el o să se închidă cu o frunză de pelin…”.
Liliana avea glas şi cînta atît de duios, că Dumitru ar fi vrut să fugă. Se simţea nevrednic de a auzi acel cîntec aşa cum îl cînta ea. ,,E atît de lăuntric. Parcă mi l-ar adresa mie, de fapt probabil îi este adresat lui, chiar dacă ea zice că nu mai există nimic. Ea îl iubeşte şi uite că îşi revarsă acum această dragosti în faţa mea”.
60

Liliana a continuat:
- ,,Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac/ iau cuvinte şi le-nec în mare./ Şuier luna şi o răsar, o prefac/ într-o dragosti mari”.35
Liliana a tăcut. Zîmbea. Avea un zîmbet foarte frumos. ,,Zîmbetul ei e trist, atît de trist. Trist şi frumos. Ea nu seamănă cu Alina. Cred că are 1,75 m, a făcut cu totul altă Facultate… dar prin ce a simţit seamănă. Poate măcar acum o să înţeleg o parte din stările prin care a trecut sărmana mea Alinucă”.
- ,,Ţi-a plăcut”?
- ,,Da. Mulţumesc… Cîţi ani aţi fost împreună”?
- ,,Cinci”.
- ,,E mult. Noi am fost trei jumate…”.
- ,,Noi am stat şi în cămin, şi în chirie împreună…”.
Dumitru a simţit că i se strîngea ceva în piept, că pe inimă parcă i s-ar fi mişcat o furnică.
Au tăcut un timp. Dumitru a întrerupt tăcerea:
- ,,Ai avut pe cineva în acest timp acolo?…”.
- ,,Nu”.
,,Incredibil, fata asta chiar îl iubeşte foarte mult”, a gîndit el şi a întrebat-o:
- ,,Şi nu crezi că aţi mai putea fi împreună?…”.
- ,,Nu cred. Ţi-am zis că ne-am schimbat. În plus el are o prietină acum, ţine mult la ea şi se vor căsători. Prietinii lui zic că seamănă cu mini, dar eu am văzut-o în fotografii şi nu mi s-a părut…”.
,,Straniu, adică şi eu ca să mă autoamăgesc ar trebui să îmi găsesc pe una care să semene cu Alina? Ha! Ce prostie”, gîndi Dumitru.
- ,,Mie îmi plăcea să o privesc dimineaţa cum dormea. Era atît de copilă. Eu mă uitam la ea şi mă străduiam să nu fac nici un cel mai mic foşnet, ca să nu o trezesc”. Dumitru o vedea pe Alina cum stătea cu căpşorul pe pernă, iar razele soarelui inundau camera. ,,Era atît de aproape, dar şi atît de departe în acelaşi timp. Aş fi vrut să fiu cu ea acolo, în visul ei”.

Moldova veche, cereasca

Moldova veche, cerească (de Vasile Voiculescu)
Părintelui Daniel
Ades visez Moldova, cea din demult, cerească
Încinsă-n constelaţii de albe schituri sfinte,
Şi gloria străveche începe să lucească
Cu tainicii ei ctitori de-adîncuri aşezăminte

Către Rarău ăşi face jindul cale
Te văd slujind la Rugul aprins ca-ntr-o minune,
În aspra poezie a sihăstriei tale
Iluminată-n sur de rugăciune.
/1955, Bucureşti/

Despre stramosi

Vogoride-Conachi
Despre strămoşi. ,,Adevĕr este că de-o bucată de vreme a fost moda la noĭ de a considera pe om ca un aerolit, căzut din cer ca un efect fără cauză, fără trecut şi fără rădăcină în acest pămĕnt unde s-a născut şi de unde s’a hrănit: tot aşa, mulţĭ, cariĭ altfel se cred, în perfectă sinceritate, oamenĭ luminaţĭ şi înţelepţĭ, îşĭ închipuiesc şi astăzĭ că Romănia într-o bună dimineaţă din anul 1848, s’a ivit în lume prin nu ştiŭ ce fenomen afară de ori-ce relaţie cu legile universale ale naturiĭ. Îmĭeste peste putinţă de a mĕ împăca cu dĕnşiĭ. Eŭ mĕ ţin de vechea şi proasta credinţă a mojiculuĭ, că omul de astăzĭ e făptuit de cel de erĭ şi dă naştere la cel de mâne. Se naşte din părinţĭ cărora le datoreşte respect, recunoştinţă şi amintire, fiind-că este trup din trupul lor, suflet din sufletul lor, şi că cea maĭ mare parte din ceea ce este într’ênsul, de la dênşii l-a moştenit, macar in stare de sěmênţă. Respectul părinţilor nu este de alta decât respectul retrospectiv de sineşĭ. Ciudat respect, dacă s’ar mărginì la părinţĭ ceĭ immediaţĭ, lăsând în uĭtare şi nepăsare pe ceĭ maĭ depărtaţĭ, adică părinţiĭ părinţilor, cărora prin un efect de atavism, datoria ceea ce părinţiĭ ne-aŭ transmis de la eĭ. Fără această transmisiune din generaţie în generaţie, viaţa societăţilor n-ar fi decât o perpetuă reînceăere, fără ca o generaţie să tragă nici un folos din muncile şi luptele generaţieĭ precedente. Tradiţĭunea este temelia societăţilor civilizate.
Când este vorba de unul din aceĭ oamenĭ carĭ s’aŭ înălţat în mijlocul unde a trăit prin însemnătatea operelor sau faptelor, cunoaşterea acelora carĭ aŭ fost prenăscĕtoriĭ luĭ, are pentru istoric şi pentru filosof un îndoit interes. Omul superior se naşte dintr’un şir de oamenĭ vrednicĭ de a-l făptuì. El este cel de pe urmă produs al unor puterĭ convergente ce s’au întărit trecênd prin deosebitele generaţĭunĭ. Opera sa nu ese dintr’ênsul singur: părinţiĭ şi părinţiĭ părinţilor sěi aŭ şi eĭ partea lor, deşi mediată, în faptele luĭ. Meritul şi vrednicia le împărtăşeşte cu prenăscětoriĭ sěĭ.”

Istoricul A.I. Gonta

Alexandru I. Gonţa (1918-1977).
Se naşte la 10 august în tîrguşorul Glodeni, ţinutul Bălţi, în familia lui Ioan şi Mariei Gonţa (născută Diaconu). Şcoala primară a făcut-o în comuna Mălăieşti, judeţul Bălţi (1925-1929). Seminarul teologic de la Edineţ (1930-1931) şi Seminarul ,,Veniamin Costachi” din Iaşi (1931-1937). Facultatea de Teologie de la Iaşi-Chişinău (1937-1941), după care şi-a luat licenţa în Teologie la Cernăuţi în 1942. Între 1942-1947 a lucrat ca paleograf la Arhivele Statului din Iaşi. A mai luat o licenţă în Drept în 1947 şi una în Litere şi Filosofie în 1948.1
A. Gonţa a fost un medievist de forţă care a abordat cu pertinenţă şi asiduitate multe din apectele privind istoria medievală a Moldovei în particular, şi a colaborat la publicaţii seriale în general.
Dintre acestea menţionăm cele 11 volume ale Documentelor privind Istoria Românilor, A. Moldova apărute între 1951-1957; seria documentară refritoare la Revoluţia din 1821, IV vol., 1959-1962 şi la apariţia volumului Documentele privind fiscalitatea în Moldova în veacul al XVIII-lea. Printre cărţi importante, chiar de referinţă, ajunse din păcate postum la cititor, se numără – Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502, Munchen, 1983; Satul în Moldova medievală. Instituţiile, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986; Legăturile economice dintre Moldova şi Transilvania în secolele XIII-XVII, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989; Indicele numelor de locuri al seriei A, Moldova, pentru anii 1384-1625; Relaţiile românilor cu slavii de răsărit până la 1812, Chişinău, ,,Universitas”, 1993; Indicile numelor de persoane ca o completare la indicile toponimic, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1995. Un ultim volum postum, care conţine atît studii antume cît şi inedite, a apărut datorită colaborării dintre Doamna Dr. Veronica Gonţa, Maria Magdalena Szekely, Ştefan S. Gorovei şi Ioan Caproşu. Printre titlurile inedite menţionăm:
Consideraţiuni asupra categoriilor de ţărani în Moldova veacului al XV-lea; pp. 55-72.
Bulgarii şi sârbii în Ţările Române în secolele al XV-lea şi al XVI-lea; pp. 73-88.
De la curţile cnejilor la târgurile medievale moldoveneşti; pp. 167-172.
Originea istorică a numelui ,,Dorohoi”; pp. 173-182.
Relaţiile moldo-germane în secolul XIII şi până în prima jumătate a celui de-al XVI-lea;
pp. 293-296.
Moldova între poloni şi turci în preajma anului 1538 şi complotul contra lui Petru Rareş;
pp. 343-358.
Moldova sub Alexandru cel Bun şi fiii săi (planul unei monografii). pp. 395-396.
A încetat din viaţă prematur la 24 ianuarie 1977, lăsându-ne o moştenire considerabilă, dovadă a dragostei sale faţă de neam.

1600 la Moldova (dupa A.I. Gonta)

Conflictul munteano-moldovean de la 1600.
25 aprilie 1600 Suceava a fost atacată de un grup de oaste care a coborît din Bistriţa Năsăudului. Ieremia Movilă a reuşit să îi oprească pe invadatori şi să îi împrăştie. Aceştia nu au mai încercat un al doilea atac după părerea lui A. Gonţa. Însă s-au dus şi au jefuit mănăstirea Slatina şi biserica romano-catolică din Baia.
30 aprilie - Avangarda lui Mihai a pătruns pe Valea Trotuşului şi a fost bătută, suferind mari pierderi. În următoarele zile, ca represalii, Tîrgul Trotuş, care rezistase asediului, a fost ars din temelie, împreună cu 70 de sate dimprejur. În scurt timp însuşi Mihai se alătură trupelor sale. Ajung în faţa Bacăului abia în 8 sau 9 mai. Aici are loc o mare bătălie, în care armata turco-tataro-moldoveană este învinsă, pierderile fiind mari şi foarte mulţi fiind luaţi prizonieri.
În următoarele zile invadatorii au jefuit:
1. Pe Bistriţa în sus – Bodeşti, Seliştea, Romîni, Seachil, Roznova, ocupat Tg. Neamţ, jefuită Agapia.
2. pe Siret – Dăvideni, Medieneşti.
3. Ciupeşti, Negoeşti.
Ieremia Movilă, după o scurtă rezistenţă în faţa Sucevei, ajunge la Botoşani în 15 mai. Văzînd că Suceava rezistă, cedarea acesteia este cumpărată cu bani de la Traşcă.
Cavaleria lui Mihai îl ajunge pe Movilă la satul Verbia. Movilă fuge la Hotin, iar efectivele de poloni şi moldoveni dau o luptă în care pier pînă la ultimul – 16 sau 17 mai 1600. Mai tîrziu Ieremia va ridica acolo nişte movile spre veşnica pomenire.
O ultimă înfrîngere moldo-polonă a fost suferită în 18/28 mai lîngă Hotin. O altă coloană a prădat satele Tomeşti de pe Tutova în drum spre Iaşi, şi Micleşii lui Drăguş. Apoi au urmat satele dintre Miletin şi Prut. În continuare: Albeşti şi Ionăşenii pe Jijia, Mihăileşti sub Carpeniş, Baloşeni cu Cotuşca pe Volovăţ şi Dumenii pe Iubăneasa. Altă coloană a nenorocit pe oamenii pămîntului din Vasiliuţi, Hîjdienii de pe Dubovăţ, Hărădăuţii pe Racovăţ.
Hotinul nu a putut fi cucerit. Întocîndu-se de acolo, trupele mihăilene au jefuit din nou mai multe sate moldovene.
La incursiunea muntenilor în Pocuţia şi Podolia, au participat şi Sorocenii, Orheienii şi Lăpuşnenii.
Am folosit studiul lui A. I. Gonţa, Campania lui Mihai Viteazul în Moldova, în A. I. Gonţa, Studii de Istorie Medievală, Editura ,,Dosoftei”, Iaşi, 1998, pp. 359-372.