Pe urmele Bizanţului

„Premierul Rusiei Vladimir Putin l-a invitat telefonic ieri (3 februarie –n.n) pe şeful guvernului polonez Donald Tusk la manifestaţia comemorativa privind data de 70 de ani de la masacrul de la Katyń. – Ştiu ce loc important ocupă în memoria Polonezilor Katyń-ul. Consider că participarea noastră comună la aceasta ceremonie ar avea o conotaţie simbolică importantă – a citat cuvintele premierului rus, purtătorul de cuvînt al guvernului polonez Pawel Graś. – Premierul Tusk a „primit cu recunoştinţă” invitaţia – a informat în primul rînd agenţia rusă ITAR-TASS”.

(sursă: „Metro”, 4 lutego 2010 r., nr. 1762, s. 1 – „Putin zaprasza Tuska i mówi o Katyniu”, pap, akar)

Т. М. Исламов, Т. А. Покивайлова, Восточная Европа в силовом поле великих держав. Трансильванский вопрос. 1940-1946 годы [Europa de Est în cîmpul de interacţiune al Marilor Puteri. Chestiunea transilvană. 1940-1946]. Москва, «Индрик», 2008, 240 с.

În anul 2008, la Moscova, sub egida Institutului de Slavistică al Academiei de Ştiinţe Ruse, a apărut volumul Europa de Est în cîmpul de interacţiune al Marilor Puteri. Chestiunea transilvană. 1940-1946 (în continuare vom da toate denumirile de capitole sau paragrafe traduse direct în română). Cartea reprezintă varianta redactată a manuscrisului din anul 2004. Unul din autori, T. M. Islamov (n. 1 mai 1927, Baku) nu a putut din păcate participa la etapa finală, decedînd după o boală grea la 31 decembrie 2004. Acest fapt ne şi determină să fim mai reţinuţi în aprecierea unor aspecte punctuale discutabile, deoarece T. M. Islamov nu va mai putea răspunde observaţiilor.
Istoricul moscovit V. N. Vinogradov îl evocă într-un cuvînt comemorativ astfel - ,,Cercul intereselor sale e impresionant – procesele genezei naţiunilor în Europa Centrală şi de Sud-Est, istoria relaţiilor internaţionale în secolele XVII-XX, istoria politică a Ungariei, Austriei, monarhiei dualiste, investigaţiile arhivistice, publicarea documentelor. Toate acestea la nivel de pionerat. Era sufletul şi centrul iniţiativelor colective în aceste probleme şi un cercetător ştiinţific superior în toată puterea acestui cuvînt” (pp. 7-8).
Cartea reia într-o oarecare formă titlul volumui de documente scos la lumină de aceeaşi doi autori în anul 2000. Denumirea de atunci era – Chestiunea transilvană. Polemica teritorială româno-maghiară şi URSS. Anii 1940-1946. Documente, 456 pagini, 127 documente.
Introducerea (pp. 9-54) este împărţită în mai multe părţi şi arată indiscutabil seriozitatea abordării problematicii de către istoricii ruşi. În prima parte - ,,Abordarea problemei” (pp. 9-15) autorii schiţează un cadru general. Punctul de pornire e faptul că destrămarea Austro-Ungariei a dus la apariţia mai multor conflicte. Din acestea, ,,de o intensitate deosebită era polemica teritorială dintre Ungaria şi România, pentru Transilvania” (p. 9). Deşi la început afirmă că în preajma războiului doi mondial, Transilvania a devenit obiectul unei ascuţite concurenţe între Franţa, Anglia, Italia şi Germania”, mai jos dau o altă explicaţie. ,,Activizarea acestuia, ca şi, de altfel, şi a altor, conflicte, era alimentată de nerezolvarea problemelor minorităţilor naţionale în statul român”. România refuza cu încăpăţînare discuţiile asupra minorităţii maghiare în această ţară la nivel bi- sau multilateral” (p. 10).
În continuare sunt trecute în revistă speranţele celor două state în cadrul alianţei cu Germania (p. 11), poziţia URSS şi de ce a înclinat în favoarea României (pp. 11-13), poziţia Moscovei în disputele istoriografice din anii 1980 (p. 14), accesul la Arhive după 1991 (p. 14). (more…)

In saptaminalul “CULTURA” de azi (4 februarie 2010) poate fi citit un editorial destul de interesant, semnat de scriiorul A. Buzura. Pacat e ca dincolo de fatadele care ne inconjoara din toate partile, si care ascund realitatea tot mai obscura si saracita moraliceste, se aud tot mai putine glasuri care sa semnaleze aceasta. Cu ceva ani in urma, foarte profund realitatea era sectiona de regretatul Octavian Paler. Acum, o parte din ‘baby boom’ (generatia nascuta dupa razboi) mai au ceva de spus. Mi-e teama ca mai incolo nu va mai fi nimeni care sa zica ceva…

“Azi, gratie libertatii, nici nu gândim, nici nu muncim, importam totul si, pentru ca ne-am vândut chiar si tara la un pret de nimic, traim din împrumuturi, printre monumente false pe care au început sa le ocoleasca pâna si ciorile. Nici cel mai mare dusman nu ne-ar fi facut mai mult rau decât am reusit noi însine, cu mintea si cu mâinile noastre. De altfel, cum bine spunea Schiller: „Cu prostia pâna si zeii lupta zadarnic!“
Articolul in intregime la:
http://revistacultura.ro/nou/2010/02/nu-muncim-dar-gandim/

În „Metro” de ieri, 3 februarie 2010, au fost publicate datele unui sondaj legat de cum percep telespectatorii polonezi publicitatea.
43% din respondenti au spus că schimbă la alt canal, 26% rămîn în cameră, dar nu sînt atenţi la reclamă, 16% părăsesc camera şi 4% urmăresc cu atenţie reclama.

(sursă: „Metro”, 3 lutego 2010, nr. 1761, s. 2 – „Reklama w TV? Dziękuję, nie oglądam”)

„Conducătorul secţiei din Łodz a KSD (Asociaţia Jurnaliştilor Catolici – n.n.), red. Zygmunt Chabowski atenţionează că mulţi jurnalişti ignoră obligaţia de a fi paznici şi propagatori ai adevărului şi devin canale ale actorilor politici, economici, ai prorocilor moralei liberalismului. Se ajunge la manipularea cu conştiinţele individuale şi societală, iar aceasta ne ameninţă cu pierderea identităţii de către întregi grupe sociale”.
(…)

După prof. dr. hab. Piotr Jarosyński, „astăzi, dacă cineva nu poate negocia, sau nu cade de acord cu compromisul, este privit ca un om rămas în urmă. În schimb cel care negociază, ajunge la consens sau compromis, este văzut ca un om contemporan, civilizat, om al viitorului. Dar în profunzime compromisul, care constă în cedări reciproce, se poate referi doar la negoţ. Nu este în schimb posibil în sfera ştiinţei, mai ales în matematică, şi mai mult acolo, unde conduce finitul. Nu este de asemenea de imaginat în sfera obligaţiilor, în care criteriu de bază e demnitatea fiinţei umane. De ideologia compromisului, propagată în mod obraznic, se leagă relativismul şi convenţionalismul, care declară, că totul este arbitrar şi contractual. Acceptarea unei astfel de ideologii e acordul cu dreptul celui mai tare. Cine are media, banii, puterea, poziţii politice, acela dictează regulile. Cercurile evidenţiate depind de aceea, ca personal prin raţionalizări specifice, să implanteze compromisul în morală, în religie. În faţa acestor tendinţe trebuie să fim foarte atent, sînt pur şi simplu manipulări, după care se ascunde setea de a conduce pe ceilalţi oameni”.

(Sursă: „Kultura i Biznes. Magazyn Kulturalno-Spoleczny”, nr. 50, listopad 2009, s. 3, „Media a granice kompromisu” de Janusz Janyst)
www.katolickie.media.pl

In cadrul campionatului european la handbal masculin, echipa Poloniei a ajuns pina in semifinale. Acolo a fost infrinta de vicecampioana lumii, Croatia (care a mai batut Polonia si anul trecut, tot in semifinale, la campionatul mondial) cu 24 la 21. Dupa aceasta s-a desfasurat meciul pentru locul al treilea. Polonia a pierdut in fata Islandei cu scorul de 26 la 29. In finala mare, Franta a invins Croatia cu 25 la 21.

Sursa: ‘Metro’, 1 lutego 2010 r., nr. 1759, ss. 1, 11 - ‘Polska bez medalu’.

Pentru a vedea rezultatele din timpul turneului, intrati pe http://www.ehf-euro.com/fileadmin/ehfeuro/EChM2010/Downloads/Daily_Bulletin/Daily_Bulletin30_Jan.pdf

Un ziar luat în mînă, doar în aparenţă e un ziar ca toate ziarele (în imaginarul nostru naiv). Despre direcţia generală a unui ziar ne putem da bine seama recitindu-i după o vreme doar titlul mare de pe prima pagină. Cînd mai trece din timp, omul poate vedea lucrurile mult mai raţional. In mod normal titlurile trebuie sa reflecte probleme actuale.

M-am gîndit că pentru vizitatorii noştri ar putea prezenta interes o astfel de prezentare sumară a unui ziar polonez. Nu am ales unul din cele patru cotidiene mai serioase care apar zilnic, ci ziarul “Metro” care e distribuit gratuit în fiecare dimineaţă la intrările în staţiile din metrou şi la unele staţii centrale de autobuz (aproximativ între orele 7.30 şi 9.30).

„Tinerii, după studii, trebuie să lucreze mai mult din greu“ (25 stycznia 2010 r., nr. 1754, s. 1)
“Să fi fost pandemia gripei porcine o minciună” (26 stycznia 2010 r., nr. 1755, s. 1).
“Guvernul extrage asa cum ii place” (27 stycznia 2010 r., nr. 1756) (more…)

Cîteva zile în urmă am răsfoit „Aldine“, suplimentul „României libere“ din 8 ianuarie 2010. La pagina cinci am dat de un articol interesant, „Gri, culoarea preferată“, semnat de Dan Stanca.
Am ales cîteva fragmente din acesta.
„În regimul trecut cei care-şi mai amintesc ştiu foarte bine că nu erau culori. Regimul comunist a fost un regim decolorat, monocrom, dominat de un gri sau cenuşiu care voia să exprime resemnarea şi lipsa de orizont. După 1989 am crezut că recîştigăm culorile. Aveam nevoie de o gamă cromatică fie şi ţipătoare ca să ne însufleţim viaţa care până atunci părea aşezată sub criptă. Ne bucura fiecare afiş, fiecare reclamă, fiecare vedetă care-şi expunea farmecele fără perdea“. Dar, a venit înfrîngerea:
„Programele de televizor, dominate de emisiuni de divertisment din ce în ce mai agresive, nu ne mai interesează. În pofida cromaticii abundente trăim din nou într-o dictatură a gri-ului fiindcă sufletul românului mediu aparţine unui om obosit. Ce putem face ca să ieşim din această moleşeală? Fiecare, ca să supravieţuiască, îşi consolidează egoismul. Strânge pentru el şi pentru familia lui, societatea l-a înstrăinat, se simte indiferent sau chiar înrăit faţă de o lume în care idealurile colective au murit“.
Mai jos o propoziţie verde-n faţă – „Acum totul e isterie, vulgaritate, un stil animalic de a ne consuma energia“.
Deznodămîntul sec ca şi realitatea, pe care majoritatea se fac că nu o văd:
„Visele ne vor fi străbătute doar de bancheri care vor vorbi despre căderea controlată a leului. Leul cel adevărat a fost tranchilizat“.

Preluat din „Aldine“, secţiunea săptămînală a ziarului „România liberă“, anul XIII, nr. 703 din 8 ianuarie 2010, p. 5 – „Gri, culoarea preferată“ (la rubrica „Argument“) de Dan Stanca.

In istorie au existat la un moment doua tipuri de popoare. Unul din acestea e cel de agricultori. Celalalt e cel de razboinici migratori. Aceasta nu inseamna ca la un moment dat si agricultorii nu s-au apucat de razboi. Insa iata un exemplu.
Daca iti mergea agricultura bine, ajungeai sa faci comert, dupa care te si dezvoltai. Se ajungea la constructia de orase. Inca inainte de venirea dinastiei ‘varege’ in Rusia de nord (care apoi au coborit spre Kiev si au fondat asa numita Rusie kieveana), in nord, a existat o civilizatie mare. Aceasta cuprinde arealul din preajma lacului Ilmen (despre acesta pe scurt vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Lacul_Ilmen). Inca inainte de venirea varegilor, aceasta civilizatie negustoreasca a disparut. Probabil ca a fost distrusa de un val de atacuri ale razboinicilor, cindva in secolul al IX-lea.

Dupa cum erau vremurile de atunci, asa poate fi si viata interioara a oamenilor de azi. Fie mai ‘agricola’ si/sau negustoreasca sau razboinica. Dar oricum orice om, cind ninge, ploua puternic, cind e furtuna, sta acasa si se comporta agricol. Natura il incadreaza in ritmul sau natural. (more…)

Vreo 2 ani si ceva in urma, am fost la un cenaclu. Am citit atunci ‘Scene clujene’. Nu am pretentia ca ar fi extraordinare literar, am vrut sa propun o perspectiva asupra vietii stduentesti, dincolo de acordul sau dezacordul altora. Ce conteaza aici e altceva. Mi s-au adus si urmatoarele critici/recomandari - ‘prea mult Bizant’, ‘ar trebui sa scoti momentele religioase’ (nu prea sint cred eu, din pacate).
Straniu e ca printre cei prezenti erau si citeva persoane care in 1986 erau scriitori, unii consacrati, altii la inceput de drum. Ma si gindeam. ‘Iata ca in 1986 religia era interzisa. Si iata ca aceste persoane care au prins acea vreme, in mai 2007 imi recomanda sa scot referirea la Bizant’.
In fond nu conteaza concret cine crede asa, conteaza ca multi din intelectuali cred asa. Am mai spus-o de multe ori printre rinduri, aceasta se datoreaza formatiei de bolsevici pe care o au. Doar ca dupa 1991 au aderat aparent la alte valori, insa sentimentele de profunzime, in acest caz unul singur, negarea religiei (direct sau moderat) a ramas acelasi. (more…)